25 de lucruri interesante despre tatuaje

Academia Barbatilor

Ți-ai pus în gând să-ți faci un tatuaj? Sau deja ai douăzeci și vrei să-ți îmbogățești colecția? Pentru mulți există această permanentă atracție de a-și „desena” pielea în fel și chip. Publicul este, de fapt, împărțit: unele persoane consideră tatuajele o formă de artă „la purtător”, în vreme ce alții cred că sunt dezgustătoare și că e o prostie să te tatuezi, nu doar din punct de vedere estetic ci și medical.

Indiferent din ce categorie faci parte, citește câteva lucruri interesante legate de tatuaje și, în cazul în care te afli în fața clasicei dileme, „să-mi fac sau să nu-mi fac?”, poate găsești cu această ocazie argumente pro sau contra tatuajelor.

Mașina de „stigmă”

1 Cuvântul latinesc pentru tatuaj este stigma.

2 Cuvântul tatuaj derivă din termenul polinezian „ta” (sau „tatau”), care înseamnă a lovi, și care descrie sunetul făcut de acul de tatuaj în momentul când lovește pielea. Prima referință legată de „tatuaj” apare în documentele lui Joseph Banks (1743-1820), un naturalist de pe corabia Căpitanului Cook. Înainte ca mister Cook să importe acest cuvânt în Europa, tatuajele erau cunoscute drept „semne”.

3 O mașină de tatuaj e formată din patru elemente: acul, tubul prin care curge cerneala, un motoraș electric și o pedală de picior, cu care se controlează mișcarea (ca o pedală de la mașina de cusut).

4 Mașina de tatuat a fost inventată de Samuel O’Reilly, la sfârșitul secolului 19. Aceasta a avut ca sursă de inspirație o imprimantă autografă, o mașină de gravat inventată de Thomas Edison.

error tattoo

O mică greșeală

5 Deseori se întâmplă ca cei care fac tatuajele să greșească scrierea cuvintelor. Statistic, pentru limba engleză, cele mai dese greșeli semnalate sunt: Beautiful tradgedy, Fuck the Systsem, Tomarrow Never Knows, Your Next, Exreme, Chi-tonw, No regerts.

6 Cum arată un top 10 al locurilor în care se tatuează oamenii? 1. Spate jos. 2. Talie. 3. Picior. 4. Gleznă. 5. Braț. 6. Spate. 7. Antebraț. 8. Piept. 9. Sâni. 10. Gât.

Mina Minovici și tatuajele

7 Cel mai tatuat om din lume este Gregory Paul McLaren (n. 1971), cunoscut drept Lucky Diamond Rich. El e tatuat 100%, inclusiv pe interiorul gurii, urechilor și… prepuțului.

Gregory Paul McLaren

Cel mai tatuat om din lume: Gregory Paul McLaren

8 De două ori mai multe femei decât bărbați își șterg tatuajele.

9 În Statele Unite, numărul femeilor tatuate este mai mare decât cel al bărbaților (23% vs. 19%).

10 Primul tatuaj profesionist făcut de un artist în Statele Unite a fost cel al lui Martin Hildebrandt, un emigrant german, care a ajuns în Boston în 1846.

11 Medicul legist Mina Minovici a publicat în 1898 lucrarea Tatuajurile în România, ca teză de licență, aceasta fiind prima sinteză legată de tatuaje consemnată în țara noastră.

12 În România Evului Mediu tatuajele se întâlneau numai la nivelul păturilor superioare, moda venind pe filieră orientală. Au existat unele personaje mai extravagante care erau tatuate, precum Petru Cercel, domnitorul Țării Românești (1583-1585) sau Grațiani Gaspar, domnitor al Moldovei (1619-1620) (sursa – Dr. Adrian Majuru)

13 De la jumătatea anilor 60 până la sfârșitul anilor 80, în închisorile din Uniunea Sovietică s-au aflat 35 milioane de deținuți. Între 20 și 30 de milioane dintre aceștia au fost tatuați. Prizonierii care erau prinși că s-au tatuat fără să li se fi permis sau fără să fi meritat acest lucru, puteau fi pedepsiți inclusiv cu moartea.

14 În 1955, adjunctul secretarului apărării din Statele Unite a sugerat cetățenilor să-și tatueze grupa sanguină pe brațe, ca în cazul unui atac militar spontan să poată primi de urgență ajutor.

Otzi tatuatul

15 Există cerneluri moderne care conțin pigmenți din zaț de plastic și care pot produce tatuaje mult mai vii, mai clare și mai rezistente decât cele făcute cu cernelurile obișnuite.

16 Chirurgia cu laser e cel mai eficace mod pentru a înlătura un tatuaj. Laserul penetrează pielea și sparge pigmenții tatuați așa încât aceștia să poată fi eliminați în mod natural de sistemul imunitar. Negru e culoarea care poate fi eliminată cel mai ușor deoarece absoarbe mai multe valuri de laser. Cele mai dificile culori de șters sunt verde și galben.

Laserul îndepărtează cel mai bine tatuajele care nu mai sunt dorite

17 Cele mai vechi tatuaje din lume, încă vizibile, aparțin mumiei numite Iceman (Omul ghețurilor – Otzi, descoperit în Tirol, Austria), care a trăit în jurul anilor 3300-3200 î. Hr. El are o cruce neagră tatuată în spatele genunchiului stâng, șase linii drepte pe spate, în partea de jos, și alte linii paralele pe glezne, picior și încheieturi. Oamenii de știință au scanat mumia cu razele X și au descoperit că bărbatul suferea de o boală a încheieturilor, ceea ce sugerează că tatuajele au fost făcute cu scopul de a-i alina durerile.

18 Cel mai vechi tatuaj cunoscut, care reprezintă altceva decât un model abstract, este cel al zeiței egiptene Bes, care era zeița petrecerilor. Acest tatuaj a fost descoperit pe o mumie a unei femei care a trăit în jurul anului 400 î. Hr.

19 Grecii antici au învățat să tatueze de la persani și foloseau tatuajele pentru a marca sclavii și criminalii și a-i identifica în cazul în care aceștia reușeau să evadeze. Romanii au învățat, la rândul lor, de la greci. Aceștia tatuau „fug” pe fruntea sclavilor și fugarilor.

O mamă tatuată

20 Sadicul împărat roma Caligula se amuza ordonând ca membrii curții sale să fie tatuați.

21 Împăratul grec Teophilus s-a răzbunat pe doi dintre călugării care-l criticaseră în public, punând să li se tatueze acestora pe frunte 11 versete obscene.

22 În anul 787, Papa Adrian I a interzis tatuajul de orice fel, inclusiv în privința criminalilor sau gladiatorilor. De atunci încolo, tatuajele au rămas, practic, aproape necunoscute occidentalilor de rând, până la începutul secolului 19. Islamismul și iudaismul descurajau, de asemenea, tatuajele.

yakuza

Cei din gruparea yakuza adoră tatuajele

23 Cele mai cunoscute tatuaje ale unor criminali sunt cele făcute de membrii grupării mafiote japoneze Yakuza. Aceștia se tatuează pe întreg corpul, având modele complicate și tradiționale.

24 Virusul HIV se poate transmite prin practicile de tatuare dar nu au fost raportate cazuri de îmbolnăviri rezultate în urma tatuării. Alte boli care se pot transmite sunt sifiliful, hepatitele B și C.

25 Mama lui Winston Churchill, Lady Randolph Churchill, avea tatuat un șarpe în jurul încheieturii mâinii, pe care și-l acoperea la evenimentele formale cu o brățară de diamante. Churchill însuși avea o ancoră tatuată pe antebraț.