5 alternative ale ghiozdanului demne de luat în seamă

Academia Barbatilor

Ca orice bărbat, vei ajunge inevitabil în acel punct în care vei te vei fi săturat să porți ghiozdan. Îi apreciezi toate aspectele practice, însă îți dorești o geantă care să te definească. Vezi mai jos 5 alternative ale ghiozdanului, care să-ți contureze imaginea la care lucrezi deja atât de mult.

Geanta mesager te poartă oriunde

geantă mesager bărbați

Sursă foto: mrporter.com

Inspirată de către poștași, această geantă a fost preluată fără probleme de către bărbații din orice domeniu. Este atât de practică, încât ajută orice bărbat să treacă cu brio peste o zi de muncă. Totodată, este foarte versatilă, ceea ce o face perfectă atât pentru joburile de birou, cât și pentru cele mai creative activități dintr-un atelier.

O poți găsi într-o varietate foarte mare de materiale, de la piele la pânză și de la fâș la bumbac. Trebuie doar să o cauți pe cea care ți se potrivește.

Poartă servietă, dacă vrei să fii la patru ace

bărbat cu servietă maro și mocasini

Sursă foto: Pinterest.com

Iar dacă ai ajuns în acel punct în care numărul ședințelor depășește numărul orelor din program, este limpede, ai nevoie de o servietă. Știm cu toții cât de important este să arăți bine atunci când lucrezi în vânzări, de exemplu, iar geanta pe care o porți nu ar trebui să primească mai puțină atenție.

Dacă vrei să fii la patru ace, este obligatoriu să ai o servietă din piele. Aceasta nu doar că va arăta tot mai frumos odată cu trecerea timpului, ci va arăta clienților și că știi să investești cu cap, în obiecte cu viață lungă și de calitate.

servietă bărbați

Sursă foto: mrporter.com

Alternează servieta cu plicul

plic bărbați

Sursă foto: pinterest.com

Dacă vrei o alternativă a servietei, îți facem cunoștință cu plicul. Acesta vine cu avantaje clare, mai ales pentru cei care nu au nevoie de multe lucruri la ei. Plicul păstrează aerul sofisticat și te va ajuta să fii și mai ușor atunci când te grăbești de la o întâlnire la cealaltă.

La fel ca în cazul servietei, nu este loc de discuții. Pentru un job de birou ai nevoie un plic de piele. Gândește-l ca pe o investiție majoră, la fel cum ai face cu un ceas, de exemplu. Vrei să ai ce lăsa moștenire copiilor.

plic bărbați

Sursă foto: mrporter.com

Geantă de weekend

David Beckham

Sursă foto: Pinterest

Acum că știi ce să folosești în timpul săptămânii, cum rămâne cu weekendul? Ei bine, găsești acum destule genți pentru weekend încât să uiți de clasicele valize.

Pleacă în următorul city break cu o geantă robustă, pe care te poți baza la greu. Nu-ți face griji pentru ea la aeroport, căci a fost făcută special pentru drumurile lungi. Dacă o geantă de weekend pare prea sensibilă ca s-o lași jos de fiecare data când e nevoie, atunci poate nu este geanta de care ai nevoie.

bărbat cu geantă de weekend

Sursă foto: mrporter.com

Fă-ți viața mai ușoară cu o traistă

David Gandy cu traistă

Sursă foto: Pinterest.com

Tote bag din engleză este încă un subiect controversat la noi. Abia recent a început să intre sub lumina publicațiilor de stil masculin din țară.

La fel ca în cazul cămășii cu mânecă scurtă ori a culorii roz, sunt în continuare destule voci conservatoare. Nu ai însă niciun motiv să te lași influențat de ele. În plus, avantajele ei sunt pentru unii de neprețuit. Designul îți permite să arunci în ea orice, oricât. În plus, nimeni nu te va putea contrazice că vei arăta mult mai relaxat decât cu oricare altă geantă.

bărbat cu traistă

Sursă foto: mrporter.com