Șampania de lux vs. șampania obișnuită. Merită să cumperi șampanie scumpă?

Academia Barbatilor

Mulți cred că Dom Perignon, călugăr francez benedictin care a trăit în secolul al 17-lea, a inventat șampania. Nu vom intra acum în detaliile vieții lui, dar faima a fost suficientă pentru ca Moët & Chandon să-i folosească numele pentru a produce prima șampanie de prestigiu, pusă în vânzare în anul 1936.

Calugărul Dom Perignon

Acest vin a devenit sinonim cu idee de statut și calitate de top. Potrivit Wikipedia, „în 1971, șeicul Iranului a comandat câteva sute de sticle din prima ediție de Dom Perignon Rose (1959) pentru cea de-a 2500-a aniversare a Imperiului Persan. O sticlă din această șampanie, din comanda respectivă, a fost vândută la o licitație din anul 2008, pentru 24,758 euro. A fost, de asemenea, aleasă pentru nunta viitoarei prințese Diana Spencer cu Prințul Charles. Sticlele de Dom Perignon Vintage 1961, servite pe 29 iulie, erau inscripționate cu un mesaj special pentru această ceremonie.

Trebuie specificat faptul că Dom Perignon este întotdeauna „millesimé“, adică produs din recolta unui an vintage, din struguri de super-calitate. Dar oare merită? Merită să plătești 150-200 euro pentru o sticlă, în loc de 35 euro pentru un Moët & Chandon obișnuit?

Moët & Chandon

„Maison” a început inițial ca Moët & Cie, în anul 1743. 90 de ani mai târziu, Pierre-Gabriel Chandon s-a alăturat companiei, devenind partenerul lui Jean-Rémy Moët. În 1971 s-au unit și cu Hennessy, una dintre cele mai mari 4 companii de coniac iar în final, în 1987, și cu Luis Vuitton, creând LVMH, cel mai mare grup de produse de lux din lume.

LMVH

Este interesant de știut faptul că grupul LMVH deține, de asemenea, brandurile Dom Perignon, Krug, Mercier, Ruinart și Vueve Clicquot. În fiecare an, Moët & Chandon produce 26 milioane de sticle iar Vueve Clicquot produce 10 milioane. Împreună reprezintă mai mult de 12% din producția mondială de șampanie. Luând în considerare că 5 milioane reprezintă producția de Dom Perignon, avem 5 sticle de Moët & Chandon pentru fiecare sticlă de Dom.

Diferența dintre o șampanie normală și una premium

Acesta este primul lucru de discutat înainte de a achiziționa o sticlă de șampanie care costă de 4 ori mai mult decât una normală. Producția de Dom Perignon este de 5 ori mai mică decât cea a șampaniei non-vintage de la „Maison”.

Moët & Chandon Brut Impérial

Moët & Chandon Brut Impérial (marcă creată în 1869) este o șampanie non-vintage, adică este produsă din mai mult de 100 de vinuri și din mai mult de 200 de culturi, tradițional cu 30-40 % Pinot noir (pentru cantitate), 30-40 % Pinot Meunier (pentru suplețe), 20-30 % Chardonnay (pentru finețe) și 20-30 % alte soiuri.

„Maison“ încearcă să mențină spiritul casei în fiecare an de producție. Cunoscătorul care se întoarce la marcă va descoperi de fiecare dată același set de caracteristici de care s-a îndrăgostit. În cazul Brut Impérial, vei regăsi aromele de miere, mere verzi, note citrice, flori albe, broche și un strop de agrișe. Un vin ușor și delicat.

În ceea ce privește valoarea unui Moët & Chandon Brut Impérial, ținând cont de rating, Wine Enthusiast îi acordă 89 de puncte, precizând că rămâne „pe primul loc, drept cea mai bine vândută șampanie”. A devenit ușor mai aspră în ultimii ani, momentan scoțând în evidență calitatea fructelor cu arome de măr și lime. Aciditatea și textura o fac extrem de atractivă. Devine ușoară și fructată către final, transformându-se într-un vin de aperitiv perfect. Cellar Tracker, un foarte popular site de discuții și degustări, îi acordă 87.7 puncte, bazându-se pe review-urile a 750 de persoane.

