Cum să îți cureți pantofii sport

Încălțămintea pe care o porți spune multe despre tine, iar dacă știi să o îngrijești și să o speli, îi prelungești viața și îți asiguri apariții apreciate. Te-am tot încurajat să porți sneakers, pantofi sport, adidași, teniși, cum vrei să le spui, iar acum te vom învăța și cum să-i cureți. Află mai jos cum cureți pantofii sport pentru a arăta mereu fresh.

Să trecem la treabă. Pentru sneakerșii din piele netedă, urmează următorii pași:

Pregătește-i pentru curățare

Exact, chiar și curățarea lor are nevoie de pregătire. Asigură-te că scoți șireturile și branțurile mai întâi. Asta îți va oferi spațiu de mișcare și te va ajuta să împarți sarcinile.

Curăță-i de murdăria în exces

Acum ia o perie moale, ori chiar o periuță de dinți veche, și înlătură murdăria în exces. Aici vorbim despre urme de noroi, praf sau orice fel de pete care pot fi înlăturate pe uscat. Fă asta cât sneakerșii sunt încă uscați, căci îți va ușura cu mult treaba de după.

Nick Wooster

Sursă: Pinterest

Pregătește apa

Combină niște apă călduță cu o substanță de curățat încălțămintea. Dacă nu ai așa ceva, pune orice detergent de rufe pe care îl ai la îndemână. Ai grijă, totodată, să nu pui prea mult. Vei obține un amestec fin de apă cu săpun.

Pune mâna pe o cârpă sau un burete moale

…și începe să freci ușor sneakerșii. În unele cazuri vei fi nevoit să îi lași un pic la înmuiat, după care vei repeta ciclul. Totodată, fii pregătit să cureți detergentul în exces cu o altă cârpă sau burete.

Alege cum tratezi șireturile

Ei bine, te poți chinui să speli șireturile, însă de cele mai multe au pete de murdărie atât de vechi, încât rareori merită osteneala. Dacă decizi să te aventurezi, poți să le lași la înmuiat câteva ore într-un vas cu același tip de apă cu săpun. După încearcă să le freci ușor la mână.

Recomandarea noastră însă este să cauți cel mai apropiat magazin de încălțăminte și să-ți achiziționezi de acolo o pereche de șireturi noi. Sunt o piesă care schimbă foarte rapid aspectul unor sneakers, iar impactul este masiv. Merită pentru câțiva lei, nu?

Gândește-te ce faci cu branțurile

Sau cu tălpicii, oricum i-ai numi. Ei bine, la fel ca în cazul șireturilor, ai două opțiuni: fie îți bați capul cu ei, fie cumperi cu câțiva lei unii noi, care vor avea un efect mai mare decât cei pe care îi vei fi curățat tu. Dacă te decizi însă să îi cureți, aplică aceeași metodă descrisă mai sus pentru șireturi.

Tratează pielea întoarsă cu grijă

Common projects sneakers

Sursă: mrporter.com

Pielea întoarsă are cu siguranță un farmec aparte, însă nici curățatul ei nu e mai prejos. Dacă îți plac sneakerșii din piele întoarsă, asigură-te din start că nu îi porți pe ploaie. Asta va preveni deteriorarea pielii atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.

Pentru praf sau murdărie în exces, încearcă să-i cureți cât mai bine cu cârpe și perii uscate. Iar dacă asta nu îți aduce rezultate prea mari, dă iar o tură prin magazinele de încălțăminte. Au apărut tot felul de bureți și soluții special pentru piele întoarsă, care te va mai scăpa de stres când îi porți.

Totodată, sperăm că știi asta deja, dar o spunem din nou: nici să nu-ți treacă prin cap să-ți arunci sneakerșii în mașina de spălat, dacă mai ai planuri să-i porți după. De asemenea, nici la vopsit nu ar trebui să te bagi, dacă nu știi foarte bine ce faci.