7 tipuri de mustață pe care să le abordezi în… Movember

Suntem în luna noiembrie care, probabil pentru a demonstra că nu este una dintre cele mai urâte luni ale anului, a fost asociată, în mod absolut bizar, cu… mustățile. Evenimentul Movember, transformat în timp într-o adevărată mișcare, se desfășoară în fiecare an și presupune ca bărbații să-și lase să le crească mustața pentru a atrage atenția asupra problemelor masculine de sănătate, precum cancerul de prostată, cancerul testicular dar și asupra sinuciderilor masculine, scopul principal fiind de a strânge fonduri pentru ajutorarea bolnavilor aferenți.

Și pentru că tot e… Movember, și avem de gând să ne lăsăm mustața să crească, hai să vedem… cum o facem? Sub ce formă adică. Pentru că nu e suficient doar să nu ne bărbierim ci trebuie să avem în vedere mai multe lucruri: forma, densitatea și stylingul. Pentru mai multă inspirație, iată care sunt principalele tipuri de mustață, după denumirile lor… clasice:

Mustața „creion”

Clark Gable

E o mustață retro, de anii 30, care a devenit populară datorită unor vedete de cinema precum Errol Flynn și Clark Gable. Este mustața care a gâdilat-o pe Scarlett atunci când a fost sărutată de Rhett Butler, în cel mai celebru sărut al tuturor timpurilor, din Pe aripile vântului. Mustața asta crește cam într-o lună și are nevoie de ceva mai multă atenție pentru a fi îngrijită, deoarece, practic, ocupă doar jumătate (sau un pic mai mult decât jumătate – depinde de dorința ta) din suprafața dintre nas și buza de sus, fiind extrem de subțire. Un adept modern al acestui tip de mustață a fost Prince.

Mustața „cowboy”

Sam Elliott

E un tip de mustață care pare parașutată din anii 70, mai degrabă robustă și aparent mai puțin îngrijită. În mod normal se întreține cu o pereche zdravănă de foarfeci și ideea e să pară cât mai sălbatică. Uite-te la Firicel din Las Fierbinți (excluzând barba) și vei înțelege ce înseamnă să ai o mustață cowboy adevărată. Practic, un monstru. Dar, nu-i așa?, uneori femeile adoră monștrii. Și nu ne referim la vreun complex cu nume de capitală scandinavă. Unul dintre cei mai… cowbot reprezentanți este actorul Sam Elliott.

Mustața Chevron

Tom Selleck

Practic, despre mustața Chevron poți spune că e reprezentanta clasică a mustăților. Privește-l pe actorul Tom Selleck și vei recunoaște imediat o Chevron. Păr bogat, care are în spate luni bune de creștere (sau de bună creștere). Totodată, e una dintre cele mai simple mustăți dar înainte de a o alege, trebuie să știi ce fel de păr facial ai, deoarece e posibil să nu-ți iasă. Firul de păr trebuie să fie drept și puternic și va acoperi o parte din buza de sus. Mustața Chevron e o mustață serioasă, care nu acceptă compromisuri. Să nu uităm că mustața lui Freddie Mercury era o Chevron.

Mustața „potcoavă”

Ion Țiriac

O recunoști imediat, după nume. Are formă de U și primul personaj potcovar care-ți vine în minte când te gândești la ea e, evident, Ion Țiriac. E o mustață pe care nu ai cum s-o treci cu vederea sau s-o uiți. Vei avea nevoie de câteva luni ca s-o crești dar, totodată, îți trebuie curaj ca s-o porți. Nu tuturor le stă bine cu potcoava, deci trebuie să te asiguri că ți se potrivește cu forma feței. Mustața asta te face un dur: când intri în încăpere inspiră ceva de genul „vă sparg pe toți!”. E o mustață care a inspirat deopotrivă pușcăriași, bikeri și… gay. O mustață în fața căreia îți scoți pălăria.

Mustața „ghidon”

Daniel Day-Lewis

„Ghidonul” e foarte păros iar capetele lui sunt suficient de lungi încât să fie răsucite în sus. O poți aranja cu un pic de ceară și poate avea și o formă light, care, evident, se va numit „micul ghidon”. E o mustață rafinată, demnă, sofisticată și cumva amenințătoare. Dacă o abordezi, lumea te poate categorisi drept un tip dur, amintindu-și de personajul Bill „The Butcher” Cutting, jucat de Daniel Day-Lewis în Gangs of New York. Și totuși, timpul pe care-l vei ocupa pentru a-ți aranja o asemenea mustață spune despre tine că te iei foarte în serios și că știi să acorzi importanța cuvenită lucrurilor, în loc să acționezi impulsiv. Îți va lua ceva timp și să atragi oamenii de partea ta, cu mustața ghidon, dar atunci când o vei face… mmm, femeile te vor adora pe veci.

Mustața „morsă”

Friedrich Nietzsche

„Morsa” e, evident, păroasă. Mai crescută și mai rotundă ca Chevron-ul și, uneori, atât de groasă încât acoperă toată gura. Nu e deloc o mustață elegantă, nu necesită cine știe ce acțiune cu mașina electrică și categoric nu e genul de mustață după care să moară femeile. Are o istorie ce vine de  undeva de la sfârșitul secolului 19 și începutul secolului 20, cu o reevaluare în revoluționarii ani 60. Durează cam 5 luni ca s-o crești, timp în care morsa se transformă dintr-una micuță în ditamai animalul. Important este, în cazul ei, să te bărbierești foarte bine în rest, pentru a o scoate în evidență. Reprezentant de top: Friedrich Nietzsche.

Mustața hățiș

Johnny Depp

Sunt mulți actori care abordează „hățișul” în ziua de azi, motiv pentru care acest tip de mustață are mare succes. Uită-te la Johnny Depp, Ryan Gosling și James Franco – sunt cele mai bune exemple pentru o mustață care nu are cine știe ce personalitate și care de regulă e acompaniată de o „miriște”, de o bărbiță timidă. În plus, e opțiunea cea mai bună atunci când nu ești foarte sigur că o mustață zdravănă e chiar ceea ce-ți trebuie dar și atunci când nu ai o pilozitate facială foarte bogată.