10 momente fantastice din istoria decernării Premiilor Oscar

Academia Barbatilor

A 91-a gală de decernare a Premiilor Oscar va avea loc pe 24 februarie, la Dolby Theatre, din Hollywood, iar cinefilii abia așteaptă să afle care va fi pelicula ce va primi în acest an laurii supremi. „Voturile” sunt împărțite, ca de fiecare dată, și în acest an nu se poate spune că unul dintre filme este favorit cert.

Premiile Oscar au generat dintotdeauna o atenție aparte, mai mare decât orice alte premii acordate în industria filmului. Privind la istoria îndelungată a acestora, nici nu e de mirare. Cu atât mai mult cu cât, de-a lungul timpului, la galele de decernare s-au întâmplat o mulțime de evenimente care au rămas peste timp în memoria multora drept amintiri plăcute sau… mai puțin plăcute. Iată câteva dintre cele mai populare:

Tom Hanks și-a dat de gol profesorul

În discursul de acceptare a Oscarului pentru cel mai bun actor, decernat pentru rolul din drama Philadelphia (1993), în care a interpretat un bărbat bolnav de SIDA, Tom Hanks l-a dat de gol din greșeală (sau din prea mult entuziasm) pe fostul său profesor de dramaturgie, Rawley Farnsworth. Hanks a spus despre acesta că este „unul dintre cei mai de treabă gay americani cu care a avut norocul să lucreze”.

La acea vreme, Farnsworth alesese să păstreze tăcerea asupra orientărilor sale sexuale. În cele din urmă, totul a fost aplanat, fiindcă profesorul nu a făcut mare caz, iar incidentul chiar a stat la baza comediei In & Out, realizată în 1997.

Hattie McDaniel a fost prima americană de culoare care a câștigat un Oscar

În 1940, la cea de-a 12-a ediție a decernării Premiilor Oscar, a avut loc o premieră interesantă pentru acea perioadă: Hattie McDaniel, care o interpretase pe celebra Mammy, din Pe aripile vântului, a devenit prima actriță americană de culoare care a primit o distincție acordată de Academia de Film. În discursul ținut cu lacrimi în ochi, Hattie a descris primirea premiului pentru cea mai bună actriță în rol secundar drept „unul dintre cele mai fericite momente ale vieții mele”.

Heath Ledger a primit post-mortem Oscarul pentru cel mai bun actor în rol secundar

În 2009, tatăl, mama și sora lui Heath Ledger au venit pe scenă pentru a primi premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar acordat post-mortem actorului australian pentru rolul lui Joker, din The Dark Knight, film din seria Batman.

Momentul a reprezentat un omagiu adus excepționalului talent al lui Ledger, dispărut la doar 28 de ani, în urma unui abuz de medicamente. Kim Ledger, tatăl actorului, a spus în discursul de mulțumire că „premiul din această seară ar trebui să valideze cu umilință discreta determinare a lui Heath de a fi acceptat cu adevărat de către toți cei prezenți în această industrie pe care o iubea atât de mult”. Un moment emoționant.

Momentul streaker-ului

Artistul conceptual Robert Opel a devenit celebru instant, odată cu cea de-a 45 ceremonie de decernare a Premiilor Academiei, ce a avut loc în anul 1974. Co-gazda David Niven se pregătea să o prezinte pe Elizabeth Taylor, care urma să anunțe premiul pentru cel mai bun film. Apărut de nicăieri, Opel a venit în fugă pe scenă, îmbrăcat în costumul lui Adam și fluturând un mesaj pacifist.

Niven și-a păstrat cumpătul și a comentat: „Nu-i așa că e fascinant să știm că probabil unicul zâmbet pe care îl va smulge acest bărbat în viața lui este după ce se dezbracă și arată ce are el mai scurt?”.

