4 ponturi de îngrijire pentru bărbații fără păr

Academia Barbatilor

Pe măsură ce îmbătrânesc, pentru unii bărbați apare un moment în care realizează că trebuie să-și ia adio de la podoaba lor capilară. Căderea părului e un fenomen care-i vizează pe mulți masculi trecuți de o anumită vârstă, dar asta nu înseamnă că viața s-a terminat sau că, în mare măsură, calitatea ei e afectată de acest fenomen. Căderea părului, fie ea și completă, trebuie să vină la pachet cu provocarea de a afișa un nou look și o atitudine pozitivă.

O tranziție importantă pentru bărbații care se trezesc lipsiți de podoaba capilară trebuie să includă o serie de activități care să intre în rutina zilnică de îngrijire. Acestea reprezintă cel mai simplu mod prin care poți arăta excelent și te poți simți la fel. Iată 4 ponturi de îngrijire pentru bărbații fără păr:

1 Rade-te pe cap

Majoritatea bărbaților pot vedea din timp semnele începutului de chelie. În acest moment e mai bine să devină proactivi în legătură cu un fenomen real și ireversibil și să înceapă să-și definească viitorul stil. Descoperirea zonelor în care părul a căzut masiv poate avea, inițial, efecte emoționale nu tocmai plăcute. Dar e nevoie de un pic de curaj, iar o modalitate foarte bună este să te razi pe cap, în loc să apelezi la o freză ce se poate dovedi caraghioasă în anumite circumstanțe.

O vizită la frizer, urmată de câteva explicații legate de propria dorință, poate face procesul mai ușor și te poate ajuta să creezi de la zero un nou look pe care, cândva, nu l-ai fi crezut posibil. Studii recente arată că dacă se rad pe cap, bărbații capătă un plus de încredere în sine și de putere interioară.

Dacă preferi să iei această „acțiune” în propriile mâini, va trebui să fii extrem de atent la modalitatea în care o faci și la uneltele pe care le folosești. Rasul în timpul sau după duș e cel mai bun moment, fiindcă atunci foliculii de păr sunt moi și ușor de tăiat. În funcție de lungimea părului vei utiliza diverse aparate (electrice sau de ras). Fii selectiv și, dacă nu ești sigur, întreabă un frizer care ar fi cea mai potrivită alegere pentru tine.

2 Lasă-ți barbă

îngrijire pentru bărbații fără păr
Foto: 123rf.com

Deși părul de pe cap te-a părăsit, asta nu înseamnă că trebuie să ai o figură complet lipsită de pilozitate. Dimpotrivă. A-ți lăsa barbă e un mod foarte bun și interesant de a-ți „roti” look-ul, oferindu-ți elementul „păros” pe care-l căutai.

Primul pas în compunerea unei imagini noi este să reușești să o găsești pe cea mai bună. Există multe modele de mustață și de barbă, din care poți alege și cu care poți experimenta, așadar acesta e momentul în care trebuie să devii creativ și să injectezi un plus de personalitate în look-ul facial.

În mod similar cu părul de pe cap, alegerea unor produse de bărbierit de top pentru a-ți aranja imaginea va genera cele mai bune rezultate. În funcție de stilul pe care-l alegi, diverse lame pot face pereche cu produse cosmetice care să te ajute să crești o barbă frumoasă și sănătoasă.

3 Extinde-ți rutina zilnică

îngrijire pentru bărbații fără păr

Precum pielea feței, și cea fină de pe cap are nevoie de o îngrijire atentă. Cel mai bun mod de a pune în valoare o rutină dermatologică de impact este să echilibrezi cele trei principale activități: curățarea, exfolierea și hidratarea. Începe cu curățarea și găsește cea mai bună soluție care să se potrivească scalpului tău. Numeroși experți sunt de părere că poți chiar utiliza apă de corp hidratantă pentru curățarea scalpului, care ajută la prevenirea iritațiilor provocate de foliculii de păr, dar și la prevenirea uscării pielii.

În privința exfolierii, acesta e momentul în care trebuie să scapi de celulele moarte din pielea capului. Experimentează cu diverse produse exfoliante și aplică-le de câteva ori pentru a vedea rezultate imediate. Aplică pe scalp și freacă în mod circular pentru a curăța cu atenție și a da pielii un aspect proaspăt.

Termină cu hidratarea, care este cel mai bun mod de a trata scalpul cu ingrediente „hrănitoare”. Scopul aplicării cremelor hidratante este să introduci în porii pielii „lichide” care-i deschid și nu substanțe uleioase care pot provoca acnee. Dintre cele trei activități, hidratarea e cea mai importantă în privința sănătății pielii capului, așa încât trebuie să devină prioritară pentru orice bărbat lipsit de păr.

4 Aplică loțiune de protecție solară

îngrijire pentru bărbații fără păr
Foto: 123rf.com

Bărbații care nu au păr pe cap știu că au o grijă în plus în privința protecției pielii. Pielea scalpului devine, astfel, cea mai expusă și, automat, trebuie protejată. Aplică loțiune de protecție solară pe cap când mergi vara în vacanță (și nu numai). Medicii spun că un eventual cancer al pielii scalpului este foarte sever și prezintă un grad ridicat de mortalitate.

În cazul în care uiți să aplici loțiune de protecție solară, aplică… o pălărie sau o șapcă. Asigură-te, însă, că acestea nu sunt foarte strâmte, permițând pielii să respire și să-și păstreze aspectul proaspăt. Dacă pălăria e prea strânsă pe cap, se poate ajunge la leziuni ale pielii și chiar la durere fizică.

Citește și: Avantajele unui look fără păr