10 filme de Quentin Tarantino, pe care să le devorezi într-un weekend

Academia Barbatilor

Filmele lui Quentin Tarantino sunt, de fiecare dată, evenimente culturale așteptate cu sufletul la gură de către cinefili. La fel s-a întâmplat, recent, cu Once Upon a Time in Hollywood, pe care te invităm să-l vezi în această perioadă în cinematografe. Este abia al zecelea film regizat de Tarantino (deși el spune că a făcut doar nouă, considerând Kill Bill 1 și Kill Bill 2 un singur film), iar părerile despre el sunt împărțite, mergând de la elogii înflăcărate la ideea că aceasta e cea mai slabă producție a regizorului născut în Knoxville, Tennesee.

Înainte de a vedea Once Upon a Time in Hollywood, o idee bună este (dacă nu ai avut-o deja) să faci un maraton cinematografic cu filmele lui Tarantino. Pe care le grupăm mai jos, într-o ordine neîntâmplătoare, sugerând să începi cu locul 10, pentru a termina apoteotic cu capodopera „tarantiniană” de pe locul 1.

10 Once Upon a Time in Hollywood (2019)

L-am pus pe ultimul loc, dar, după ce-l vezi, e la latitudinea ta să îl așezi oriunde în acest top. Once Upon a Time in Hollywood e un film despre o industrie ce traversează o perioadă încordată și care ar putea semnala o schimbare de perspectivă în stilul regizorului. Povestea dintre personajele întruchipate de două nume uriașe – Brad Pitt și Leonardo di Caprio – constituie esența peliculei, una care promită să fie epică dar care se dezvoltă mai degrabă într-un mod leneș.

9 The Hateful Eight (2015)

Drama claustrofobică desfășurată într-o tensiune narativă ultra-lentă, pe parcursul a două ore și 47 de minute, aduce în prim-plan câteva personaje depravate, cu vieți de mizerie (și cu explicații ascunse pentru ele), care se întâlnesc conjuctural într-o dugheană izolată din Wyoming, pentru a așeza pe mesele acesteia tensiuni postbelice Războiului Civil, lăcomii și frustrări personale. Este, poate, filmul lui Tarantino care convinge cel mai puțin, deși în egală măsură poate să fascineze.

8 Django Unchained (2012)

În ciuda faptului că a aruncat în aer încasările și a câștigat un Oscar pentru cel mai bun scenariu, acest western spaghetti plin de meandre, gaguri satirice și apariții vintage s-a apropiat periculos de ceea ce criticii ar numi cel mai mare rateu al lui Tarantino. Este un film spectaculos cu intermitențe, având parte de jocul actoricesc foarte bun generat de Jamie Foxx și Samuel L. Jackson, dar un film care se luptă cu propriile inconstanțe și provocări. Pe undeva, un drum lung care nu duce nicăieri.

7 Kill Bill Vol 1 (2003)

Kill Bill a marcat zorii unei noi epoci pentru Tarantino. Având parte de cel mai mare buget al carierei (30 de milioane $), Quentin a dispus de banii și libertatea de după primele lui succese, pentru a face filmul pe care și l-a dorit dintotdeauna să-l vadă. Fiecare cadru e aglomerat cu referințele din sufletul unui om care pur și simplu iubește filmele.

Bucuria de a face un film și obsesia pentru cultura pop reprezintă esența lui Kill Bill, la fel de mult cum producția debordează de energia și spiritul eroinei principale, interpretată cu o intensitate unică de Uma Thurman. Prima parte este doar introducerea pentru ceea ce avea să se termine excepțional în continuarea care întregește unul dintre cele mai bune filme de acțiune din toate timpurile.

6 Kill Bill Vol. 2 (2004)

Ceea ce începuse cu o baie de sânge în stil Tarantino, a continuat cu un ceva mai reținut și mai frumos Kill Bill: Volume 2. De la povestea inițială, cu origini kung-fu, până la surprinzătorul final tandru cu Bill, Beatrix Kiddo și fiica ei, Kill Bill 2 aduce un plus de emoție personajelor, extinzând universul creat de Tarantino în prima parte.

