10 mari antreprenori ai tuturor timpurilor

Într-un moment sau altul, orice antreprenor aflat la început de drum și-a șoptit în barbă că va ajunge precum unul dintre cei zece despre care vei citi în continuare. „Vreau să fiu ca Richard Branson!” „Voi ajunge mai tare ca Bill Gates!”. „Am un garaj, voi fi precum Steve Jobs!”. Cu toții sunt idoli și, mai mult, modele de urmat pentru cei care își doresc să facă o carieră în antreprenoriat. Să nu uităm însă un lucru important: mai presus de faptul că au fost antreprenori de succes, cei pe listă (și nu numai, fiindcă lista se poate extinde mult) au fost niște vizionari de excepție. Care au muncit enorm pentru a-și împlini visul și care îi inspiră și astăzi pe mulți.

Elon Musk

Elon Musk

Elon Musk (Foto: TED Conference)

Realizări: Tesla, Space X, X.com, Paypal, SolarCity, Hyperloop

Musk este unul dintre cele mai respectate nume ale ingineriei moderne și inovației, devenind persoana simbol pentru ceea ce înseamnă tehnologia secolului 21. Incursiunea lui în lumea antreprenorială a început devreme, când abia trecuse de granița celor 20 de ani. După ce s-a mutat în California, pentru a obține o licență în fizică aplicată și știința materiei, la Universitatea Stanford, Musk a înființat o companie de software împreună cu fratele său Kimbal, pe care a numit-o Zip2.

Dar adevăratul succes a venit zece ani mai târziu, când Musk s-a implicat în destinele companiei de automobile Tesla. El se află, de asemenea, în spatele companiei SpaceX, care construiește vehicule spațiale.

Levi Strauss

Levi Strauss

Levi Strauss

Realizări: Levi Strauss & Co

Invenția lui e purtată astăzi de către milioane de oameni. Sau miliarde. Și nu e vorba de lenjerie intimă, ci de clasicii blugi. Levi Strauss a fost cel care a înființat prima companie ce a produs jeanși pe scară largă.

După ce s-a mutat în San Francisco, la jumătatea secolului 19, Strauss s-a asociat cu Jacob Davis pentru a produce un nou model de pantaloni pentru muncitori. Mulțumită boom-ului social din zona Californiei, cauzat de goana după aur dar și de revoluția industrială, Levi Strauss & Co. a avut o mulțime de clienți în decursul a 30 de ani. În 1902, anul morții lui Levi, compania lui acumulase un profit de 164 milioane de dolari, sumă enormă pentru acea vreme.

Thomas Edison

Thomas Edison

Thomas Edison

Realizări: bateria alcalină, fonograful, casa de beton, becul cu filament, telefonia etc

Edison este autorul a nu mai puțin de 1093 de invenții, toate brevetate cu succes. Nu e de mirare că a primit titlul de „cel mai mare inventator american” – la fel de bine se poate spune că este unul dintre cei mai mari inventatori mondiali, unul care a transformat vieților oamenilor în mod real, așa cum au făcut-o, la vremea lor, marile invenții antice, precum roata.

Născut în statul american Ohio, Edison a fost parțial surd încă din perioada adolescenței, însă acest lucru nu l-a împiedicat să devină operator de telegraf și să inventeze lucruri legate de această activitate. Primul brevet l-a obținut pentru mașina electromagnetică de înregistrat voturi (1868) dar cea mai mare realizare a lui a fost, fără-ndoială, becul cu filament.

Walt Disney

Walt Disney

Walt Disney (Foto: pbs.org)

Realizări: compania Walt Disney, pionier al animației

Semnul distinctiv al oricărui antreprenor de succes este abilitatea acestuia de a reveni în urma faptului că ideile i-au fost respinse. Este și cazul lui Walt Disney, care a fost inițial concediat din poziția de ilustrator la Pesmen-Rubin Commercial Art Studio, pe motiv că e netalentat. Moment în care a trebuit să-și caute propriul drum.

În următorii trei ani, Disney s-a mutat la Hollywood și a început să producă desene animate de scurt metraj, pentru distribuitorii de filme. În 1928, el a creat marele succes al vremii, Steamboat Willie. De aici, gloria a venit ca un tsunami, culminând cu înființarea companiei Walt Disney care a devenit rapid liderul industriei de divertisment.

Ray Kroc

Ray Kroc

Ray Kroc

Realizări: Transformarea companiei McDonald’s într-una legendară legendă

Cine a văzut filmul The Founder știe că Ray Kroc a fost bărbatul care a crezut într-o idee fixă: faptul că o companie care producea burgeri, creată de doi frați, poate fi transformată într-un succes fenomenal.

După ce a servit pe front, în primul Război Mondial, Kroc a trecut prin mai multe job-uri până la jumătatea anilor 50, când lucra ca agent de vânzări în domeniul electrocasnicelor. Atunci i-a cunoscut pe Richard și Maurice McDonald, care patronau un restaurant ce vindea hamburgeri, despre care Croc a simțit imediat că poate fi o afacere de succes. S-a parteneriat cu cei doi și a deschis, în franciză, primul McDonald’s, în Des Plaines, Illinois. Restul poveștii e fabuloasă – vezi The Founder și o vei afla!

