5 ginuri speciale, pentru amatorii de băuturi fine

Academia Barbatilor

Ginul este o băutură aparte, din ce în ce mai apreciată. Dar pe piață sunt multe feluri de gin, de diverse origini, cu diverse arome. Unele mai proaste, altele extraordinar de fine. Pe care îl alegi? Care e cel mai bun dintre cele bune? Greu de spus, dacă nu ești un cunoscător, care să aibă la activ câteva sesiuni bune de testare.

Tocmai de aceea, pentru „începătorii” ginului, dar și pentru cei care adoră această băutură, am selectat cinci ginuri speciale, pe care să le cauți online sau prin magazine, și cu care să te delectezi în momentele în care simți nevoia unui curcubeu pe cerul gurii.

Crafter’s Aromatic Flower

ginuri specialeRecipientul de cupru folosit pentru distilarea ginului Crafters Aromatic Flower a fost pus la „muncă” încă de acum mai bine de o sută de ani. Dar el nu e singurul lucru care pune umărul la producerea acestui gin creat cu ajutorul a 12 plante ierboase ce-i rotunjesc profilul aromatic. Importantă e și sticla de cupru, în care se comercializează acest interesant gin estonian, și care e inspirată din pigmentul natural al măceșelor care, într-un cocktail clasic făcut cu Crafters Aromatic, colorează băutura într-un roz plăcut.

Roku

ginuri specialeSuntory e un brand japonez foarte cunoscut pentru whiskey-urile pe care le produce. Dar Suntory face și gin, încă din anul 1936. Cel mai recent produs al lor este Roku (car se traduce prin „șase”) și care este un mix din șase plante japoneze reprezentative: cireș înflorit, frunze de cireș, ceai verde, ceai verde rafinat, ardei japonez și yuzu. Acestea sunt amestecate laolaltă cu alte opt plante ierboase pentru a rezulta un profil aromatic aparte. Ginul vine într-o sticlă hexagonală, eticheta fiind gravată în caligrafie japoneză, pentru un design autentic.

Lind & Lime

ginuri specialeInspirat și denumit după Dr. James Lind, care a descoperit în anul 1747 că citricele sunt bune împotriva scorbutului, boala care distrugea marinarii, ginul Lind & Lime este produs în centrul orașului Edinburgh. El este distilat mai întâi la distileria The Port of Leith, unde se integrează șapte plante ierboase, plus o aromă proaspătă de coajă de limetă. Băutura e comercializată într-o sticlă frumoasă, al cărei design aduce un omagiu sticlelor de vin franțuzești ce se vindeau în portul Leith la jumătatea secolului 17.

Corgi Earl Grey

ginuri specialeÎntr-o distilerie subestimată, din vecinătatea orașului Jersey City, se produc câteva dintre cele mai speciale ginuri americane. Cel mai popular dintre ele este Earl Grey Gin – un gin clasic, londonez, făcut din plante una și una și infuzat cu coajă de bergamotă și cu ceai Earl Grey autentic. Ginul se poate bea și simplu, dar se poate integra în orice tip de cocktail. Corgi îl recomandă, de asemenea, în amestec cu lămâie, miere, mentă, sifon sau tonic.

Kyrö Koskue

ginuri specialeAflată în Finlanda, Kyrö este, practic, cea mai nordică distilerie europeană de gin și whiskey. Pentru distilarea lui Koskue se folosește secară și un amestec de plante locale, după care ginul se maturează în butoaie americane de stejar vreme de trei luni, pentru a absorbi aromele de vanilie și lemn. Fabricanții îl „rafinează” apoi cu un alt amestec, de coajă de portocală proaspăt distilată și piper negru. Băutura a câștigat câteva premii internaționale și este ginul favorit al multor băutori de… whiskey.

Citește și: Totul despre gin, băutura disputată de englezi și olandezi