7 alimente afrodisiace și adevărul despre ele

Academia Barbatilor

Auzi de multe ori despre alimente care au efecte afrodisiace. Unii le caută cu insistență și au impresia că dacă le consumă în cantități uriașe înainte de momentele fierbinți, se vor transforma instant în tăurași ai amorului spontan. Aceste alimente și-au căpătat reputația de stimuli ale iubirii fizice în urma poveștilor din istorie sau din folclor. Care este însă adevărul despre calitățile afrodisiace ale acestora și, mai ales, care sunt minunile la care visează bărbații în privința adjuvantelor de performanțe pe cale… naturală?

Rodia

Istoria rodiei datează încă din Grecia Antică, având-o în prim-plan pe Afrodita, zeița de la care vine și termenul de „afrodisiac”. Conform legendei, primul pom cu rodii a fost plantat de Afrodita pe insula Kypros – Cipru. Asocierea cu ea a venit de la structura acestui fruct pe care când îl deschizi descoperi că e plin de semințe.

Rodia a devenit un fruct sacru și pentru Hera, iar faptul că cele două zeițe îl adorau, i-au creat asocierea cu căsătoria și reproducerea. Deschiderea rodiei scoate la iveală nu doar o mulțime de semințe ci și o culoare de un roșu aprins, care era asociată cu sângele unei fecioare și, automat, cu consumarea primei nopți de dragoste de după nuntă.

Cornul de rinocer

La începutul secolului 20, populația de rinoceri din întreaga lume număra circa jumătate de milion de creaturi cu corn. Peste numai 100 de ani, numărul lor a scăzut la doar câteva mii, rinocerul devenind o adevărată specie pe cale de dispariție. Braconierii au în vedere în special coarnele lor, despre care se spune că sunt un puternic afrodisiac, datorită faptului că sunt folosite de secole în medicina tradițională chinezească.

Pare un lucru clar, dar nu e chiar așa. Cornul de rinocer a fost, într-adevăr, apreciat în medicina chinezească, fiind folosit pentru diverse scopuri: de la alungarea coșmarurilor și a spiritelor rele până la tratarea cazurilor de otrăvire, a durerilor pricinuite de artrită, a răcelilor și chiar a mușcăturii de șarpe. Ce lipsește din listă? Folosirea lui ca afrodisiac.

Discuția legată de proprietățile afrodisiace ale cornului de rinocer a apărut ca urmare a unei neînțelegeri care s-a petrecut în anii 50, zvonul căpătând rapid aripi, mai ales că a fost repetat de către celebrul antropolog Louis Leakey. O practică despre care se crede că a dus la această neînțelegere a fost obiceiul din Orientul Mijlociu potrivit căruia băieții care scăpau de feciorie purtau la gât pumnale din corn de rinocer.

Ciocolata

chocolate flow

Ciocolata e la mare căutare oricând, cu atât mai mult de Valentine’s Day, dar știința încă nu e fermă în privința proprietăților ei afrodisiace. Unele studii sugerează că ciocolata albă conține elemente care au darul de a ne face să ne simțim mai bine dar acestea se pare că sunt în cantități atât de mici încât, practic, nu au niciun efect.

Dar ciocolata a fost mereu cap de listă în această privință. Cultivarea și consumul boabelor de cacao datează încă din anii 1400 î. Hr. O mulțime de dovezi vorbesc despre importanța ciocolatei în culturile mayașe și aztece, în care aceasta era mai degrabă băută ca lichid, decât consumată în stare solidă. Mayașii o foloseau drept băutură consumată în cadrul ceremoniilor, fiind disponibilă atât pentru oamenii de rând dar și – conform desenelor – zeităților. În ceremoniile legate de nuntă, cuplurile beau adesea ciocolată ca parte a unui ritual ce marca schimbarea statutului lor.

De asemenea, ciocolata era extrem de valoroasă pentru azteci, pentru care era asociată cu divinitatea, credința fiind că e un dar trimis din lumea de dincolo de către Quetzalcoatl, fapt ce a avut ca efect alungarea lui din Paradis, precum Prometeu, care a dat oamenilor darul focului. Semințele erau folosite de azteci drept monede iar băutura însăși, dincolo de faptul că se consuma la nunți și nașteri, era o parte importantă a ritualurilor de sacrificiu. Pe scurt, oamenii care erau sacrificați ca daruri pentru zei, erau tratați cu o extra-doză de ciocolată, pentru a căpăta curaj în fața morții.

