5 opere de artă celebre și poveștile lor

Academia Barbatilor

Fiecare operă de artă are o poveste în spate. Fiecare expresie a unui personaj din operele clasice are la bază o idee a artistului, izvorâtă dintr-o întâmplare, o situație, o trăire. În cele ce urmează îți spunem poveștile a cinci cunoscute picturi pe care le poți vedea în muzeele celebre ale lumii.

Urletul – Edvard Munch

Urletul este numele dat pentru a descrie fiecare dintre cele patru versiuni create de artistul expresionist Edvard Munch. Într-o notă scrisă în jurnalul său, care datează din 22 ianuarie 1892, Munch a descris ceea ce l-a inspirat să creeze acest tablou. „Într-o seară, mă plimbam pe o potecă – orașul era într-o parte, fiordul era de cealaltă. Mă simțeam obosit și bolnav. M-am oprit și am privit asupra fiordului – soarele era la apus iar norii prinseseră o culoare roșie, sângerie. Am avut atunci o senzație de parcă un urlet străpungea natura. Mi s-a părut chiar că aud acel țipăt. Apoi am pictat tabloul, făcând norii de parcă ar fi fost din sânge. Culoarea aceea parcă urlă. Așa a apărut Urletul”.

Munch a produs patru versiuni ale tabloului, între 1893 și 1910, într-o varietate de forme, una dintre acestea fiind un pastel, alta în creion, celelalte două în tempera. Versiunea în pastel a fost vândută într-o licitație la Sotheby’s, pe 2 mai 2012, pentru suma de 119 922 600 $, finanțistului Leon Blac, devenind cea mai scumpă pictură din istoria artei. Iar popularitatea Urletului este atât de mare încât versiunile tabloului au fost de-a lungul vremii luate în colimator de către mulți hoți. Cea de la National Gallery a fost furată în 1994 dar recuperată câteva luni mai târziu. În 2004, versiunea în tempera a dispărut, împreună cu o altă pictură a lui Munch (Madonna) din Muzeul Munch. Ambele au fost găsite după doi ani.

Mona Lisa – Leonardo da Vinci

mona lisaMisteriosul zâmbet de pe chipul Mona Lisei a fost dintotdeauna o sursă de povești, care mai de care mai fanteziste. Iar povestea tabloului l-a făcut cu atât mai special. Doamna de pe pânză era Lisa del Giocondo, membră a familiei florentine Gherardini și soția lui Francesco del Giocondo, un înstărit neguțător de mătase din Florența. Se presupune că familia l-a angajat pe da Vinci pentru a picta tabloul în scopul de a sărbători nașterea celui de-a doilea lor fiu, Andrea.

Înainte de a se stabili aceste lucruri, oamenii de știință făcuseră multe speculații cu privire la personajul din tablou. S-a sugerat chiar că fuseseră făcute mai multe versiuni, una dintre ele stând într-o bancă din Elveția vreme de 40 de ani. Mai mult, experții au spus că dacă faci zoom pe ochii Mona Lisei, la microscop, se pot vedea litere și numere foarte mici, care ar recompune codul lui Da Vinci. În ochiul drept se zăresc literele LV, în vreme ce în stângul se deslușesc mai multe simboluri.

Guernica – Pablo Picasso

guernicaPablo Diego José Francisco de Paula Juan Nepomuceno Maria de los Remedios Cipriano de la Santisima Trinidad Ruiz Picasso este autorul acestui celebru tablou și, totodată, unul dintre cei mai influenți artiști ai secolului 20, cunoscut, pe scurt, sub numele Pablo Picasso. El a creat Guernica pentru a reda atmosfera apocaliptică din orașul cu același nume, în urma atacurilor aeriene ale forțelor germane și italiene, pe 26 aprilie 1937. Astăzi, Guernica este văzut ca un simbol puternic, atenționând omenirea despre efectele devastatoare ale războaielor.

Starry Night, de Vincent Van Gogh

starry nightStarry Night (Noaptea înstelată) este una dintre cele mai cunoscute picturi realizate de artistul olandez. Ea a fost creată de Van Gogh în timpul zilei, în studioul lui de la parter, chipurile din memorie. Această teorie dezbate destul de mult faptul că artistul văzuse imaginea redată de la fereastra camerei sale din azilul în care fusese internat, chiar înainte de răsăritul soarelui. Van Gogh a pictat ceea ce a văzut în nu mai puțin de 21 de versiuni, doar una dintre ele fiind cea intitulată Starry Night. În ciuda popularității ulterioare a tabloului, Van Gogh nu a fost prea mulțumit de ceea ce realizase. Într-o scrisoare către fratele său, Theo, s-a confesat acestuia că pictura nu e una dintre cele mai bune realizări ale lui.

Cina cea de taină – Leonardo Da Vinci

cina cea de tainaPictura a fost făcută la cererea Ducelui de Milano și se odihnește pe pereții Mânăstirii Santa Maria della Grazie, din nordicul oraș italian. Ideea operei este una specială, fiindcă ea întruchipează o scenă din viața lui Isus, arătându-i pe discipolii acestuia pierduți în gânduri, șocați și contemplativi, după ce Isus a prezis că unul dintre cei prezenți urmează să-l trădeze. Este o pictură murală gigantică, atât de mare încât doar acoperișul unei biserici o poate susține.