5 motive pentru care ești lipsit de energie când mergi la sală

Academia Barbatilor

Te-ai simțit vreodată dornic să mergi la sală și după doar câteva exerciții să-ți dai seama că ești complet lipsit de energie?

Ai intrat vreodată în sală atât de lipsit de energie încât unicul lucru pe care ți-l doreai era să pleci cât mai repede?

Multă lume ar putea spune ceva de genul: „Nu ești în formă, îți vei reveni!”. Deși acest lucru ar putea fi adevărat pentru multe persoane, chiar și cei mai în formă bărbați se pot trezi în această situație. De aceea, în acest articol vom vedea care sunt cele 5 motive principale pentru care ești, uneori, complet lipsit de energie atunci când mergi la sală.

1 Nu mănânci înainte de a merge la sală

proteine
Foto: Tono Balaguer

Unul dintre motive este acela că nu te alimentezi înainte de a face efort fizic. Asta nu înseamnă că trebuie să-ți umpli stomacul ca un hămesit, dar un sandviș sau un baton cu proteine trebuie neapărat consumat. Această gustare ușoară trebuie luată cu circa 45 de minute – 1 oră înainte de a ajunge la sală.

Asigură-te că îți oferi, așadar, timp suficient de digestie înainte de a te apuca să tragi de fiare sau să ridici greutăți, dar în același timp nu lua gustarea prea devreme, în așa fel încât să ți se facă deja foame până ai plecat de-acasă. De aceea, acest interval de 45 minute – 1 oră este perfect.

De asemenea, poți lua cu tine, în drum spre sală, un baton proteic sau o punguță cu alune. Ceva simplu și ușor. Sigur, acest lucru nu e aplicabil pentru toată lumea, fiindcă unele persoane pot funcționa și cu burta goală. Dar în mod cert, dacă nu ai mâncat de ceva vreme, în momentul în care vei dori să ridici greutăți nu vei avea o senzație tocmai plăcută sosită din zona stomacului.

2 Nu-ți planifici în mod corect rutina de antrenament

lipsă de energie la sală
Foto: Tono Balaguer

Când lucrezi principalele grupe de mușchi, precum cele de la spate sau piept, automat pui în mișcare și alți mușchi care sunt conectați la aceștia. De exemplu, dacă execuți un exercițiu pentru pectorali, folosești și tricepșii. Nu e suficient ca să-i lucrezi cum se cuvine, dar totuși ei nu rămân în pauză.

Ei bine, dacă lucrezi pectoralii lunea apoi marțea lucrezi tricepșii, poate te vei trezi că nu mai ești în stare să ridici greutăți atât de bine deoarece tricepșii nu și-au revenit după sesiunea de antrenament desfășurată în ziua anterioară.

Încearcă să găsești un program de antrenament care se concentrează pe susținerea grupelor de mușchi „înfrățite” sau, cel puțin, nu le lucra una după alta, adică în exemplul anterior lucrează pectoralii lunea și tricepșii joia.

3 Scazi prea mult consumul de calorii când ții regim

Acest punct e întrucâtva legat de primul, doar că se referă mai mult la consumul total de calorii. Ce vrem să spunem este că poți avea o gustare înainte de sală, dar dacă ești într-un deficit major de calorii, s-ar putea să nu fie suficient și să simți în continuare lipsa de energie.

Cel mai bun mod pentru a evita această problemă este să găsești intervalul caloric în care poți scăpa de kilogramele în plus, folosind un calculator de calorii care-ți va face o idee asupra consumului lor zilnic.

Deîndată ce începi să contorizezi caloriile, dacă acest calculator îți spune că vei pierde un kilogram într-o săptămână consumând 1750 de calorii pe zi, asta nu înseamnă că va trebui să reduci caloriile la 1000 pentru a încerca să pierzi 2 kilograme într-o săptămână. Deoarece acesta e un mijloc rapid prin care vei scăpa de orice picătură de energie și te va seca din punct de vedere fizic și psihic.

Dacă ai un antrenor personal, atunci acesta îți poate sugera lucruri în legătură cu dieta și cu consumul de calorii. Există, de asemenea, multe aplicații gratuite care te pot ajuta în acest sens. Dacă ai un smartwatch sau un Fitbit, îți va fi cu atât mai ușor, având o imagine detaliată a activității cotidiene.

4 Muzica poate strica (sau nu) sesiunea de antrenament

muzica sala
Foto: Milkos

Un lucru interesant este acela că muzica poate avea un impact major asupra antrenamentelor tale. Dacă privești în jur când intri în sală, constați că toată lumea ascultă muzică în căști, deoarece nimeni nu-și dorește să facă o conversație cu persoanele de lângă el. În cazul unora, muzica are un impact substanțial asupra nivelului motivațional la sală.

Energia pentru exercițiile fizice reprezintă mai degrabă un aspect mental decât unul ce ține de oboseala fizică. Încearcă să-ți faci un playlist care te ține în priză și testează acest lucru la sală, cu diverse piese, fiindcă unele te pot motiva, în vreme ce altele te pot… seca de energie fără să-ți dai seama.

5 Temperatura din sala de antrenament

Există un lucru de care majoritatea oamenilor nu țin cont și care le afectează starea în momentul în care exersează la sală.

Dacă în sală este o temperatură prea ridicată, atunci în mod cert toată lumea va fi obosită și nu-și va putea desfășura programul de antrenament în mod corect. O atmosferă încărcată și neaerisită te lovește încă de la intrare și își pune automat amprenta asupra nivelului energetic.

Citește și: 5 greșeli pe care le fac mulți bărbați când merg la sală