Arta conversației. Cum să ajungi să cunoști pe cineva și să pui bazele unei relații (1)

Să cunoști pe cineva, adică să-ți pui în minte să faci asta, poate fi un proces intimidant. Limbajul trupului tău, întrebările și răspunsurile din primele momente vor forma o impresie celeilalte persoane, care poate sau nu să fie neapărat în avantajul tău. Abilitățile tale în a cunoaște oamenii și a relaționa cu ei vor afecta direct rezultatele interviurilor, întâlnirilor amoroase și a întâlnirilor cu clienții.

Cele mai bune conversații sunt ca un râu – curg în mod natural, chiar dacă mai apar și câteva obstacole sau viraje pe drum. E nevoie de practică și finețe pentru a purta o conversație echilibrată care se desfășoară natural iar întrebările bune, ascunse în mânecă, te pot ajuta să navighezi cu grație si să răzbești dincolo de o simplă discuție. Până la urmă, discuțiile minore, deși necesare în multe situații, nu te ajută să cunoști pe cineva. Iar atunci când te reîntâlnești cu persoana respectivă, nu vei avea un punct stabil din care să reiei conversația.

conversatieCe să faci ca să începi să cunoști cealaltă persoană

În acest mini-ghid sunt împărtășite câteva întrebări potrivite pe care le poți adresa atunci când vrei să cunoști pe cineva. Ele ajută în a arăta partenerului de conversație că ești interesat de el, ca persoană. Întrebările sunt făcute pentru a atrage și a introduce subiecte cu însemnătate, în comparație cu o simplă pălăvrăgeală.

Multe dintre aceste întrebări sunt înșelător de revelatoare, cum ar fi „pe cine și unde ai bântui dacă ai fi o fantomă?”. Poate părea o întrebare inofensivă și distractivă dar ea îți poate dezvălui dacă partenerul tău de conversație are o latură sentimentală sau mai degrabă  răzbunătoare. Cea mai bună parte este faptul că, punând doar o singură astfel de întrebare, poți deschide și purta o conversație foarte interesantă, care te va face să cunoști mult mai bine o persoană decât o simplă flecăreală. Desigur, orice întrebare bună este inutilă dacă nu este susținută de maniere, indiferent de locul în care te afli. Dar până la întrebări (pe care le vei descoperi în partea a doua a articolului), să vedem întâi ce trebuie să faci ca să începi să cunoști persoana pe care o ai în vizor:

# Nu te teme de vulnerabilitate (prin asta se înțelege starea de a fi expus unor posibile traume). Dacă nu ești dispus să te deschizi și să arăți puțină vulnerabilitate, conversația ar putea să pară forțată și falsă. Trebuie mai întâi să oferi ceva ca să primești ceva înapoi iar întrebările de calitate pentru a cunoaște alte persoane depind de cele mai multe ori de gradul de deschidere la care ajungi.

# Avântă-te în întrebări mai adânci. Începe cu întrebări lejere, pentru a pune conversația pe roate, apoi folosește întrebările mai „grele”, pentru a face tranziția între pălăvrăgeală și conversația adevărată.

# Înțelege contextul conversației. Întrebările similare cu cele pentru interviu sau cele care sunt potrivite pentru un mediu de afaceri pot părea prea agresive pentru o întâlnire.

# Acordă timp persoanei să se acomodeze. Mulți se simt mai puțin confortabil atunci când vorbesc pentru prima oară cu cineva, deci este bine să le oferi timp să se relaxeze și să intre în tiparul natural al conversației.

# Nu insista prea mult pe un subiect dacă partenerul de conversație nu se străduiește să participe. Fă eforturi și continuă să pui întrebări dacă situația o cere – de pildă, dacă ești așezat lângă șeful tău narcisist la un dineu sau trebuie să întreții un client.

# Ai grijă la răspunsurile pe care le primești la întrebări. Folosese întrebări prompte pentru a săpa mai adânc (Serios? De ce așa? Cum te-a făcut să te simți?) în momentul în care ați ajuns la un subiect de interes comun.

# Nu folosi aceste întrebări ca o bază a conversației. Folosește-le atunci când trebuie să schimbi subiectul într-un moment stânjenitor sau când conversația s-a epuizat.

# Fii pregătit pentru răspunsuri neașteptate la multe întrebări – în definitiv, nu cunoști mai deloc persoana de lângă tine.

# Pune  întrebări cu răspuns deschis – da/nu și răspunsurile cu un singur cuvânt sau care sunt închise (Pepsi sau CocaCola?) nu vor oferi mult material de calitate cu ajutorul căruia să pornești o conversație adevărată.

# Nu uita să gândești propriile răspunsuri la aceste întrebări. Așteptările într-o conversație sunt că vei dori, la rândul tău, să răspunzi la o întrebare.

# Nu vorbi despre dragoste când ești la prima întâlnire cu o femeie pe care ți-ai dori-o ca parteneră, sau dacă abia cunoști persoana respectivă. Vei părea prea transparent și deși dragostea adevărată, dragostea liberă sau dragostea platonică pot fi subiecte interesante, este mai bine să nu le aduci în discuție.

# Nu întreba dacă persoana respectivă este dezordonată sau dacă îi place ca biroul să fie curat. În mod normal, oamenii se simt judecați de acest tip de întrebări iar drept consecință, vor fi mai închiși.

# Nu vorbi despre sensul vieții sau despre lucrurile care știi că enervează la culme.

Citește săptămâna viitoare, în a doua parte, ce întrebări să pui ca să ajungi să cunoști pe cineva.