Totul despre un cocktail clasic: dry Martini

Dry Martini e o băutură care, în mod cert, a fost și este asociată cu James Bond. Orice fan al seriei Bond trebuie să-și amintească de imaginea lui Sean Connery (despre care încă se spune că a fost cea mai bună întruchipare a Agentului 007), care cere un Martini, cu inconfundabila lui voce: „shaken, not stirred” – o expresie pe care dacă am traduce-o în română am strica-o (ceea ce facem, totuși, mai jos).

Ce știu însă mai puțin fanii James Bond este că rețeta originală a acestui cocktail descris de Ian Fleming în romanele lui nu este chiar cea mai obișnuită combinație dintre gin și vermut. În primul roman 007, Casino Royale, Bond comandă băutura așa: „Trei părți de Gordon, una de vodcă, o jumătate de măsură de Kina Lillet. Amestecă foarte bine, până devine rece ca gheața, apoi adaugă o felie subțire de lămâie”. Renumitul agent a numit acest cocktail The Vesper, după Vesper Lynd, una dintre „fetele Bond”, savuros interpretată de Eva Green în filmul din 2006.

Se spune că Agentul 007 a „stricat” cocktailul dry Martini

Shaken not stirred

Bond se descotorosește însă de Vesper în ultimele romane ale seriei, preferând o combinație standard vodca-martini. Dar cum rămâne cu „shaken not stirred”? OK, să-i spunem… „amestecată, nu agitată”, deși n-am reda întrutotul esența. Este însă vreo diferență între cei doi termeni? De necrezut, dar cercetătorii din laboratorul de biochimie de la Universitatea Western Ontario au descoperit că un gin martini amestecat are mai mulți antioxidanți decât unul agitat. 1-0 pentru Bond.

Pe de altă parte, amestecând băutura, o tulburi. Ceea ce nu prea e dorit pentru nicio licoare alcoolică. Ba mai mult, amestecul poate sparge cuburile de gheață, ceea ce ar produce „cioburi”, care se topesc mai rapid și diluează martiniul. 1-1.

Într-un test menit a releva diferențele dintre un martini amestecat și unul agitat, autorul blogului The Love of Alcohol spune că: „Cel amestecat oferă un gust mult mai pregnant al ginului. Acest lucru nu era de neașteptat: amestecarea diluează mai mult băutura”.

Și dacă nu era suficient, să amintim și un citat din scriitorul Somerset Maugham: „Un Martini ar trebui să fie întotdeauna agitat, nu amestecat, așa încât moleculele să se așeze senzual una peste cealaltă”.

Invenția Martini

Originile numelui (și a băuturii însăși) se pierd în umbrele istoriei dar unii autori propun câteva variante. Cea mai aproape de adevăr pare a fi cea legată de producătorul italian de vermut Martini, arătând către anul 1863. O băutură de legendă, cunoscută în trecut și datorită fabuloaselor sale postere.

Unii spun că la Occidental Hotel, din San Francisco, se servea un cocktail numit Martinez (după numele orașului din vecinătate). O altă versiune a poveștii susține că băutura ar fi fost inventată de un barman de la hotelul Knickerbocker, din New York, în 1911 sau 1912.

O altă sursă, ceva mai controversată, susține că numele provine de la o armă, denumită Martini-Henry, folosită de armata britanică în timpul anilor 1870. În fine, în cartea Stuart’s Fancy Drinks and How To Mix Them, de Stuart Thomas, publicată în 1904, este descrisă o formă primitivă de dry martini: „un mix 2:1 de dry gin Plymouth și dry vermut, cu un strop de bitter de portocală”.

Componentele unui Martini

dry martiniClasicul dry martini este făcut cu gin sec londonez, vermut sec și o garnitură (coajă de lămâie, măsline, ceapă etc). Unii – precum regizorul spaniol Luis Bunuel – adăugau bitter Angostura.

Ginul, precum știm, este un alcool distilat, care conține ierburi și ingrediente florale, în principal ienupăr. De altfel, din cuvântul ienupăr (juniper sau genever) derivă și denumirea ginului.

Când Wilhelm al III-lea, Prinț de Orange, a invadat Anglia, în 1688, el a permis producerea de băuturi alcoolice distilate, stimulând introducerea genever-ului din țara lui natală (Olanda), drept înlocuitor al brandy-urilor pe care le produceau francezii, inamicii lui. La acea vreme, londonezii săraci au început să producă propria lor versiune de genever, căreia i-au spus gin. În 1721, britanicii au băut 14 milioane de litri de gin. În 1726, numai în Londra existau 1500 de distilerii și peste 6000 de magazine în care se vindea gin.

În secolul următor, calitatea ginului s-a îmbunătățit simțitor, acesta urmând să fie produs în distilerii profesioniste. Gordon’s a luat naștere în anul 1769.

Manualul barmanului Harry Johnson, din 1888, conține cea mai veche rețetă scrisă de Martini, care folosea gin Old Tom, ceva mai dulce decât ginul obișnuit.

Pe de altă parte, vermutul este un vin aromatizat și fortificat, în componența căruia intră diverse plante – rădăcini, flori, semințe, mirodenii, ierburi, scoarțe. Strugurii sunt cei care produc vinul de bază, soiurile acestora fiind italienești sau franțuzești: Clairette Blanche, Picquepoul, Bianchetta Trevigiana etc. Faptul că atât în vermut cât și în gin se află plante, duce la un mix prin care cocktailul dry Martini e mult mai delicat decât vodca, de pildă.

Noilly Prat e un vermut standard pentru fanii Martini dry dar sunt și alte vermuturi care merg foarte bine împreună cu ginul. De pildă, în special în ultima vreme, franțuzescul vermut Dolin Dry se mixează perfect cu ginuri precum Boodles și Tanqueray. Un alt vermut care captează atenția este și italianul Cocchi Americano, care face casă bună cu ginuri precum Hendrick’s.

Vodca poate fi un înlocuitor al ginului în rețete care vor schimba însă numele băuturii în Kangaroo, neapărat cu coajă de lămâie ca garnitură. Dar să ne amintim întotdeauna de ceea ce scria Mittie Hellmich în Ultimate Bar Book: „un martini este un echilibru botanic perfect între ienupărul ginului și ierburile vermutului sec”. Prin urmare, vodca – nimic altceva decât un spirtos neutru – nu aduce nimic în acest amestec. Iar dacă folosești ceapă de cocktail în loc de măsline, vei avea un Gibson.

Și să nu uităm un lucru esențial: un dry Martini se bea numai dintr-un pahar Martini.