5 filme de Federico Fellini care au inspirat lumea modei

Academia Barbatilor

„Să nu uităm niciodată că în cinema, costumele, precum visele, reprezintă o formă de comunicare simbolică”. Sunt cuvintele marelui regizor Federico Fellini, a cărui operă a debutat în zona neorealismului, în anii 50 (I Vitelloni, La Strada) și a culminat cu capodoperele La Dolce Vita și , din anii 60. După cum el însuși mărturisește, Fellini a acordat o atenție desosebită costumelor din filmele sale, colaborând cu o mulțime de designeri tineri și talentați ai epocii, care și-au pus, la rândul lor, o amprentă importantă asupra filmelor lui.

Dacă filmele lui Fellini au inspirat ulterior mulți alți regizori, la fel s-a întâmplat și cu costumele acestora, care au devenit sursă de inspirație pentru mari designeri, de la Karl Lagerfeld la Miuccia Prada, Tom Ford și Jeremy Scott. Iată cinci dintre cele mai importante filme ale lui Fellini, care se remarcă prin stilul special al personajelor:

La Dolce Vita (1960)

La Dolce Vita este filmul de referință al lui Fellini. Dacă nu l-ai văzut încă, îți recomandăm să o faci, fiindcă această producție definește, laolaltă cu altele, istoria cinematografiei. Dincolo de asta, Piero Gherardi a câștigat premiul Oscar pentru cele mai bune costume. Filmul e o incursiune în lumea vedetelor din Roma anilor ’60, o perioadă glamuroasă, dominată de hedonism.

Personajul principal, jurnalistul de cancan Marcello Rubini (interpretat de Marcello Mastroianni) petrece o săptămână lungă în căutarea iubirii și împlinirii. Fără nici cel mai mic efort, cu o eleganță naturală, Mastroianni pune în valoare costumele stilate și tuxedo-urile care-i vin perfect. Cămășile apretate, cu butoni franțuzești, ochelarii de soare Persol și alte accesorii asemănătoare fac din personajul lui un tip pedant, foarte atent la detalii.

Alte costume sunt puse în valoare de actrița Anouk Aimée, care o interpretează pe înstărita Maddalena, cu rochițele ei negre și ochelarii de soare stil „pisică”, sursă de inspirație peste ani pentru designerul Tom Ford care a creat ochelarii de soare „Anouk”. Însă nimeni nu o poate uita pe impecabila Anita Ekberg, interpreta actriței americane Sylvia Rank, care pășește în Fontana di Trevi într-o ținută superbă, într-una dintre cele mai senzuale și stilate scene din istoria cinematografiei.

8½ (1963)

La o distanță de trei ani, Gherardi pune mâna pe un nou Oscar pentru costume, de această dată fiind vorba de producția , în care, încă o dată, personajul principal, Guido Anselmi, e interpretat de magnificul Marcello Mastroianni. Numai că, de această dată, vestimentația actorului e cumva… imaterială. În acest film, un bărbat este sfâșiat între prezent și trecut, între realitate și fantezie, însă mai degrabă personajele feminine sunt cele care captivează prin hainele purtate.

Multe femei apar în distribuția lui , îmbrăcămintea lor servind la accentuarea diferențelor dintre ele, legate de vârstă, forme, situația socială, etc. Cele bogate fac o paradă de blănuri, pene și perle, piese excentrice și îndelung elaborate, în vreme ce personajele tinere pledează pentru fustele de școlărițe și baticuri. Hainele purtate de actrițele din rolurile principale oferă povești similare: Luisa, soția lui Guido, interpretată de Anouk Aimée, apare în cele mai șic ținute, ce-i scot în relief personalitatea, în vreme ce lasciva prostituată La Saraghina (Eddra Gale) are o rochie ponosită, care simbolizează existența ei neîmblânzită.

Giulietta și spiritele (1965)

Giulietta și spiritele (Giulietta degli spiriti, în original) este primul film color al lui Fellini, rezultatul fiind o adevărată încântare a ochiului. Rolul principal e interpretat de Giulietta Masina (soția regizorului), o femeie înșelată care nu poate stabili o legătură cu realitatea, motiv pentru care pornește într-o călătorie halucinantă, de auto-descoperire. Filmul e un caleidoscop de vise, spirite și amintiri.

Încă o dată, Fellini alege să colaboreze cu Gherardi în privința scenografiei și costumelor, cu excepția rolului principal, de a cărui garderobă se ocupă personal. Gherardi se adaptează filmului în culori cu un stil fără precedent, îmbrăcând restul personajelor cu tot felul de obiecte, de la pălării supradimensionate la pene și mătăsuri. Rezultă un festin vizual, care caricaturizează obsesia italienilor pentru lumea modei. Actrița belgiană Vlaudie Lange își face debutul în cinema cu un rol mic, dar memorabil, într-o ținută de plajă complet galbenă, ce include o pălărie de paie și un voal șarmant, cu ciucuri.

Satyricon (1969)

„Roma. Înainte de Hristos. După Fellini”. Acesta este sloganul adaptării lejere după satira romană a lui Petronius. Un film nebun, ce pare mai degrabă unul științifico-fantastic, care oferă o variantă  „fellinizată” a subiectului: doi tineri pansexuali din Roma antică – „frumosul cărturar Encolpius și vulgarul și insațiabilul său prieten Ascyltus”.

Satyricon pune în scenă un set complicat de costume fanteziste, concepute de această dată de designerul Danilo Donati. Este cea mai decadentă serie de costume din filmele lui Fellini de până la acea dată, Dolce & Gabbana confirmând faptul că au fost influențați de acesta în colecția lor din anul 2012. Donati a îmbrăcat actorii în tunici clasice, fabulos colorate în nuanțe inimaginabile, de la piersică la galben de cadmiu. Materialele folosite au avut parte de un tratament special, fiind călcate cu un fier imens, de 2 metri lungime, pentru a li se da „efectul șifonat pe care l-a dorit Fellini”.

Bijuterii de aur și obiecte de împodobit părul abundă într-o cavalcadă a coafurilor cârlionțate în stil antic roman, ceea ce Donati avea să definească „epoca romană pe Marte”. Iar machiajul sălbatic, realizat de Piero Tosi, a avut darul de a menține figurile actorilor în centrul atenției, mai presus de orice.

Casanova (1976)

Casanova a fost al 12-lea și cel mai scump film din carera lui Fellini. A fost filmat în studiourile Cinecittà, acolo unde regizorul a pus în scenă propria viziune asupra Veneției secolului 18, cu decoruri extravagante și costume ce i-au adus un Oscar lui Danilo Donati. Filmul este grotesc, subiectul fiind menit să distrugă mitul din jurul celebrului personaj.

Fellini își transformă protagonistul, interpretat de Donald Sutherland, în ceea ce l-a descris ca fiind „o figură de ceară doldora de spermă”, tăindu-i la maxim părul și sprâncenele, dar oferindu-i un nas și o bărbie false. Casanova se vede pe el însuși drept un mare intelectual, însă costumele sale ostentative, care includ o pălărie cu o lumânare deasupra și cizme peste genunchi, îl fac mai degrabă ridicol. În ciuda acestui lucru, Casanova lui Fellini e o excelentă sursă de inspirație. Fie și dacă ne gândim numai la carnavalul din deschidere, unde peste 600 de personaje oferă un spectacol uimitor, de la măicuțe înveșmântate în catifea roșie la prelați pe tocuri. Un scenariu care l-a inspirat pe Karl Lagerfeld în alcătuirea colecției sale intitulate Chloé, din 1977.

Citește și: Top 7 seriale spaniole pe care să le vezi pe Netflix