Vechi ritualuri de bărbierit și îngrijire corporală masculină

Bărbații de azi se îngrijesc din ce în ce mai mult și mai bine. Reapariția dorinței de a avea barbă a împins lucrurile către un nou nivel, făcând ca industria cosmetică a produselor de îngrijire facială pentru bărbați să prospere exponențial. Din ce în ce mai multe bărbi, din ce în ce mai mulți bărbați pedanți.

Cum stăteau însă lucrurile pe vremuri? Atunci când bărbații nu aveau aparate de ras cu șapte lame sau uleiuri de barbă cu miros de lămâiță. Din timpuri imemoriale, bărbieritul și, în general, îngrijirea corporală masculină au ocupat un loc interesant în culturile diferitelor popoare. Uneori, acestea chiar au făcut parte din ritualuri religioase sau au devenit adevărate simboluri ale puterii.

Grecia antică

grec anticFilosofii greci ar fi elaborat mai puține teorii dacă n-ar fi avut bărbile pe care să și le mângâie continuu în timp ce studiau universul și legile lui. În fapt, grecii erau un popor dedicat bărbilor. Pentru ei, barba era un simbol al virilității, al bărbăției, al înțelepciunii. Conform lui Plutarh, când unui băiat din Grecia antică începea să-i dea mustața se obișnuia ca primele lui fire să fie dedicate zeului soarelui, Apollo, în urma unui ritual religios. Băieților greci le era interzis să-și taie părul înainte ca barba să înceapă a le crește.

Grecii își tăiau bărbile doar în perioadele de durere și doliu. Dacă nu aveau o lamă, ei erau nevoiți pur și simplu să-și smulgă barba sau să și-o ardă. Când un bărbat murea, rudele lui atârnau de poarta de la intrare rămășițele bărbii lui. Pe de altă parte, să tai barba unui bărbat era un semn de mare ofensă, fiind considerat un gest rușinos care trebuia pedepsit, uneori chiar cu închisoarea. Să fii bărbierit era de-a dreptul oribil iar acest lucru era folosit ca metodă de pedeapsă. De pildă, spartanii bărbiereau jumătate din fața unui bărbat pentru a arăta faptul că acesta își dovedise lașitatea în bătălie.

Egiptul antic

În perioada timpurie a civilizației egiptene, bărbații își lăsau barbă și plete. Măștile mortuare și picturile murale din acea vreme relevă faptul că bărbații aveau bărbi lungi. Regii și sus-pușii și le vopseau cu pudră de aur. Unii bărbați egipteni, precum Rahotep, din a Treia Dinastie, își lăsau și mustăți maiestuoase.

Dar dragostea pentru propria pilozitate avea să pălească apoi iar la începutul Perioadei Dinastice egiptenii antici au început să se bărbierească. În această epocă, părul facial era privit drept un simbol al tendințelor animalice ale bărbaților așa că, pentru a arăta cât mai civilizați, egiptenii scăpau de părul de pe față și din cap, ba chiar și de pe corp. Egiptenii înstăriți își angajau adesea bărbieri, care locuiau împreună cu ei, și care aveau grijă ca stăpânii lor să aibe tenul impecabil. Cei mai puțin influenți, frecventau bărbierii locali și se rădeau zilnic. Dacă apăreai nebărbierit era un semn de statut social inferior.

Conform istoricului grec Herodot, preoții egipteni din secolul 6 î.Hr. își epilau întregul corp o dată la două zile, ca parte a unui ritual de îngrijire. Ei își rădeau inclusiv sprâncenele și își pensau genele. Eliminarea pilozității devenise atât de importantă în Egiptul antic încât regii erau rași de către bărbierii lor cu lame încrustate în diamante. Când un rege murea, de regulă era îngropat împreună cu bărbierul lui de încredere, ca să poată fi îngrijit de acesta și în viața de apoi.

Și totuși, barba a continuat să fie privită drept un simbol al divinității și al puterii. Chiar dacă se rădeau zilnic, regii din acea perioadă erau portretizați având bărbi. Doar că nu era vorba de o barbă naturală ci de un fel de bărbiță falsă, denumită osird (sau barba divină). Osird era făcută din metale prețioase, aur sau argint, și era purtată în timpul procesiunilor religioase sau a sărbătorilor. În timpul vieții, osird-ul regelui era drept. După ce murea, i se adăuga un moț care denota faptul că suveranul se transformase în zeu.