Usturoiul

Dacă ne luăm după efectele lui olfactive, usturoiul nu e chiar cel mai plăcut lucru pe care să-l consumi înainte de amor. Dar istoria lui ca afrodisiac e îndelungată. Pasaje din Talmud, importanta operă religioasă a iudaismului, vorbesc despre faptul că acesta ar trebui mâncat vinerea, deoarece vinerea era ziua tradițională în care cuplurile își îndeplineau „datoriile” conjugale.

Usturoiul are câteva proprietăți care îl pot face eligibil pentru un top al afrodisiacelor. Se spunea că provoacă sentimente calde, persoana care-l consumă fiind cotropită de o stare de fericire generală. Că suprimă foamea, mărește cantitatea de lichid seminal și… ucide paraziții interni. Suficient de romantic? Unele scripturi vorbeau și despre faptul că înlătură gelozia și contribuie la apropierea între doi oameni.

În tot cazul, multe alte culturi, incluzându-le pe cele grecești și romane, detestau usturoiul și mirosul acestuia. O legendă musulmană spune că usturoiul și ceapa au apărut în ultimele locuri prin care a pășit Satana înainte de a fi alungat din Grădina Edenului. În India, usturoiul e pe lista de alimente nepotrivite de a fi consumate de către castele sus-puse.

Mierea și miedul

Nu sunt multe alimente care să aibă potențialul afrodisiac al mierii. La urma-urmei, mierea poartă numele a jumătate din ceea ce reprezintă… „luna de miere”. Sau invers. Și, totodată, era parte a unei vechi licori, numită mied, despre care se credea că e capabilă să crească libidoul, în special în rândurile celor care se căsătoreau.

Miedul se pare că a fost inventat în Persia antică, acolo unde cuplurile beau îl consumau în fiecare seară, timp de 30 de zile, după ce se căsătoreau. Denumeau această perioadă chiar „luna de miere” iar tradiția a fost luată atât de în serios încât dacă un copil era conceput în timpul celor 30 de zile și se năștea 9 luni mai târziu, creditul era dat „făcătorilor de mied”.

Pe lângă calitățile fertile care i se atribuiau, miedul era privită drept o băutură care aduce înțelepciune și curaj celui care o consuma. Celții obișnuiau să o bea încă din jurul anului 500 iar când Sfânta Brigitte a înfăptuit un miracol asemănător celui făcut de Hristos, a transformat apa în mied și nu în vin. De asemenea, aztecii și mayașii consumau o băutură asemănătoare, care conținea miere.

Miedul a fost preparat de secole iar știința modernă a găsit unele adevăruri în faptul că mierea contribuie la creșterea dorinței sexuale. Ea conține cantități însemnate de vitamina B, proteine și oxizi nitrici, care asigură buna dezvoltare și funcționare a sistemului reproducător. De asemenea, miedul dezinhibă, făcând noaptea nunții plină de energie.

Avocado

Avocado era favoritul regelui Louis al XIV-lea, care fusese cucerit de capacitatea acestui fruct de a-i împrospăta libidoul. Avocado are o textură cremoasă care-ți produce o senzație aparte atunci când îl mănânci. Dar asocierea vine din altă parte.

Fructele de avocado atârnă câte două în copaci iar cuvântul folosit de azteci pentru a le descrie era ahuacatl, care însemna și testicole. Când spaniolii au intrat cu bocancii în cultura aztecilor, avocado avea deja reputația de a fi un fruct al amorului. Apoi culturile au migrat către nord iar fermierii au fost nevoiți să facă avocado cunoscut poporului american. Au ales un nume nou, mai ușor de pronunțat și care să-i înlăture conotația concupiscentă. Dar „para aligatorului” nu a fost chiar varianta câștigătoare, așa că fermierii s-au reîntors la avocado iar statusul afrodisiac al acestuia a rămas intact.

Stridiile

Se spune că celebrul cuceritor Casanova își începea ziua mâncând 50 de stridii, pentru a se pregăti în vederea întâlnirilor amoroase pe care le avea după-amiaza. De asemenea, stridiile erau nelipsite de la orgiile organizate în Roma antică iar medicii romani le prescriau drept cură pentru impotență. Parte a acestei asocieri cu amorul este forma lor asemănătoare cu labiile. Dar și ciclul lor reproductiv e interesant.

Stridiile eliberează în apă un lichid care presupune că fertilizarea are loc în mod extern însă oamenii au privit acest lucru în ideea că micuțele creaturi marine acționează precum un furtun de pompieri, dezvoltând o mare forță sexuală. Iar până să afle modul în care se reproduc stridiile, le-au asociat cu zeița Afrodita, pentru care toate scoicile erau animale sacre. Se spune că Afrodita s-a născut dintr-o scoică iar perla era piatra ei prețioasă și sacră.