Ce să faci ca să scapi de sforăit

Dacă ești un tip care sforăie, probabil că de multe ori partenera de dormitor te-a trezit în toiul nopții, înnebunită de zgomotele brutale cu care o „delectai”. Degeaba. Te întorceai pe cealaltă parte și recitalul continua după un minut, spre disperarea ei, a vecinilor, a cartierului și a universului, care pur și simplu nu te mai suportă. Pentru că sforăi! Desigur, o faci involuntar dar… cum să te oprești din sforăit?

Aproape jumătate dintre adulți sforăie în mod ocazional și circa un sfert o fac cu regularitate. Aparent, acesta e un subiect amuzant dar când te afli în situația de a face față unui „sforăicios”, lucrurile devin de-a dreptul dramatice. Sforăitul nu e plăcut nici pentru cel care-l „practică” și nici pentru cel care trebuie să-l suporte. De aceea, pentru un confort fizic și psihic, trebuie să faci ceva ca să scapi de el.

Statisticile spun că sforăitul e mai comun la bărbați decât la femei și că el are tendința de a deveni din ce în ce mai pregnant odată cu înaintarea în vârstă. Acesta nu doar că îți întrerupe ciclul de somn dar te face să nu te odihnești corespunzător și să te simți obosit a doua zi, după adevăratele lupte acustice pe care le-ai dat în timpul somnului. Sforăitul poate duce la lacune de concentrare, la creșterea tensiunii arteriale, la gât uscat și dureri în piept.

Cauzele sforăitului pot fi diverse, de la anomaliile anatomice și structurale la abuzul de alcool, de tutun, obezitatea, alergiile, infecțiile respiratorii și apneea în somn. Ultima dintre acestea poate necesita intervenții chirurgicale dar celelalte pot fi prevenite prin câteva lucruri de schimbare a stilului de viață, de care să ții cont în eliberarea unei strategii care să ducă la încetarea sforăitului. Iată câteva dintre ele:

Hidratează-te

O gură uscată va face ca și nasul și gâtul să se usuce iar acest fapt produce o iritație generală a zonei, la congestii și umflături locale și, în final, la blocaje. Dacă te hidratezi intens, vei evita aceste lucruri și vei fi mai `liniștit” pe timpul nopții.

De asemenea, e foarte important să-ți păstrezi umidificată încăperea în care dormi. O atmosferă prea uscată conduce la sforăit, prin urmare ia în calcul să-ți cumperi un umidificator, la fel de bine cum un obicei bun ar fi să faci un duș sau o baie fierbinte înainte de culcare. Alergenii sunt o altă cauză a somnului prost, așa că nu uita să-ți ștergi praful în cameră în mod constant.

Nu consuma prostii

Pentru a avea un somn sănătos, trebuie să eviți consumul de lucruri care contribuie la înrăutățirea sforăitului: alcool, pastile de dormit, mâncăruri grase, cafea. Toate acestea, consumate înainte de culcare, te vor face să sforăi mai tare deoarece relaxează mușchii gâtului și îngustează căile de ieșire a aerului. Cinele copioase, în care predomină mâncărurile grase, vor duce, de asemenea, la restricționarea circulației aerului deoarece îți vor împinge în sus diafragma.

Alcoolul îi poate face să sforăie pe cei care în mod obișnuit nu o fac. Acesta este un alt factor ce relaxează mușchii prea mult, făcându-i să vibreze și să… fâlfâie în timpul somnului. Abține-te de la a consuma alcool, cu 3-4 ore înainte de culcare și vei remarca (în fine, o vor face cei din jurul tău) o scădere a intensității sforăitului.

Schimbă poziția

Dacă dormi pe spate, limba și palatul bucal vor avea tendința să se deplaseze înspre gât, blocând parțial căile respiratorii, fapt ce duce la apariția sforăitului. Încearcă să dormi pe-o parte. Saltelele de spumă cu memorie ajută. De asemenea, folosește o pernă, pentru a ține capul mai ridicat față de nivelul corpului, în timpul somnului.

Slăbește

Ia în calcul să scazi în greutate. Țesutul gras din interiorul gâtului este, adesea, o cauză a sforăitului. Acel țesut vibrează de cele mai multe ori în timpul somnului, din cauza fluxului de aer. Doar câteva kilograme în minus s-ar putea să te ajute să scapi (și) de acest obicei enervant, pe lângă, evident, celelalte beneficii pe care ți le-ar aduce.

Evită electronicele înainte de culcare

Folosește patul doar pentru somn și sex. Nu te uita la televizor și nu te juca pe telefon sau tabletă cu cel puțin o oră înainte de culcare. Medicii avertizează constant asupra influențelor negative ale luminii albastre ale telefoanelor mobile. Dacă smartphone-ul tău are un „mod” de noapte, programează-l să treacă automat pe el, la o anumită oră.

Evită exercițiile cardio

..cu două ore înainte de culcare. Medicii ne sfătuiesc să evităm activitatea fizică intensă înainte de somn, fiindcă aceasta perturbă ritmul cardiac și conduce la un somn agitat, lipsit de odihnă. Dacă vrei să faci mișcare seara, apelează mai degrabă la exerciții ușoare, eventual, la o plimbare.

Eliberează-ți căile nazale

Se știe: dacă ai sinusurile blocate, din cauza răcelii, a unei sinuzite etc, vei avea tendința de a respira pe gură, lucru care, inevitabil, te va face să sforăi. Pentru a preîntâmpina asta, eliberează-ți căile nazale înainte de culcare. Un duș fierbinte ajută dar la fel de bine poți folosi apă cu sare de mare, picături de nas, stripe-urile nazale și alți decongestionanți.

Amintește-ți în permanență, ție și partenerei tale, că sforăitul este o problemă fizică, una care se produce inconștient și care nu e o alegere. Prin urmare nu trebuie să existe supărări de nicio parte ci să încercați o rezolvare în cel mai serios mod cu putință. Dacă sforăitul tău e cronic, faptul că partenera își pune căști în urechi sau se mută în altă cameră nu constituie soluții ci doar lucruri temporare care vor duce la frustrări mai mari. În plus, dacă pe tine nu te deranjează (aparent), nu înseamnă că nu ar trebui să-ți pese de restul. Fă un plan pentru a nu mai sforăi și pune-l în aplicare!