4 beneficii ale consumului de fibre

Nu e un subiect sexy dar e cazul să discutăm un pic despre fibre și despre importanța lor în alimentație. Pentru că dacă dieta ta zilnică e bogată în fibre, vei avea automat cheia pentru a fi mai slab (în greutate), mai puternic și, în general, mai sănătos.

Desigur, în primă fază, când te gândești la dietă o faci cu mintea la faptul că vei arăta și te vei simți bine. Nicidecum la fibre. Poate că te gândești cum să aduci un aport mai mare de proteine sau cum să renunți la zahăr. Da, și aceste lucruri trebuie luate în seamă. Dar dacă nu obții rezultatele dorite este pentru că, probabil, nu consumi suficient de multe fibre.

Atunci când nu dispunem de timp, mulți dintre noi optăm pentru a mânca în fugă. Și alegem produse de fast food, sucuri sau sandvișuri procesate și împachetate. Dar majoritatea acestor alimente au fost deja deposedate de fibrele lor naturale. Lucru care face să nu avem un aport minim cotidian de fibre.

fibreCare este conținutul recomandat? Între 30 și 42 grame de fibre zilnic, în funcție de vârstă și de nivelul activității fizice desfășurate. Conform statisticilor, doar 4% dintre bărbați consumă zilnic această cantitate recomandată de fibre.

Iar acest lucru este deja o problemă, deoarece lipsa fibrelor din alimentație poate duce la o serie de probleme de sănătate, de la un risc sporit de boli cardiace la obezitate sau anumite tipuri de cancer. Consumă cantitatea recomandată de fibre și vei remarca o îmbunătățire a nivelului general de sănătate, transpusă în următoarele lucruri:

1 Vei slăbi

Chiar dacă acesta va fi unicul lucru pe care-l vei face în privința dietei zilnice – consumul mărit de fibre – vei topi kilograme. Persoanele cărora nutriționiștii le recomandă să consume cel puțin 30 de grame de fibre pe zi, fără a li se da alți parametri legați de dietă, scad semnificativ în greutate.

Mâncarea bogată în fibre îți aduce rapid un grad de sațietate și, totodată, împiedică organismul să absoarbă câteva calorii din alimente. Acest lucru se întâmplă deoarece fibrele se fixează de moleculele de grăsime și zahăr care parcurg tractul digestiv.

2 Vei înlătura riscuri legate de sănătate

Pentru fiecare 10 grame pe care le consumi (adică mai puțin ca o ceașcă plină cu boabe de fasole) reduci cu 10% riscul de a face cancer colorectal, conform unui studiu publicat în publicația Annals of Oncology.

Alimentele care conțin fibre, precum legumele și fructele, sunt bogate în antioxidanți și fitochimicale care, la rândul lor, reduc riscul apariției cancerului. De asemenea, se știe despre alimentele bogate în fibre că reduc considerabil șansele apariției unor boli cardiovasculare și a diabetului de tip 2.

3 Vei avea un stomac mai sănătos

Fibrele pe care le ingerăm hrănesc miliarde de bacterii din stomacul nostru. Dacă aceste bacterii sunt „fericite” înseamnă că intestinele și sistemul imunitar funcționează în bune condițiuni. Pe măsură ce bacteriile intestinale consumă fibrele care au fermentat în tractul gatrointestinal, ele produc acizi grași. Aceștia, la rândul lor, acționează ca anti-inflamatori, scăzând riscul apariției obezității și a altor probleme cronice de sănătate.

4 Vei merge mai des la toaletă

fibreNu putem scrie despre fibre fără a menționa mersul la toaletă. Mai ales atunci când, probabil, vorbim despre constipația pricinuită de mâncarea nesănătoasă și de alte cauze. Un bărbat se simte mai bine după ce merge la toaletă. Iar constipația este una dintre cele mai comune probleme gastrointestinale. Consumul de fibre reglează această problemă, făcând ca organismul să elimine resturile alimentare mai repede și mai… soft.

Citește și 5 motive pentru care ar trebui să ții cont de calorii