5 țări pe care să le vizitezi dacă ești iubitor de whisky

Academia Barbatilor

Dacă-ți place această băutură, nimic nu e mai plăcut decât un pahar de whisky fin, la sfârșitul unei zile obositoare. Iar dacă ai făcut o adevărată pasiune pentru whisky, indiferent de modul în care îl bei (cu gheață sau fără), ai putea să te înrolezi într-o aventură în jurul lumii, în căutarea celor mai bune locuri în care se produce această minunată licoare. Am selectat 5 țări pe care să le vizitezi dacă ești un mare iubitor de whisky:

Scoția

țări de vizitat pentru whisky
Foto: Visit Scotland

Scoția e locul în care s-a născut whisky-ul (prima dovadă a existenței sale provine din secolul 15) și dacă există un singur loc pe care să-l pui pe lista dorințelor din punct de vedere „alcoolic”, atunci Scoția este acesta. Scoția e plină de distilerii celebre, fiecare cu specialitățile ei. Desigur, scotch-ul e cel mai popular și vei dori să deguști cele mai autentice variante, maturate în butoaie de stejar pe o perioadă de minim trei ani. Whisky-ul și Scoția sunt inseparabile. Scoțienii distilează whisky din orz maltificat și le împart în cinci categorii distincte, din cea superioară făcând parte single malt-ul.

Cea mai bună metodă de a face un drum al scotch-ului este să cumperi un tur în Speyside. Nu rata distileriile Benromach și Macallan, și ai în vedere brandurile Glenfiddich și Glenlivet.

Irlanda

țări de vizitat pentru whisky
Foto: matadornetwork

Irlanda este casa whisky-ului triplu distilat, prin urmare dacă preferi o băutură cu o aromă mai delicată, fii sigur că în insula verde o vei găsi. Să nu uităm că termenul „whisky” provine din uisce beatha sau uisge beatha, noțiune din limba goidelică, ce s-ar traduce prin „apa vieții”. Cândva, whisky-ul irlandez era cel mai popular whisky din lume și, după câteva decenii de declin, el a revenit în forță.

Dacă în Scoția sunt nu mai puțin de 105 distilerii, în Irlanda sunt doar 7 distilerii operaționale. Însă acestea au o vechime de secole, prin urmare aici găsești povești savuroase despre începuturile whisky-ului. Vizitează neapărat Old Bushmills și Jameson și ia la pachet câteva sticle de Green Spot, Redbreast 12-Year și Bushmills 10-Year Single Malt.

Canada

țări de vizitat pentru whisky
Foto: whiskyadvocate.com

La începuturi, whisky-ul în Canada era făcut, în principal, din porumb amestecat cu alte băuturi distilate din mai multe cereale, lucru ce-l făcea mai fin ca alte whisky-uri din Scoția și Irlanda. Însă odată cu adăugarea secarei, whisky-ul canadian a căpătat o aromă unică și a început să devină din ce în ce mai popular. Acum, whisky-ul de secară 100% se confundă, practic, cu Canada și se situează pe primele locuri în privința calității.

Vizitează distileriile canadiene Glenora Inn (singura distilerie din America de Nord în care se produce whisky single malt) și Canadian Club Brand Centre (unde se produce un single grain aflat în top 10-ul whisky-urilor mondiale) și cumpără pentru acasă câte o sticlă de Collingwood 21 Year Old Rye, JP Wiser’s 18 Year Old Canadian și Canadian Club Chairamn’s Select 100% Rye.

Japonia

țări de vizitat pentru whisky

Whisky-ul japonez nu are o vechime mai mare de o sută de ani, dar și-a căpătat o popularitate din ce în ce mai sporită, pornind de la imitarea celui scoțian. Încet-încet, însă, distileriile japoneze au început să folosească ingrediente locale, laolaltă cu tehnici autohtone, rezultatul fiind whisky-uri cu arome speciale, privite drept „exotice” și, în consecință, prețuite foarte mult (la propriu).

Principalele două companii de whisky japonez sunt Nikka și Suntory, care produc blend-uri excelente și single malt-uri delicioase. Poți începe aventura japoneză cu aceste două distilerii, având în minte că „distillery hopping”-ul este o activitate foarte populară în Țara Soarelui Răsare. Yamazaki și Fuji-Gotemba sunt alte două distilerii de vizitat iar Yamazaki Single Malt, Hakushu Single Malt Distiller’s Reserve și Nikka Whisky From The Barrel sunt sticle de păstrat la colecție.

Statele Unite

țări de vizitat pentru whisky

Whisky-ul american e făcut dintr-un amestec fermentat de cereale, fiind categorisit drept bourbon. Precum canadienii, și americanii folosesc secara, iar epoca prohibiției a dat naștere la câteva distilerii în care se produc whisky-uri specifice. Iubitorii de Jack Daniels ar trebui să ia în considerare să facă o vizită la unica distilerie din lume în care se produce acesta, și care se află în localitatea Lynchburg, din Tennessee, încă din anul 1866.

Un alt loc de vizitat este The Distillery, inaugurat de George Washington, primul președinte american, în 1797. Aici se vând băuturi doar de două ori pe an, și doar câteva sute de sticle, însă în distilerie se folosesc tehnici istorice care dau naștere la băuturi cu arome și gusturi speciale. În privința whisky-urilor americane, încearcă Jim Beam Black, Bulleit Bourbon 10 Year Old, Jack Daniel’s Single Barrel Select.

Citește și: Whisky-ul japonez: istorie, calități, branduri