5 destinații europene perfecte pentru sporturile de iarnă

Academia Barbatilor

Știm foarte bine că Europa e doldora de stațiuni și resorturi în care iubitorii sporturilor de iarnă își pot satisface pasiunea la maxim. De la cele din Balcani, despre care am scris aici, la cele din Norvegia, care par a fi create special pentru familiile care găsesc doar motive de bucurie în prezența iernii. Am selectat în cele ce urmează, 5 destinații europene care fac cu ochiul celor pasionați de sporturile de iarnă, motivele constând în special în facilitățile pe care le oferă.

Silvretta (Austria)

silvretta

Foto: Pixabay

Din moment ce Austria a devenit de ceva vreme destinația preferată a românilor atunci când vine vorba de schi, e normal să încercăm să descoperim locuri noi în care să ne dorim să ajungem pentru a ne avânta pe versanții Alpilor în condiții excepționale. Silvretta este unul dintre acestea.

Silvretta este o zonă montană ce aparține Alpilor Centrali, în care multe dintre vârfuri depășesc înălțimea de 3000 m. Valea adiacentă se numește Montafon și adăpostește nu mai puțin de 140 km de pârtii, cu opțiuni diverse pentru freestyleri, grație designurilor bine realizate și excelent amenajate, pentru toate categoriile de schiori și snowboarderi.

Spre deosebire de alte locuri în care se schiază, Silvretta Montafon este o stațiune foarte accesibilă. Imediat după ce ai ajuns îți poți pune echipamentul pentru a te avânta pe pârtii, unde poți face schi clasic sau poți varia activitățile, de la schi fond la hiking de iarnă și chiar ski safari.

Boì Taüll (Spania)

Boì Taüll

Foto: Wikipedia

Stațiunea din Munții Pirinei aflată la cea mai mare înălțime (2751 m), Boì Taüll oferă 50 de pârtii diferite de schi, aproape libere, ale căror orientare către nord oferă zăpadă de o calitate excepțională, cu un plus pentru copiii care își doresc să schieze sau să deprindă tainele acestui sport.

Dar Boì Taüll este o destinație ideală pentru familii și datorită altor motive. Pe lângă pârtia destinată începătorilor, există două școli de schi, o grădiniță pentru copiii cu vârsta de până la 1 an, unde-ți poți lăsa fără grijă plodul, dar și o mulțime de alte pârtii cu aceeași direcție, extrem de sigure și de bine amenajate.

Borovets (Bulgaria)

borovets

Foto: Borovets.com

Am mai vorbit despre Borovets, ca destinație de schi, iar românii din sudul țării cunosc foarte bine avantajele oferite de această stațiune bulgărească despre care s-a dus faima în toată jumătatea de est a Europei, dacă nu și mai departe. Aflată la 70 km distanță de capitala Sofia, Borovets e alternativa perfectă pentru cei care nu vor să spargă banca: 15 pârtii pentru începători și intermediari, la prețuri perfecte.

Iar toți cei care se simt obosiți după o dimineață petrecută în decor alb, se pot odihni după prânz, pentru ca seara să o ia de la capăt pe pârtiile luminate de nocturnă, între orele 18 și 22. Zi și noapte, nu mai puțin de 175 de tunuri de zăpadă asigură condiții excelente celor care vin aici să schieze sau să se dea cu placa.

Hafjell (Norvegia)

destinații pentru sporturile de iarnă hafjell

Foto: Hafjell.com

Zăpadă timpurie și consistentă pe toată perioada iernii (cum ar putea fi altfel?), la care se adaugă 200 de tunuri gata să „pompeze” surplusul necesar, Hafjell garantează condiții optime de schi, indiferent de condițiile meteo. O combinație de zăpadă naturală și artificială, care creează o bază perfectă acestei stațiuni nordice aflată la doă ore și jumătate de mers cu trenul distanță de capitala Oslo.

Există parcuri de iarnă pentru toate categoriile de vârstă, de la cei mai tineri practicanți ai sporturilor de sezon până la cei mai experimentați. 33 de pârtii, între care 14 verzi (pentru începători), 8 albastre (pentru intermediari) și 3 negre (pentru avansați). Condiții pentru schi în nocturnă și 600 de km de trasee amenajate pentru schi fond. Ce ți-ai putea dori mai mult?

Chamonix (Franța)

chamonix destinații pentru sporturile de iarnă

Foto: Pixabay

Chamonix nu e o surpriză pentru această listă, dar poate tocmai de aceea nu ai cum să sari această stațiune de un farmec aparte. Adăpostită la poalele Mont Blanc-ului, lângă granițele a trei țări – Franța, Italia și Elveția, ea oferă absolut tot ce ți-ai dori în materie de sporturi de iarnă.

O sugestie specială ar fi mai micuța stațiune Les Houches, aflată la doar 10 minute distanță de Chamonix, ceva mai liniștită și foarte potrivită pentru familii. Chamonix este considerată una dintre cele mai bune 10 stațiuni de schi din lume, în care peisajele montane hibernale se împletesc la perfecție cu condițiile oferite: peste 120 km de pârtii amenajate și 49 de instalații de schi. Nimeni nu se poate plictisi aici, iar after-ski-ul este, de asemenea, la cele mai înalte cote.

Citește și despre 20 de destinații pe care să le vizitezi până la 40 de ani