Steve Jobs

Steve Jobs

Steve Jobs (Foto: fosterclub.com)

Realizări: Compania Apple.

Alături de fondatorul Microsoft, Bill Gates, Steve Jobs a revoluționat industria computerelor. Povestea lui e fascinantă și a fost descrisă în special în autobiografia scrisă de Walter Isaacson. Pe Jobs îl iubeai sau îl urai, însă un lucru e cert: toată lumea știe cine a fost și ce-a făcut.

Steve a fost adoptat însă acest lucru nu l-a împiedicat să devină unul dintre cei mai de succes oameni din lume. A terminat liceul în 1972 iar primul său job a fost ca tehnician la compania de computere Atari. Doi ani mai târziu a intrat în afaceri, împreună cu prietenul său, Steve Wozniak, pe care l-a convins că e o idee foarte bună să asambleze computere pe care să le vândă pentru a face profit. Așa a luat ființă compania Apple, pe 1 aprilie 1976, în numai 4 ani aceasta fiind listată la bursă. Restul e o istorie… continuă, din moment ce e posibil ca în acest moment să citești aceste rânduri de pe un computer Apple sau de pe un iPhone.

Bill Gates

Bill Gates

Bill Gates (Foto: CNBC)

Realizări: co-fondator al companiei Microsoft Corporation

În 1975, Bill Gates și Paul Allen au fondat Microsoft, care avea să devină cea mai mare companie de software din lume, aducându-i lui Gates un profit net de 90,4 miliarde de dolari. El a fost CEO al companiei până în ianuarie 2000, dar a rămas apoi în consiliul de administrație încă alți câțiva ani. În 2006, Gates a trecut la zona part-time și a început să se concentreze pe acțiunile filantropice care au în prim-plan fundația Bill & Melinda Gates.

Povestea lui Gates începuse însă în 1973, atunci când, absolvent de liceu cu 1600 de puncte (maxim!), a intrat la Universitatea Harvard unde s-a împrietenit cu Steve Ballmer. Cu care a rămas prieten până în ziua de azi, el fiind cel căruia Gates i-a predat „șefia” Microsoft. Bill nu a apucat să termine Harvardul, fiindcă a început propriul business, inspirat de lansarea lui Altair 8800, computer care folosea noul procesor 8080 de la Intel.

Larry Page

Larry Page

Larry Page

Realizări: co-fondator Google, CEO al Alphabet Inc.

Larry Page și Serghei Brin au fondat Google în perioada în care erau studenți la Universitatea Stanford. În decursul unei decade, compania lor a adus oamenilor cel mai popular motor de căutare pe Internet iar buzunarelor lui Page venituri nete de 49,4 miliarde de dolari.

Întâmplător sau nu, părinții lui Page erau profesori de știința computerelor la Universitatea din Michigan, așa că Larry a avut din start un background în această zonă. El a urmat o școală Montesori apoi și-a luat masterul în Computer Science la Stanford. În 1995 l-a cunoscut pe Serghei Brin, cei doi au devenit prieteni și au început afaceri împreună în 1996, când au înființat compania Google Incorporated.

Mark Zuckerberg

Realizări: fondator Facebook

Mark Zuckerberg

Mark Zuckerberg (Foto: NBC News)

Poate că Zucky se află zilele acestea la ananghie, după ce a fost băgat în corzi în urma scandalului Cambridge Analytica, companie care, cu voia Facebook, a colectat și prelucrat în mod ilegal datele a peste 87 milioane de persoane. Dar asta nu-l împiedică să intre în acest top după ce, pe 4 februarie 2004, când era un simplu student la Harvard, a înființat cea mai mare rețea socială din istorie. Una pe care s-au înregistrat, de-a lungul timpului, peste 2 miliarde de oameni. Un succes care i-a adus lui Mark nu mai puțin de 74,2 miliarde de dolari (cifră din noiembrie 2017).

Sir Richard Branson

Realizări: compania Virgin

branson

Richard Branson (Foto: CNBC)

Britanicul Branson e cunoscut atât pentru geniul cât și pentru nonconformismul său. Grupul Virgin încorporează 360 de companii ce activează în diverse domenii iar Branson și-a povestit deja viața într-o autobiografie de senzație (Pierderea virginității), pe care îți recomandăm s-o citești urgent.

El și-a început educația în anul 1963, doi ani mai târziu ajungând la Stowe School. În 1966, Branson a pus pe picioare prima lui afacere de succes: revista Student Magazine. Patru ani mai târziu a înființat o altă companie – un business în retail, bazat pe comenzi prin poștă. Primul succes major a venit însă atunci când Mike Oldfield a semnat un contract cu Virgin și a înregistrat un album care a devenit rapid de platină. După succesul lui Oldfield, din ce în ce mai multe nume mari au semnat cu Virgin, trupa Sex Pistols fiind primul dintre ele.

În 1984, Branson a înființat Virgin Atlantic Airways, o companie aeriană care a avut, la rândul ei, un mare succes. Dar cea mai recentă și cea mai de impact afacere pornită de Branson este Virgin Galactic, compania care-și propune să ducă turiști în spațiu. Branson este, fără discuție, unul dintre cei mai mari antreprenori pe care i-a avut (și îi are) Marea Britanie.