5 seriale pe care să le vezi dacă ți-a plăcut La Casa de Papel

Academia Barbatilor

Serialul spaniol La Casa de Papel (Money Heist) este unul dintre cele mai urmărite seriale de acțiune de pe Netflix. Ajunsă la al treilea sezon, seria care prezintă povestea unei găști de bandiți neprofesioniști ce sparg Banca Națională a Spaniei și Trezoreria, are atât de mulți fani, încât deja se comercializează costume și măști de tip Picasso, pe care le poți purta în viața reală, pentru a-ți declara dragostea față de personajele unui serial devenit rapid celebru în întreaga lume.

De altfel, serialele în limba spaniolă au devenit din ce în ce mai populare, partea bună fiind că ele nu dezamăgesc, ba dimpotrivă. La Casa de Papel se pregătește pentru sezonul 4 și chiar dacă data lansării nu a fost anunțată oficial, cinefilii vorbesc despre primăvara lui 2020.

Dacă ți-a plăcut La Casa de Papel, am făcut o listă cu alte 5 seriale cu similarități, care în mod cert te vor cuceri încă de la primul episod. Dacă nu le-ai văzut deja, trece-le pe lista cu favorite și rezervă-ți câteva nopți bune pentru ele:

Bodyguard

Avându-l în rol principal pe Richard Madden, unul dintre starurile din Game of Thrones (unde l-a jucat pe Robb Stark), Bodyguard e un thriller politic în care personajul David Budd are rolul de a o păzi și proteja pe Julia Montague (interpretată de Keeley Hawes), ministrul de interne britanic. Inițial, cele șase sezoane ale serialului par să fie despre relația dintre Budd și Montague, dar teme precum terorismul și corupția își fac rapid apariția, dezvoltându-se ca o iederă pe un perete.

Prison Break

Una dintre „poveștile” din Money Heist este relația dintre Profesor și Inspectoare. Cei doi au un joc de-a șoarecele și pisica, unul care devine foarte personal. Aceeași idee apare și între Inspectorul Mahone (William Fichtner) și Michael Scofield (Wentworth Miller) în Prison Break. Serialul spune povestea lui Lincoln „Linc” Burrows (Dominic Purcell), un om nevinovat, condamnat la pedeapsa cu moartea în vreme ce fratele său (personajul lui Miller) încearcă să-l salveze după ce el însuși ajunge în aceeași închisoare.

Narcos

În vreme ce Money Heist nu se bazează pe o poveste adevărată, serialul original Netflix Narcos o face. Crud și curajos, serialul este o adevărată cronică a zilelor de început din „cariera” lui Pablo Escobar, regele columbian al drogurilor. Sezonul 3 își mută atenția pe activitatea periculoaselor personaje din Cartelul Cali.

Breaking Bad

În Money Heist, Profesorul nu-și dezvăluie identitatea, rămânând ascuns, exact precum personajul Walter White, interpretat de Bryan Cranston în serialul Breaking Bad. Serialul este despre un profesor de chimie banal (Walter) care, după ce este diagnosticat cu cancer la plămâni, se transformă într-un adevărat diavol, începând să producă artizanal metamfetamină, ajutat de mai tânărul și mult mai rebelul Jesse Pinkman (Aaron Paul), în ideea de a asigura securitatea financiară a familiei sale în viitor.

Breaking Bad este unul dintre cele mai inteligente seriale din istoria cinematografiei, iar toată lumea așteaptă acum Breaking Bad – Filmul, despre care se vorbește din ce în ce mai mult că va apărea în curând.

The Lord of the Skies

În spaniolă, titlul serialului este El Señor de los Cielos și are la bază povestea vieții lui Amado Carrillo Fuentes, fostul șef al cartelului Juarez, din Mexic. Este un serial mai dramatic ca Money Heist, având chiar un aspect de telenovelă, însă faptul că are la activ 7 sezoane demonstrează că a avut un succes imens. Acțiunea se petrece în anii ’90, când Fuentes fusese supranumit Domnul Cerurilor datorită impresionantei flote de avioane pe care o deținea și care servea la transportul drogurilor.  

Citește și: 5 seriale pentru bărbați, care te vor țintui pe canapea