5 tendințe în moda masculină, de la Pitti Uomo

academia barbatilor

Piesele notabile pentru tendințele în moda masculină sunt afișate, de două ori pe an, în Florența, la celebrul târg Pitti Uomo. Inspirația noastră vestimentară pentru ziua de mâine se conturează din piesele cele mai vizibile, adoptate în combinații diverse, de către trend setterii prezenți aici. Localnici și vizitatori deopotrivă creează un spectacol al străzii ce merită savurat. I-am studiat de la distanță și am identificat câteva piese cheie în vestimentația masculină pentru toamnă.

Paltonul camel purtat peste umeri

Paltonul camel este o piesă clasică esențială în garderoba oricărui bărbat. Nimic surprinzător până aici. Însă abordarea în ținute este cea care aduce elementul de noutate. Această piesă rafinată este purtată nonșalant pe umeri, adăugându-i acel aer relaxat și modern și accentuându-i versatilitatea. Străzile din Florența au fost aglomerate de paltoane camel purtate peste costume, peste blazer și chinos, peste jachete din catifea raiată. Însă posibilitatea de a le integra în ținutele de toamnă este nelimitată. Trebuie să fii atent doar la asortarea culorilor.

tendințe masculine, paltonul camel
Sursa foto: Pinterest

Paltoanele de inspirație militară

Paltonul military nu este o noutate în scena modei masculine. Mai mult decât atât, este o piesă extrem de apreciată care domină tendințele de ceva vreme. Iar La Pitti Uomo a apărut din nou în diverse asocieri vestimentare cu aer smart sau sofisticat. Avantajul paltonului de inspirație militară este că poate fi ușor adaptat în ținutele toamnei, adăugându-le acel element fashion statement. Fie că optezi pentru o ținută cu aer relaxant, punctat prin accesorii – un fular și un fes sau o bască, fie că mergi pe un look ceva mai rafinat, cu cămașă, pantaloni de costum și brogues, paltonul military îți completează ideal orice outfit.

tendințe masculine, palton military
Sursa foto: Pinterest

Ținutele stratificate domină tendințele în moda masculină pentru toamnă

Ținutele în starturi sunt, categoric, preferatele sezonului rece. Pentru că nu știi niciodată ce surprize îți rezervă vremea, trebuie să fii pregătit cu câteva soluții vestimentare creative. Te poți inspira de la Pitti Uomo unde, bărbați cărora le place să iasă în evidență, au făcut asocieri vestimentare interesante. Un palton purtat peste vestă, un pulover purtat peste maletă… conservatoare sau mai puțin obișnuite, straturile sunt cele care atrag atenția și îți țin de cald în această toamnă…și la următoarea.

tendințele masculine, ținute stratificate
Sursa foto: Pinterest

Culorile inspirate din natură

Marouri ciocolată, nuanțe de cupru, nisip, verdele pădurilor, toate aceste culori inspirate din natură s-au integrat firesc în moda masculină. Tonurile de pământ sunt neutre și ușor de purtat în orice ocazie, indiferent că vorbim de ținuta de birou sau cea de eveniment. Nu degeaba brandurile vestimentare le folosesc în colecții de sezoane bune.

tendințe masculine, culori neutre
Sursa foto: Pinterest

Geaca matlasată

Piesa veritabilă a sezonului rece, geaca matlasată primește  în fiecare an câte un upgrade spectaculos. Anul acesta, culorile și imprimeurile sunt cele care o scot în evidență. Călduroasă și ușor de purtat în ținute stratificate pentru condiții meteo extreme, geaca matlasată este piesa pe care nu ai cum să o ignori. Trebuie doar să alegi varianta care ți se potrivește și să o porți cu jeans și bocanci sau, de ce nu, peste costumul de haine.

tendințe masculine, geaca matlasată
Sursa foto: Pinterest