O ofertă pe care Marlon Brando a putut s-o refuze

Marlon Brando este în mod cert unul dintre cei mai mari actori ai lumii. Doar că premiile nu au reprezentat pentru el un lucru deosebit. În 1973, când Brandon a primit al doilea său Oscar – cel mai bun actor în rol principal pentru Don Vito Corleone, în The Godfather, el a trimis-o pe scenă pe Sacheen Littlefeather să-l reprezinte pentru a refuza primirea premiului, din cauza tratamentului injust aplicat indienilor nativi americani din partea Hollywoodului. Un discurs incredibil:

Haosul suprem

La ceremonia din 2017 a avut loc poate cel mai jenant moment din istoria decernării Premiilor Oscar. Toată lumea aștepta să audă cine a câștigat premiul pentru cel mai bun film. La La Land era favorit, dar mulți ar fi pariat pe Moonlight, datorită subiectului emoționant. Warren Beatty și Faye Dunaway au urcat pe scenă pentru a anunța premiul cel mare. Dar… cei doi aveau plicul greșit.

În loc de plicul cu premiul pentru cel mai bun film, Beatty l-a luat pe cel pentru cea mai bună actriță, care-i revenise Emmei Stone, pentru La La Land. În consecință, Warren a anunțat că acesta este filmul câștigător. Echipa producției La La Land a urcat pe scenă, a primit statueta și începuseră speech-ul de mulțumire, moment în care cineva i-a spus producătorului Jordan Horowitz că, de fapt, Moonlight a luat premiul.

Au urmat 10 minute de haos, urmate de un final fericit dar… penibil.

Martin Scorsese câștigă în sfârșit un Oscar

Probabil că Martin Scorsese ar fi trebuit premiat cu o statuetă pentru filme precum Raging Bull, Goodfellas sau The Aviator. Acest lucru nu s-a întâmplat. În schimb, celebrul regizor a primit în sfârșit Oscarul în 2007, pentru pelicula The Departed – a șasea lui nominalizare.

Pentru a îndulci momentul, cei care i l-au acordat au fost bunii lui prieteni, George Lucas, Steven Spielberg și Francis Ford Coppola. Când Scorsese a luat statueta, a întrebat în glumă: „Puteți, vă rog, să mai verificați o dată plicul?”.

Poza care a declanșat nebunia selfie

istoria premiilor oscarÎn 2015, prezentatoarea Ellen DeGeneres plănuise să-și facă un selfie cu Meryl Streep. Aflat pe fază, Bradley Cooper i-a înșfăcat telefonul și a realizat una dintre cele mai memorabile instantanee din istoria Oscarurilor, prinzând în poză câteva dintre marile figuri de la Hollywood: Julia Roberts, Kevin Spacey, Brad Pitt, Angelina Jolie, Jared Leto, Channing Tatum, Jennifer Lawrence, Meryl Streep, Lupita Nyong’o și, desigur, pe el însuși.

De Generes a pus fotografia pe Twitter, Internetul s-a spart în bucăți și epoca selfie-urilor în masă a început în forță.

John Wayne, pentru ultima oară

Industria filmului, și fanii din întreaga lume au avut ocazia să urmărească ultima apariție publică a marelui actor John Wayne, la gala de decernare a premiilor din 1979. Actorul suferea de cancer la stomac, dar a ținut să fie prezent la ceremonie pentru a prezenta Oscarul pentru cel mai bun film. „Ducele” a primit un emoționant standing ovation pentru întreaga lui carieră. Două luni mai târziu, s-a stins, la vârsta de 72 de ani.

Billy Crystal și Hannibal Lecter

La ceremonia din 1992, Tăcerea mieilor a devenit al cincilea film din istorie care a câștigat „the big 5” – Oscaruri pentru cel mai bun actor, cea mai bună actriță, cel mai bun film, cel mai bun regizor și cel mai bun scenariu. Personajul Hannibal Lecter era deja celebru, iar gazda Billy Crystal a profitat de acest moment.

Billy a deschis show-ul intrând pe scenă într-un scaun pe rotile și purtând pe față masca lui Lecter. După care s-a dus la Sir Anthony Hopkins și l-a întrebat: „Bună seara, am de gând să servesc ceva din Academie la cină. Vii și tu?”.

Citește și care sunt nominalizăriile pentru Premiile Oscar 2019