7 locuri în care să petreci Revelionul în România

Academia Barbatilor

Eterna dilemă legată de locul în care petreci Revelionul își găsește rezolvarea și dacă te gândești ca trecerea dintre ani să te găsească într-un loc superb din România. Pentru că avem destule, și chiar dacă infrastructura rutieră lasă de dorit și șoselele românești fac parte din coșmarul oricărui conducător auto, odată ajuns la destinație relaxarea vine instant privind, să zicem, doar peisajul.

Mai jos îți propunem așadar 7 locuri din România pentru petrecerea Revelionului și chiar dacă nu ai avut inspirația să rezervi din timp locurile pentru 2018, poate le iei în calcul pentru anii ce vin sau, cine știe?, poate găsești ceva pe ultima sută de metri.

Arieșeni și Stâna de Vale (Munții Apuseni)

Roșia Montană

Munții Apuseni constituie una dintre cele mai frumoase zone din România. Pe care dacă nu ai apucat să o vizitezi vara o poți colinda liniștit și în peisaj hibernal, fiindcă te așteaptă aceleași minunății. Peștera Scărișoara, Peștera Urșilor, Peștera Meziad, Dealul cu Melci, Casa Memorială Avram Iancu, Cetățile Ponorului ș.a.m.d. Vârtop și Arieșeni sunt două dintre cele mai cunoscute localități din Apuseni, în care ofertele de Revelion la cabane, hoteluri și pensiuni, sunt pentru toate gusturile și buzunarele.

Stațiunea Stâna de Vale, aflată la marginea Apusenilor, e un alt loc superb, recunoscut printre pasionații de sporturi de iarnă, aici fiind amenajată și o pârtie de schi. În apropierea ei se află Izvorul Minunilor, cunoscut pentru calitățile terapeutice ale apelor sale.

Vatra Dornei (Bucovina)

Pe pârtie, în Vatra Dornei

Deși mai degrabă ți-am recomanda să petreci Crăciunul în Bucovina, poate îți iei o vacanță prelungită și faci ambele sărbători în această regiune fantastică din nord-estul României. Nu doar pentru mânăstiri ci în special pentru ospitalitate, tradiții, mâncare și, nu în ultimul rând, peisaje. Vatra Dornei ar fi localitatea ideală, atât datorită hotelurilor și resorturilor cât și a pârtiei de schi, a patinoarului și a multiplelor posibilități de distracție. Dacă vrei ceva mai liniștit, îndreaptă-te către localități precum Vama (în care vei găsi un super Muzeu al Oului), Gura Humorului, Pojorâta sau Câmpulung Moldovenesc.

Păltiniș (Sibiu)

Păltiniș

Ești fan al zonei Sibiului? Atunci unul dintre cele mai frumoase locuri pentru a petrece un revelion este localitatea Păltiniș. Întemeiată de Societatea Carpatină Ardeleană a Turiștilor în 1894, stațiunea de pe coasta de nord-est a Munților Cindrel, la 30 km de Sibiu, se află în mijlocul unei păduri de conifere și oferă cadrul idilic pentru a petrece câteva zile de iarnă autentică într-un climat cu aer ozonat care se recomandă atât pentru tratarea unor afecțiuni cât și pentru cei care suferă de surmenaj și astenie. Păltiniș este stațiunea montană situată la cea mai mare altitudine din țară – 1442 m iar condițiile oferite celor care schiază sunt foarte bune.

Borșa (Maramureș)

Bârsana

Maramureșul e altă zonă superbă din România pe care merită să o iei în calcul atunci când vine vorba de petrecerea Sărbătorilor de Iarnă. Tradițiile maramureșene care vizează luna decembrie ridică la maxim cota de fericire a oricărui turist iar obiectivele din regiune sunt suficient de multe cât să devină amintiri de neuitat, de la plimbarea cu Mocănița pe Valea Vaserului la vizitarea Cimitirului Vesel din Săpânța sau a Complexului Monahal Bârsana. Localitatea Borșa poate fi varianta câștigătoare pentru petrecerea Revelionului dar la fel de bine vei găsi oferte și în Sighetu Marmației, Cavnic sau, desigur, Baia Mare.

Sasca Montană (jud. Caraș)

Cascada Beușnița, înghețată

O zonă mai puțin frecventată dar absolut superbă este cea a Cheilor Nerei, aflate în partea de sud-vest a țării, mai exact în județul Caraș. Aici, localitatea Sasca Montană este locul perfect din care poți începe explorarea zonei pe care decorul iernii nu o face mai puțin dezirabilă, ba dimpotrivă. Pe lângă deja celebra cascadă Bigăr, despre care toată lumea știe, află că în zonă se află alte cascade și mai frumoase (Beușnița, Șușara, etc), Lacul Ochiul Beiului (care nu îngheață niciodată), Lacul Dracului, zona La Tunele, Mânăstirea Nera etc. În apropiere poți vizita, de asemenea, Clisura Dunării, cu vestita statuie a lui Decebal și cu Cazanele dar și Oravița, oraș cu câteva obiective istorice extrem de interesante.

Călimănești (jud. Vâlcea)

Călimănești. Foto: ghidulturistic.ro

Poate că ideea de Călimănești-Căciulata sună cumva învechit dar aceste stațiuni situate într-un decor minunat, pe malul drept al Oltului, la 18 km de Râmnicu Vâlcea, încep să retrăiască vremurile glorioase de altădată. Nu-ți sugerăm Călimăneștiul pentru tot felul de tratamente, cel puțin deocamdată, dar ia în calcul că în zonă poți vizita Parcul Național Cozia, Cheile Lotrișorului și Cascada Lotrișor, Insula Ostrov dar și o mulțime de mânăstiri și biserici (pentru cei mai… evlavioși) între care, desigur, la loc de cinste este Mânăstirea Cozia, aflată în localitatea Căciulata.

Sighișoara

Sighișoara

Un revelion în stil medieval e o provocare pentru oricine. Și mai ales dacă ai oaspeți din străinătate, pe care îi poți duce într-una dintre cele mai bine conservate localități medievale din Europa. Sighișoara e o încântare pentru oricine, în orice anotimp. Ofertele de Revelion curg cu duiumul iar obiectivele turistice ale orașului abia așteaptă să fie vizitate: Turnul cu Ceas, Turnul Fierarilor, Cizmarilor, Croitorilor, Măcelarilor, Cositorilor, Tăbăcarilor, Biserica din Deal, Piața Cetății și multe altele.