20 de lucruri mai puțin cunoscute despre orgasm

Aaaaah, orgasmul! Acest Paradis pentru orice bărbat și acest pământ al făgăduinței pentru orice femeie. Momentul culminant al oricărei relații, explozia de culori și senzații spre care orice cuplu aflat în așternuturi își ia bilet dus-întors. Știi de unde provine cuvântul orgasm? Știi cine mai accesează aceeași zonă a creierului masculin pe care o accesează orgasmul? Ai idee până la ce vârstă poți avea orgasm? Hai să vedem câteva lucruri interesante și mai puțin cunoscute despre acest moment unic al sexului.

1 Cuvântul orgasm provine din grecescul orgasmos, care înseamnă „să umfli cu umiditate, să fii excitat sau dornic”.

2 Timpul necesar pentru a ajunge la orgasm diferă de la persoană la persoană dar lungimea orgasmului este aproximativ egală pentru toată lumea. Un studiu a demonstrat că orgasmul feminin durează, în medie, 18 secunde, în vreme ce orgasmul masculin durează circa 22 de secunde.

3 Atingerea orgasmului depinde de o mulțime de factori, precum vârsta, experiența sexuală și medicamentația. Bărbații au nevoie de 2-10 minute pentru a ajunge la orgasm (deși bărbații cu experiență îl pot întârzia în mod voit până la o oră sau chiar mai mult) în vreme ce o femeie normală are nevoie de un minim de 20 de minute de stimulare pentru a atinge orgasmul. Deși unele femei pot avea orgasm și după 30 de secunde de auto-stimulare.

4 Orgasmele nu se opresc la o anumită vârstă. Unii oameni pot avea orgasm și la peste 90 de ani.

5 Anorgasmia este condiția din cauza căreia o persoană nu poate atinge orgasmul. Ea poate afecta atât femeile cât și bărbații.

6 Au fost raportate cazuri de orgasme non-genitale, de către persoane care se aflau sub influența drogurilor psihedelice.

7 Francezii obișnuiau să facă referire la orgasm numindu-l le petit mort (micuța moarte).

8 Nimeni nu știe cu exactitate de ce unii oameni devin atât de somnoroși după ce au un orgasm. Cercetătorii au ajuns totuși la concluzia că în timpul orgasmului creierul eliberează unele chimicale, precum prolactina, care cauzează somnolență. Pe de altă parte, femeile se simt mult mai puțin obosite după un orgasm decât bărbații.

9 În diverse religii se recomandă de câte ori ar trebui să se împreuneze partenerii căsătoriți (și, prin urmare să aibă orgasm). În zoroastrism (religie persană, din Orientul Mijlociu) e bine să o faci o dată la 9 zile. Religia hindusă indică de 3-6 ori pe lună. Solon, poet atenian, sugera 3 contacte pe lună. Coranul vorbește despre o dată pe săptămână. Talmudul – de la una pe zi, la una pe săptămână. Martin Luther, fondatorul protestantismului, considera suficiente două contacte pe săptămână.

10 În momentul orgasmului, unele zone ale creierului se închid, precum cea care procesează frica și e responsabilă cu vigilența față de pericole. De asemenea, scade nivelul de auto-control și de… moralitate.

11 Diverse tipuri de medicamente și droguri, legale sau ilegale, pot afecta orgasmul în mod negativ sau pozitiv. Steroizii (în special testosteronul), cocaina, dopamina – au efecte pozitive și stimulează orgasmul, în vreme ce antidepresivele au un efect negativ, inhibându-l.

12 Orgasmul masculin stimuează aceeași zonă a creierului accesată de heroină, ceea ce conduce la concluzia că sexul poate crea dependență.

13 În Muzeul sexului din Praga poți vedea peste 200 de obiecte și mașini, unele vechi de câteva sute de ani, care au ajutat oamenii să aibă orgasm și să capete satisfacție sexuală.

14 Un orgasm normal eliberează circa 5 ml de lichid seminal.

15 Femeile pot avea uneori orgasm în momentul în care nasc, fenomen numit birthgasm.

16 Studiile indică faptul că 67% dintre femei mimează orgasmul. Pe de altă parte, conform unui sondaj al Universității din Kansas, circa 25% dintre bărbații intervievați au afirmat că au mimat un orgasm.

17 Egiptenii antici credeau că zeul Atum a creat lumea prin masturbare și că fluviul Tigru s-a format din sperma unui zeu.

18 Studiile spun că bărbații care au 1-2 orgasme săptămânal sunt predispuși la o viață mai lungă.

19 Recordul pentru cele mai multe orgasme feminine în timpul unei singure sesiuni de masturbare a fost de 49, înregistrat de o femeie în Londra, în anul 2006.

20 Circa 75% dintre femei au nevoie și de o stimulare clitoridiană, neputând ajunge la orgasm doar prin penetrare vaginală.