5 cărți noi pe care să le devorezi vara asta

Academia Barbatilor

Nu-i așa că ai (re)descoperit faptul că lectura este una dintre ocupațiile care-ți aduc cele mai mari satisfacții? Presupunând că ai început să citești, în detrimentul butonării smartphone-ului și a altor device-uri, îți propunem în cele ce urmează cinci cărți apărute în acest an, care ar putea fi partenerele tale de vacanță, pentru momentele în care nu-ți dorești altceva decât relaxare deplină.

Noi contra voastră, de Fredrick Backman – Editura Art

cărți noi

O perspectivă asupra problemelor care contează cu adevărat și a lucrurilor antagonice de care ne lovim în viață: bine vs. rău, iubire vs. ură, frică vs. curaj, dar și asupra importanței și limitelor prieteniei, venită din partea unuia dintre cei mai talentați și interesanți scriitori contemporani.

Locuitorii greu încercați ai unui orășel primesc o nouă lovitură: clubul de hochei, în care toți își puneau speranțele pentru o viață mai bună, va fi desființat. Salvarea apare, însă, de unde nu se așteaptă nimeni: un politician care merge contra curentului vede oportunitatea de a-și asigura victoria la noile alegeri tocmai în situația dificilă a clubului. Face o propunere de salvare, însă aceasta se dovedește a fi doar un joc plin de compromisuri, care va dezbina comunitatea.

Aventurile unei soții cuminți, de Meredith Wild, Helen Hardt – Editura Trei

cărți noi

Wild și Hardt sunt două scriitoare americane foarte cunoscute. Meredith este autoarea seriilor Hacker, Bridge și Misadventures, bestseller-uri romance, în vreme ce Helen este la rândul ei autoarea mai multor bestseller-uri, precum și a seriilor Blood Bond sau Steel Brothers.

Kate și Price par a duce o viață perfectă. Cei doi au cariere de succes, se iubesc și locuiesc într-un apartament de lux. În momentul în care Price pleacă în Europa pentru o călătorie de afaceri, iar avionul lui se prăbușește, mariajul idilic se face țăndări. Un an mai târziu, Kate acceptă să petreacă trei săptămâni pe o insulă în Pacific, o vacanță în timpul căreia vede o fantomă pe plajă: Price trăiește!

Serotonină, de Michel Houellebecq – Editura Humanitas

cărți noi

Serotonină este al șaptelea roman al cunoscutului scriitor francez Michel Houellebecq și, totodată, una dintre cele mai așteptate apariții editoriale ale anului, în scurt timp de la lansarea din ianuarie ajungând numărul 1 în topurile de vânzare de carte din Franța (unde s-au vândut peste 500.000 exemplare).

Florent-Claude, un bărbat de 46 de ani, ajuns într-un punct critic al existenței personale, ia anti-depresive de ultimă generație, încercând să supraviețuiască într-o lume care nu-i place. Medicamentul crește nivelul de serotonină din organism dar are efecte secundare majore: greață, impotență, dispariția libidoului. Cum reușește Florent-Claude să facă față noii situații? Un roman despre dezechilibrele produse de o lume fără sentimentele pe care orice om și le-ar dori în cantitate cât mai mare: iubire, solidaritate, bunătate.

Straniile fascinații ale lui Noah Hypnotik – David Arnold, Editura Young Art

cărți noi

Precum în Ținutul țânțarilor, romanul său de debut, David Arnold ne arată priceperea lui de a pătrunde în mintea unui adolescent excentric, „intruziunea” realizându-se într-un mod profund și inteligent.

Noah e un adolescent de 16 ani, fan înrăit al lui David Bowie, care scrie povestiri și practică înotul de performanță. O adolescență normală, până în seara în care prietenii lui îl duc cu forța la o petrecere. A doua zi dimineață Noah începe să observe schimbări bizare: mama lui are o cicatrice pe față, bătrânul său câine nu mai șchiopătează, prietenul său încetează brusc să mai fie fan DC Comics, trecând în „tabăra” Marvel. Totul începe să pară diferit. O carte psihedelică, bună în egală măsură pentru adolescenți și adulți.

Autonom, de Annalee Newitz – Editura Nemira

cărți noi

Neal Stephenson definește Autonom ca fiind „pentru biotehnologie și inteligența artificială ce a fost Neuromantul pentru internet”.

Acțiunea se petrece în anul 2144, când cetățenia a fost înlocuită de franciză, iar oamenii sunt nevoiți să lucreze alături de roboți avansați, care se emancipează din ce în ce mai mult. Judith Chen „Jack” este pirat și distribuie medicamente săracilor din propriul submarin. Unul dintre acestea, pe nume Zacuity, provoacă pe neașteptate victime, iar Jack trebuie să descopere cauza și antidotul. Dar pe urmele ei pornește un agent militar angajat de o mare companie farmaceuitică, și partenerul său robot. Între timp, epidemia bizară face victime în New York, iar oamenii sunt disperați.

Citește și: 5 cărți pe care să le citești înainte de a vedea ecranizările lor