Îmbracă-te cu stil la 20 de ani – sfaturi vestimentare și puțin mai mult

Împlinirea vârstei de 20 de ani este cel mai important pas spre maturitate și perioada în care trebuie să găsești o mulțime de răspunsuri pentru a te cunoaște și a-ți defini stilul personal. Desigur, te vei întreba și ce trebuie să porți. Chiar dacă pare o problemă superficială, modul în care te îmbraci face parte din răspunsul uneia dintre cele mai importante întrebări „Cine sunt?” . Ei bine, ai nevoie de câteva sfaturi vestimentare pentru 20 de ani și ai ajuns unde trebuie.

Dacă ești student, cred că te-ai săturat de hanorac, jeans și tricou, mai ales că tipii dandy de la facultate fac furori printre colegele tale de grupă. De asemenea, te-ai săturat ca adulții să te trateze ca pe un „mucos” . Mai mult, este posibil să faci trecerea de la statutul de student la cel de angajat, iar acest fapt impune abordarea unui anumit dress code. Pentru unii, examenul unei educații vestimentare corecte este mai greu decât unul din examenele de Politehnică, să nu mai zic de medicină.

Vestea bună este că anii aceștia sunt cei în care experimentezi; vestea proastă este că unele experimente pot avea rezultate catastrofale. Așa că din experiența celor care au absolvit Academia Bărbaților, am pregătit niște sfaturi care te vor face să eviți greșeli dureroase în materie de stil masculin.

best dressed celebrity men1 Fii în ton cu moda…până la un anumit punct

Ești la vârsta în care te poți scuza de multe lucruri și acum îți conturezi stilul vestimentar. Desigur, e cool să fii la modă, dar nu uita că tendințele fashion se schimbă de la un sezon la altul.  Dacă vei cumpăra haine care sunt doar „pe trend”, posibil să nu le mai poți purta în scurt timp pentru că vor arăta ridicol. Alege să investești în piese clasice, care nu se demodează niciodată. Chiar și acum, port o geacă de piele cumpărată cu 8 ani în urmă și sunt sigur că va mai fi purtată mulți ani de acum încolo.

2 „Fit is everything”

Da, modul în care hainele stau pe tine contează cel mai mult. Dacă nu vrei să arăți ca vecina care iese la alergat în fiecare dimineață în colanți, renunță la blugii skinny. Du-te într-un magazin și probează diferite haine, după aceea notează-ți undeva ce măsuri porți. De asemenea, nu-ți fie teamă să ceri sfatul personalului din magazine cu privire la măsuri atunci când vrei să îți cumperi ceva.

3 Împrietenește-te cu croitorul

E fain să îți cumperi hainele direct pe măsura ta, dar mie îmi este imposibil. Deoarece am bazinul mai mare, majoritatea pantalonilor mei trebuie scurtați și strâmtați pentru că măsura mai mare aduce cu sine o croială mai mare. Nu cumpăra o pereche de pantaloni doar pentru că vine bine în partea de jos, dar sus te strânge atât de tare încât cureaua nu are ce căuta în ecuație. Ia-ți haine în care să te simți bine și care să nu producă stres asupra musculaturii și a corpului. Dacă este nevoie de ajustări, mergi la croitor. Crede-mă, face minuni!

4 Cumpără ieftin și dublează

Nu este nevoie să dai 400 de lei pe un tricou alb de la vreun designer mai cunoscut. Cu aceeași bani îți iei 10 tricouri din bumbac de calitate de la magazinele din mall.

Mai bine alternezi două perechi de pantaloni decât să ai doar una, pentru că aceasta se va deteriora foarte repede datorită purtărilor repetate.

5 Nota personală

Dacă tot ce-am scris până acum sună mult mai moralist decât citatele care circulă pe Facebook, vreau să îți cer scuze. Respectă regulile dar nu uita să-ți aduci și nota personală în modul în care te îmbraci. Experimentează cu accesoriile, pune-ți o cravată cu un print inedit sau poartă niște șosete colorate. Află mai multe despre suprapunerea pieselor vestimentare de aici.