Per total, este o notă decentă. Nu remarcabilă, dar suficient de bună pentru a fi luată in considerare atunci când mergem la cumpărături după spumante franțuzești.

Valoarea unui Dom Perignon

dom perignonÎn primul rând, trebuie să ne amintim că Dom Perignon este o șampanie „millesime” și are un gust caracteristic în funcție de condițiile mediului – ploaie, frig, ore de soare, maturitatea strugurilor. Sunt recolte bune sau recolte extraordinare iar prețul variază în consecință.

Majoritatea criticilor sunt de părere că cea mai bună șampanie recentă este Dom Perignon din recolta anului 2002. Deși este o șampanie rară, ai șansa s-o găsești pe wine-searcher.com pentru aproximativ 200 $. Site-ul James Suckling îi acordă 97 de puncte iar Decanter și Wine Spectator, 96.

Moët & Chandon dețin aproximativ toate podgoriile ce alimentează Dom Perignon – aproape 300 de podgorii diferite de la marginea orașului Reims până în Marne Valley. Au acces la toate cele 17 sate renumite pentru șampanie, în special Aÿ, Bouzy, Verzenay, Mailly, Chouilly, Cramant, Avize A, Le Mesnil-sur-Oge și Hautvillers.

Selecția strugurilor este foarte riguroasă iar culegătorii așteaptă momentul opțim al recoltării. Chef de Cave, Richard Geoffroy, se concentrează mai mult pe pH (aciditate) decât pe dulceață.

În timp ce Moët & Chandon Brut Impérial este păstrat la maturat timp de 3 ani, o șampanie Dom Perignon este păstrată timp de 7 ani, dezvoltând o gamă mult mai bogată de arome. Combinația include ceva mai mult Chardonnay decât Pinot Noir iar un Dom Perignon necesită mai mult timp pentru a-și arăta valoarea, uneori fiind păstrat decenii întregi. (de pildă, Robert Parker consideră producția 2002 ca fiind capabilă să reziste până în anul 2032!)

Când să plătești mult pe o șampanie scumpă

Una este să analizăm calitățile unui obiect și alta este să vorbim despre meritele unui vin, o evaluare care depinde de nasul cunoscătorului, de preferințele personale și de experiență. Cu cât bei mai mult, cu atât dezvolți o bancă mentală din care poți extrage notițe cum ar fi degustări anterioare ale vinului, de cine erai acompaniat, ce ai mâncat cu acel vin etc.

Un lucru este sigur – Dom Perignon nu poate fi o experiență a degustării mult mai reușită decât Brut Impérial. Cu siguranță, va fi o experiență diferită iar dacă nu ești obișnuit cu sampaniile vintage atunci este probabil să alegi varianta non-vintage pentru gustul mai vibrant și pentru natura fructată.

Este recomandat să cheltui mai mult pentru o șampanie de calitate dacă 1. Vrei să intri în lumea șampaniilor vintage, care includ unele din cele mai bune vinuri și 2. Vrei să sărbătorești o reușită personală sau să marchezi un eveniment deosebit cu un spumant deosebit.

Nu este recomandabil să cheltui mult pe un Dom Perignon dacă 1. O faci doar pentru a impresiona pe cineva (nu e chiar o atitudine de gentleman); 2. Nu ai gustat vinuri mai ieftine, dar foarte bune, la viața ta. Dacă nu ai experiența acestor vinuri ca să poți face comparații, nu îți vei putea dezvolta abilitățile de degustare și nu vei avea o experință cu adevărat plăcută. Acestea vin odată cu timpul și exercițiul.

Foto feature: Dom Perignon

Citește și un interviu cu un somelier italian de top: „Despre vin se povestește cu poezie”.