Mesopotamia antică

Bărbații care trăiau între fluviile Tigru și Eufrat acordau o atenție deosebită îngrijirii propriilor bărbi. Asirienii, sumerienii și fenicienii își lăsau bărbi lungi, groase, luxuriante. Bărbații din înalta societate își vopseau barba cu henna și și-o îmbibau în praf de aur. Pentru un plus de cochetărie, bărbile erau deseori legate cu sforicele și panglici. Dar cel mai distinctiv lucru legat de bărbile Mesopotamiei era modul meticulos și artistic în care acestea erau cârlionțate. Bărbații petreceau ore în șir pentru a-și întoarce capetele bărbii. Cu cât erai mai sus-pus în societate, cu atât trebuia să ai o barbă mai elaborată.

Nu diferit stăteau lucrurile în privința părului. Bărbații nu se spălau prea des pe păr (majoritatea o făceau o dată pe an) dar inventaseră un sistem stilistic sofisticat prin care își arătau poziția în societate. Doctorii, avocații, preoții și chiar sclavii aveau propriile lor tunsori. Dacă un bărbat din Mesopotamia se afla la o petrecere și era întrebat de un invitat cu ce se ocupă, era suficient ca el să arate către propria frizură.

 

Roma antică

imparat romanParcă pentru a se distinge de vecinii lor greci, romanii prefereau să aibă fețele curate. Primul bărbierit era foarte important pentru tânărul roman, un eveniment care făcea parte a unei ceremonii religioase elaborate. Tinerii trebuiau să se păstreze intacți până ajungeau la vârsta majoratului. Apoi, de ziua lor, erau bărbieriți, într-un adevărat spectacol pus în scenă, la care asistau părinții și prietenii. Tuleiele erau păstrate într-o cutie specială și „dăruite” apoi unei zeități romane. De exemplu, împăratul Nero își încastrase primele fire de barbă într-o casetă de aur.

Unii tineri se dădeau pe față în anii adolescenței cu ulei de măsline, în speranța că vor avea o barbă deasă în momentul ritualului de maturitate. Există documente care menționează faptul că, pe lângă cutiile în care se păstrau primele tuleie, unii tineri le strângeau și le agățau într-un arbust pe care-l denumeau „copacul părului”.

Triburile germanice

barbarLa granița Imperiului Roman trăiau triburile barbare germanice, care abordau unele dintre cele mai fioroase bărbi din istorie. Romanii antici, care nu agreeau barba, erau de-a dreptul terifiați (și, în același timp, fascinați) de bărboșii germanici.

Istoricul roman Tacitus menționează obiceiul barbarilor ca un bărbat de-al lor să nu-și taie niciodată părul sau barba până ce nu reușea să omoare în luptă un inamic. Sf. Gregory de Tours notează în Istoria sa că saxonii înfrânți jurau că nu-și vor mai tăia vreodată bărbile până ce nu vor reuși să-și ia revanșa.

Hindușii antici

Pentru majoritatea sectelor hinduse, barba era un element comun, unele dintre acestea practicând un ritual de prim bărbierit similar cu cel al romanilor. Un băiat hindus era bărbierit prima oară când împlinea vârsta de 16 ani. Cunoscută sub numele de Godanakaruman, această ceremonie era condusă de un bărbier local, care elimina atât părul facial cât și pe cel de pe cap.

În Grihya Sutra se menționează inclusiv taxa care trebuia plătită de către familia băiatului bărbierului: un bou și o vacă, dacă erai brahman, o pereche de cai dacă făceai parte din Kshatriya sau două oi dacă erai din Vaishya. Înainte de ritual, familia se aduna în jurul băiatului și bărbierului, membrii acesteia repetând o mantră: Purifică-i capul și fața, O, bărbierule, dar nu-i lua viața.

Triburile africane

Practicile legate de îngrijirea corporală a bărbaților din triburile africane erau (și sunt) diverse. De pildă în triburile Masai din Kenya, bărbaților tineri li se rădeau capetele ca parte a unui ritual de inițiere ce avea mai mulți pași. La 14 ani, un băiat Masai era circumcis și devenea războinic. Zece ani mai târziu, mama lui îl rădea în cap, trecându-l astfel în rândurile războinicilor seniori. Acum era momentul în care bărbatul avea dreptul să-și aleagă o soție. Două ritualuri mai târziu, același bărbat își termina epopeea masculină și trecea în rândurile „bătrânilor”, primind un scaun în sfatul acestora, în vreme ce soția lui îl rădea, din nou, pe cap.

Și dacă tot vorbim despre bărbi, ce-ar fi să aflăm alte 10 lucruri istorice interesante despre pilozitatea facială?