Tequila – istoria unei băuturi pentru bărbații duri

Puține băuturi alcoolice sunt învăluite într-o asemenea aură de mister precum tequila. Există însă un motiv pentru asta. Această spirtoasă mexicană se produce de secole, motiv pentru care a fost timp suficient să apară tot felul de povești despre ea, care mai de care mai frumoase dar și mai bizare.

În ciuda asocierilor populare, de genul Tequila Sunrise – hitul anilor 70, sau a linsului sării și lămâii înainte de tradiționalul shot, băutura din agava a trecut testul timpului și a devenit la fel de respectată în rândurile barmanilor, precum bourbonul sau scotch-ul. Până și George Clooney a investit o parte din bănuții lui cu trudă munciți pentru a lansa o nouă marcă de tequila.

clooney

George Clooney și-a lansat, împreună cu un prieten, propriul brand de tequila

Precum majoritatea băuturilor spirtoase, tequila are și ea un set de reguli stringente de la care producătorii nu se abat niciodată. Fiecare sticlă trebuie să conțină ingredientele corecte, să fie îmbuteliată într-o locație potrivită și bine echipată, iar versiunile reposado și anejo să fie maturate după perioada exactă de timp. Dar până să se ajungă aici, nici Roma – și nici tequila – nu au fost construite în numai o zi.

Uite 5 lucruri despre tequila pe care ar trebui să le cunoască orice bărbat

Aztecii fermentează planta de agava: 1000 î.Hr. – 200 d.Hr.

Începuturile tequilei nu prezintă băutura în forma de astăzi. În mod cert, ea nu reprezenta party drink-ul aztecilor. Dar aztecii fermentau o băutură cunoscută sub numele de pulque, care folosea seva plantei agava (această tehnică era folosită și de către olmeci, ba chiar și de civilizații mai vechi, de pe la anul 1000 î.Hr., care sălășluiau pe teritoriile din sudul Mexicului).

Lichidul lăptos era atât de important pentru cultura aztecă încât oamenii venerau doi zei aflați în strânsă legătură cu pileala. Prima era Mayahuel, zeița fibrelor de agava, iar al doilea era soțul ei, Patecatl, zeul pulque. Deși primele documente legate de pulque (prin documente înțelegând desene rupestre) apar în jurul anului 200 d.Hr., băutura a fost descoperită câteva secole mai târziu, când urmașii aztecilor au primit o vizită surpriză, din partea spaniolilor.

agava

Agava albastră, planta din care se face tequila

Spaniolii distilează planta de agava: anii 1400-1500

Sunt mai multe teorii legate de începuturile distilării plantei de agava. Cea mai comună dintre acestea indică faptul că invaziile spaniole au dus la apariția unor distilerii primitive. Spaniolii nu puteau sta prea mult fără tăriile lor, și cum proviziile aduse de peste Ocean se împuținau rapid, au fost nevoiți să improvizeze, folosind mâlul și agava, practic creând ceea ce astăzi numim mezcalul, o băutură asemănătoare cu tequila, care fermenta cu un vierme în interior (moment în care trebuie să amintim că, din punct de vedere tehnic, toate tequilele sunt mezcal dar nu toate mezcalurile sunt tequile).

La jumătatea secolului 16, guvernul spaniol a deschis o rută comercială între Manila și Mexic iar la începutul secolului 17, Marchizul de Altamira a construit prima distilerie pe scară largă, pe locul în care azi se află orașul Tequila, din vestul statului mexican Jalisco.

Se naște tequila modernă: anii 1700-1800

Familia Cuervo, pe care astăzi toată lumea o cunoaște și o iubește (de pe sticlele de tequila) a început să comercializeze tequila distilată în 1758, fiind urmată în 1873 de către familia Sauza (cu siguranță au mai fost și alți mici producători între ei). Însă Don Cenobio Sauza a fost cel care a identifical soiul de agavă albastră ca fiind cel mai bun pentru producerea tequilei. Iar de la acest moment încolo a început producerea de tequila de calitate.

Invenția numită margarita: 1936

Ca în cazul whiskyului de secară din Canada, în perioada Prohibiției tequila și-a găsit un refugiu printre americanii certați cu legea. Fiindcă nu erau în stare să pună mâna pe cantități așa de mari de whiskey de mâna a doua și de gin făcut în cadă, băutorii din America au profitat de dulcele nectar mexican din agave. Ca să nu pomenim de faptul că o sută de baruri din Tijuana erau pline de tequila și, totodată, ușor de accesat.

În anul 1936 s-a dat din nou liber la băutură în State iar escapadele în Mexic nu se mai justificau. Dar un jurnalist pe nume James Graham, împreună cu soția lui, au făcut o călătorie în Tijuana unde au nimerit într-unul dintre barurile care nu dăduseră faliment, condus de un irlandez pe nume Madden, care era cunoscut în zonă pentru o băutură numită Tequila Daisy – tequila margaretă. Madden a recunoscut că inventase băutura din greșeală dar chiar și așa, ea avea să devină extrem de populară în Statele Unite, după reclama făcută de Graham. Așa a apărut margarita, numele cocktailului provenind, evident, de la margarete.

„Tequila” devine proprietate intelectuală a Mexicului: 1974

mexicani

Tequila se produce doar în Mexic

În dorința de a deveni proprietar al termenului „tequila”, guvernul mexican a declarat în 1974 acest cuvânt drept proprietate intelectuală a statului mexican. Acest lucru a fost necesar pentru a se cunoaște că tequila poate fi produsă doar în anumite zone din Mexic, devenind ilegal ca alte țări să producă și să comercializeze branduri proprii de „tequila”. Totodată a fost creat și un consiliu care reglementează regulile oficiale de producere a băuturii, pentru a menține o calitate adecvată dar și pentru a promova tequila ca o băutură spirtoasă ce face parte din cultura locală.

Barmanii s-au îndrăgostit de agava

De la umila băutură pulque la brandurile de tequila de azi a trecut mult timp. În ultimii ani, barmanii din întreaga lume folosesc nectarul de agava în multe băuturi, nu doar pentru Margarita și Tequila Sunrise. În 2009, Phil Ward deschisese barul Mayahuel, care sărbătorea existența tequilei pe teritoriul Statelor Unite, numele fiind preluat de la zeița aztecă ce a dat naștere la 400 de iepurași beți (între timp, barul s-a închis anul trecut, din pricina unor probleme). Alte baruri tematice din State sunt Masa Azul, din Chicago și 400 Rabits din Austin, Texas, așa că dacă ai drum pe-acolo, și ești amator de tequila de calitate, nu le ocoli.