Doar Quentin ar fi putut să extragă o asemenea toleranță din această poveste, îndulcind-o perfect și aducând-o la nivelul unui story profund umană. Până la final, regizorul demonstrează că cele două filme merg perfect împreună, într-o armonie de ying și yang, cu tensiunea din primul și emoția din al doilea.

5 Death Proof (2007)

Între Kill Bill: Volume 2 și epoca modernă a filmelor lui Tarantino, care a început cu Inglourious Basterds în 2009, a existat un proiecțel ciudat, pe care regizorul l-a făcut împreună cu prietenul său, Robert Rodriguez: The Grindhouse a inclus, alături de Planet Terror, horror-ul Death Proof, regizat de Tarantino, în care rolul principal, cel al unui cascador asasin, a fost interpretat de Kurt Russell.

Acesta este, probabil, cel mai trecut cu vederea film al lui Quentin, unul în care regizorul șlefuiește o poveste sălbatică și bine pusă la punct și care îi permite să-și exhibe admirația pentru filmele horror cu care a crescut. Alături de Russell, în roluri secundare de excepție, strălucesc Rosario Dawson, Rose McGowan și Zoe Bell.

4 Inglourious Basterds (2009)

Inglourious Basterds nu e un film la fel de coerent ca alte producții „tarantinești”, dar se spune deseori că este cel mai distractiv. Un film care alternează scenele cu dialoguri tensionate cu cele de militărie dură, totul culminând cu cea în care banda de justițiari condusă de Brad Pitt îi măcelărește pe rivalii ei germani, după o acțiune epică.

Filmul e notabil și pentru că l-a prezentat Americii pe Christoph Waltz, cel care a câștigat Oscarul pentru rolul sociopatului colonel Landa, unul dintre cei mai convingători ticăloși din istoria cinematografiei. Scena de deschidere a filmului, care durează 15 minute și în care Waltz face dovada talentului său, a devenit una emblematică pentru filmografia lui Tarantino.

3 Reservoir Dogs (1992)

Este filmul de debut al lui Tarantino. Multă vorbărie, multe prostii ieșite din gurile unor idioți care dau de gard un jaf de diamante. Neîmpovărat de regulile de la Hollywood, Tarantino demolează masculinitatea prin monolog și prin îndepărtarea fizică a părților corpului (există o scenă deja legendară care implică o ureche). Reservoir Dogs rămâne filmul primordial, o introducere în lumea lui Tarantino și un start perfect pentru toți imitatorii de după.

2 Jackie Brown (1997)

Jackie Brown este, din păcate, poate cel mai subestimat film al lui Tarantino. Și, totodată, cel mai puțin violent. O poveste de dragoste pe care nu o vei regăsi nicăieri în filmografia regizorului. Mai mult, prestațiile actorilor din Jackie Brown sunt fabuloase, de la Samuel L. Jackson în rolul lui Ordell Robbie la amuzantul Robert De Niro în postura lui Louis Gara și cordialul Robert Forster în pielea lui Max Cherry.

Filmul e un tribut adus lui Elmore Leonard, scriitorul american pe care Tarantino îl idolatrizează. Întrebarea care se pune este de ce Jackie Brown e deseori uitat atunci când vine vorba despre cele mai bune filme ale lui Quentin? Poate pentru că există altele mai inovatoare? Sau pentru că acesta e unul dintre cele mai… lente? Oricare ar fi motivul, merită să faci rost de Jackie Brown și să-l vezi pe-ndelete.

1 Pulp Fiction (1994)

Pulp Fiction e considerat de către mulți drept filmul de referință al lui Tarantino. Unul în care fiecare obiect prezent trimite către un infinit de înțelesuri: servieta, ceasul, sabia, portofelul „bad motherfucker”, milkshake-ul de 5 dolari. Niciun alt film modern nu a creat propriul său limbaj și univers care să se încadreze într-o mitologie a „cool”-ului. Doar Tarantino poate face cut & paste cu pasiunile lui, într-un colaj – filmele de artă europene, romanele polițiste, serialele de comedie difuzate sâmbata după-amiaza. Travolta încă sfârâie. Dialogurile încă par geniale. Soundtrack-ul încă e pus în buclă. O capodoperă.

Citește și: Top 7 cele mai tari scene de bătaie din filme