Prima colecție de cămăși pentru bicicliști realizată de Braiconf

Braiconf și Atelierele Pegas aruncă provocarea: “Îmbracă-te la 4 spițe!”. Cele două mărci românești cu tradiție se alătură și lansează o colecție de cămăși funcționale pentru bicicliști, îmbinând designul modern și nonconformist al personalității Pegas cu calitatea remarcabilă a țesăturii și măiestria în croitorie a mărcii Braiconf. Astfel, colecția exclusivă “Îmbracă-te la 4 spițe” propune trei modele de cămăși unisex, din bumbac 100%.

Cămășile create sunt un mix între utilitate și stil. Designul lor avangardist, țesătura denim și croiul modern oferă același confort ca orice alte cămăși non-cycling. Pentru funcționalitate, unele dintre modele au buzunare la spate, plasate în stilul jachetelor profesionale de ciclism, care te ajută să transporți comod portofelul, cheile, ochelarii de soare sau orice altceva este important pentru tine zi de zi.

 

camasi pentru biciclisti Braiconf Pegas

Camașile pot fi achiziționate din magazinele Braiconf din București, Constanța, Brasov, Timisoara, Cluj, Brăila și Galați

“Special pentru experienţe pe bicicletă şi nu numai, ne-am gândit că benzile reflectorizante te vor ajuta să fii mai vizibil şi mai sigur în jungla urbană. Am pus benzi reflectorizante la îmbinarea mânecii cu umărul şi, dacă ridici partea din spate a cămăşii, peste zona lombară, vor ieşi la iveală alte două benzi reflectorizante,” explică Andrei Botescu, fondatorul Atelierelor Pegas.

Cămășile pentru cicliști au fost gândite să îmbine perfect caracteristicile stilistice al unei cămăși, cu cele funcționale. Cămașa este deosebit de versatilă, putând fi purtată și ca un rucsac. Bretelele elastice atașate pe interior îți permit să transformi cămașa într-un accesoriu original și comod, mai ales dacă vremea îți joacă feste.

 

Camasi Braiconf pentru bicicletele Pegas- model pentru femei

Camașile Braiconf pentru Bicicletele Pegas pot fi purtate și iubita ta, modelul fiind unisex

În fabrica din Brăila a fost creată o serie limitată de 300 de cămăși, urmând ca de anul viitor, colecția capsulă să fie transformată într-una de serie, fiind estimat un număr de 10000 de cămăși vândute. Prețurile sunt cuprinse între 297 RON și 327 RON și pot fi achiziționate din magazinele Pegas și din magazinele Braiconf din București, Constanța, Brașov, Timișoara, Cluj, Brăila și Galați.

camasi unisex pentru biciclisti Braiconf