5 motive pentru care să-ți cumperi un sacou de catifea

academia barbatilor

Un sacou de catifea este biletul tău către ținutele cu stil pentru petrecerile din acest sezon. Iată primul și cel mai important motiv pentru care ar trebui să faci această investiție pentru garderoba ta. Catifeaua este o țesătură apreciată încă din secolul al XIV-lea, care și-a păstrat popularitatea și eleganța de-a lungul timpului. În ținutele contemporane, sacoul din catifea a fost reinterpretat în modele slim-fit, mai scurte, pe care merită să le ai în garderoba pentru sezonul rece…și nu numai. Iar dacă nu ești convins încă, iată câteva motive în plus!

Sacoul de catifea în ținutele festive

Pentru petrecerile din luna decembrie, care impun un dress code formal, e momentul să regândești stilul black-tie. Iar cu ajutorul unui sacou de catifea poți obține o ținută interesantă dar care-și păstrează formalitatea. Înlocuiește sacoul negru din țesătură de lână cu dinner jacket din catifea, cu revere din satin, într-o nuanță apropiată de cea a pantalonilor. Burgundy este o opțiune rafinată pentru o abordare a stilului clasic.

sacou din catifea, ținută formală
Sursa foto: Reiss

Integrează-l în ținutele de week-end

Mulți consideră sacoul de catifea o piesă mult prea formală și evită să o folosească. Însă puțini știu că alături de un tricou și o pereche de jeanși de culoare închisă, acest sacou poate face parte din ținuta ta de weekend. De exemplu, atunci când ai o întâlnire la o cină romantică, un astfel de look va impresiona fără să arate că te-ai străduit foarte mult. Pentru același context, poți purta sacoul din catifea și la o cămașă și pantaloni. Dar lasă doi nasturi ai cămășii și pe cei ai sacoului descheiați pentru a accentua aerul relaxat, de weekend, al ținutei.

sacou de catifea, weekend
Sursa foto: Pinterest

Sacoul de catifea asigură confortul termic în anotimpul rece

Catifeaua este, prin esență, o țesătură călduroasă și îți asigură acel sentiment plăcut de confort pe care nu îl găsești la țesătura din lână sau bumbac. Te poți baza pe sacoul tău din catifea când ieși de la o petrecere să iei aer, împreună cu iubita ta. În plus, acest material este extrem de plăcut la atingere.

sacou de catifea
Sursa foto: Ted Baker

O varietate de culori pentru orice stil

De la clasicul negru și verde închis la burgundy și  diferite tonuri de albastru, sacoul de catifea vine în nenumărate nuanțe pentru orice gusturi. Pentru sezonul rece, burgundy și verde sunt ideale, mai ales în perioada sărbătorilor, având acel aer festiv accentuat. Însă dacă vrei să investești într-un model pe care să-l porți și în sezoanele de tranziție, un sacou albastru este cel mai potrivit.

sacou albastru
Sursa foto: Pinterest

Versatilitatea este cheia succesului său

Deși o piesă rafinată, sacoul din catifea este complet flexibil în interpretare. Nu există nici o regulă care spune că trebuie să fie doar la două rânduri de nasturi sau la un singur nasture, cu rever șal sau ascuțit, dublat cu satin sau simplu, din catifea, cu buzunare ascunse sau cu clapă, etc. Toate aceste variante sunt la fel de corecte și poți alege dintre ele după bunul plac. Tot ce trebuie să faci este să păstrezi restul ținutei neutre și să lași sacoul să fie punctul de atracție al întregului look. Vei arăta impecabil!

sacou de catifea
Sursa foto: Reiss

Sursa main foto: harrods.com