5 gadgeturi impresionante, după care să te uiți în 2019

Academia Barbatilor

Cu toții iubim gadgeturile, dar atunci când această iubire trece la „nivelul următor”, lucrurile pot lua o întorsătură „periculoasă” pentru conturile noastre bancare. Pe de altă parte, banii sunt făcuți ca să fie cheltuiți. Și atunci când vin pe bandă rulantă, ba mai mult, nu există obligații, un adevărat iubitor de gadgeturi ar trebui să fie un viking al tehnologiei: să urmărească tot ce e mai bun și să… cucerească. Am selectat mai jos 5 gadgeturi impresionante, care abia ce și-au făcut loc pe piață în 2019:

Cea mai puternică baterie externă

moft gadgeturi 2019PWR27 Powerstation este acel tip de baterie externă care nu lasă nimic la voia întâmplării. Cei 27.000 mAh îți asigură o autonomie de 7 zile pentru device-urile tale, la care se poate conecta via USB C & A. Poți încărca până la 5 device-uri odată, ba mai mult, e primul powerbank cu o extensie de baterie solară. Vrei mai mult? E rezistentă la apă (IP67), poți pune două tone pe ea și n-o deranjează și o poți arunca de la etajul 100 – puțin îi pasă. Cu așa ceva, în mod cert poți pleca în pădure, ca un adevărat supraviețuitor.

Preț: 159 $

Un suport de laptop, ușor și subțire

moft gadgeturi 2019Orele lungi de lucru la laptop se pot sfârși cu dureri de gât, de ceafă, de spate. Și de încheieturi. Suportul de laptop MOFT nu e chiar un moft, ci previne apariția acestor dureri. Este primul suport de laptop cu aderență, fapt ce permite să îmbunătățești considerabil ergonomia timpului petrecut în fața lui. De asemenea, este extrem de ușor și aproape invizibil. Oferă o ajustare de unghi dublă, „acomodează” laptopuri de până la 15,6 inci și aderă la laptop grație unui adeziv care se înlătură rapid și fără urme.

Preț: 19 $

Cardul SD de 1TB, de la Lexar

lexar gadgeturi 20191 TB pe un card SD? Unde-a ajuns lumea asta, care acum 10 ani plătea sume imense pentru 32 MB de stocare pe un card? Ce-i drept, cardul de 1TB de la Lexar este, momentan, destinat celor care doresc să investească în spațiu și viteză, atât datorită capacității de stocare, cât și vitezei de transfer de 95 MB / secundă. Ce ți-ai putea dori mai mult? A, da, știm: să nu se strice!

Preț: 500 $

Soundbar-ul cu tehnologie audio 3D

ambeo gadgeturi 2019Soundbar-ul Sennheiser AMBEO oferă o experiență audio 5.1.4. 3D, adăpostind 13 drivere într-o incintă de aluminiu și fiind compatibil cu tehnologiile și formatele Dolby Atmos, MPEG-H și DTS:X. Vine cu intrări HDMI, cu un port audio optic și cu porturi AUX, plus Bluetooth și un Chromecast încorporat, la care se adaugă Smart Control-ul Sennheiser, pentru iOS și Android.

Preț: 2499 $

O cameră cu tehnologie inspirată de ochiul uman

vuze vr gadgeturi 2019Vuze XR este prima cameră video 5.7K VR, un sistem care utilizează două lentile pentru a capta conținut VR și a reda imagini 2D, la 180 de grade sau imagini stabilizate 3D, la 360 de grade, cu rezoluție 5.7K, la 30 fps și 4K la 60 fps. Vine la pachet cu o aplicație de editare video, pe care o poți utiliza direct din cameră sau de pe desktop.

Preț: 439 $

Citește și despre 5 gadgeturi fabuloase care au atras privirile la CES 2019