7 acțiuni pentru a-ți crește încrederea în sine

Avatar

Eleonora Ion

, Cum să, Top 7

Suntem diferiți, fiecare dintre noi avem calități si defecte. Suntem unici și capabili să creăm momente unice și memorabile, atât pentru noi înșine cât și pentru cei din jur. Însă ce facem atunci când încrederea în capacitatea noastră de a reuși scade? Acționăm! Încrederea în sine scade atunci când rezultatul acțiunilor este diferit de ceea ce ne așteptăm.

Fă ce te bucură

Știi ce te bucură? Care sunt acele mici plăceri care iți aduc acele mici bucurii? Atunci când îndoiala și neîncrederea apar, fă-ți o mică plăcere. Rezultatul te va surprinde sunt convinsă de asta.Testează!
Însă provocarea cea mai mare pentru acest pas, în a ne crește încrederea în propria persoana, este să sțim clar ce ne bucură și care sunt acțiunile ce duc spre bucuria respectivă. Este dificil atât să le stabilim, cât și să le folosim. Ne place, de foarte multe ori, să rămânem în lamentări, durere și supărare.

Setează-ți clar așteptările

Mai concret de atât, notează pe agenda ta, pe telefon, pe tabletă, pe laptop, care este așteptarea ta cu privire la ceea ce îți propui. Una este stabilirea obiectivului, alta este așteptarea ta.
Obiectivul poate fi: scrierea acestui articol, așteptarea poate fi:  articolul să fie citit de 10.000 de cititori unici. După ce așteptarea este setată, acțiunile pentru îndeplinirea obiectivului sunt mult mai concrete și raportate, mai degrabă, la satisfacerea așteptări, prin realizarea obiectivului propus.

Amână amânarea

Atunci când încrederea în propria persoană scade, avem tendința de a amâna orice altă activitate. Apare îndoiala și astfel răsar milioanele de scenarii, ca raspuns la intrebarea: ”și dacă nu iese?” Drept urmare ne spunem:  lasă că fac mâine, mai am nevoie de alte informații, nu am timp acum.
Ce este determinant în a ne crește încrederea este să acționăm, cât de puțin, chiar și atunci când suntem la maximul de îndoială în propriile capacități de a reuși.

Schimbă ambianța în care lucrezi

Fie că este vorba de a muta biroul, fizic, în altă poziție fie că este vorba de a lucra din sala de sedință, este foarte util în a vedea alfel situațiile cu care te confrunți.
Încrederea este determinată de modul în care percepem rezultatele obținute. Atunci când gândurile negative dau buzna peste noi, cu o forța și o determinare mai ceva ca cea a unui uragan, putem să ne activăm fizic și să le ameliorăm efectul asupra noastră.
Tragem aer în piept puternic de câteva ori, ne indreptăm spatele și privim în față. Trecutul există, nu mai poate fi schimbat insă viitoarele mele acțiuni pot deveni un trecut cu care să mă mândresc.

Ia o pauză

Bea o cafea, tu cu tine; mergi pentru o plimbare în parc; mergi pe scări în loc de lift; când această acțiune va lua sfârșit, vei avea din nou ocazia să revii la a rezolva situațiile apărute.
Oprește-te, pentru câteva minute și analizează, stai și observă, din ”avion”, cum stau lucrurile. Gandește-te ce merge și continuă, iar ce nu funcționează, schimbă cu alte acțiuni.
Oferă-ți întotdeauna șansa de a te opri să analizezi și mai ales șansa de a lua decizii noi, mult mai clare în a îndeplini atât obiectivele stabilite cât și așteptările.

Fii recunoscător

Apreciază întotdeauna ceea ce ai și cum ai reusit în viața ta. Da, sunt momente în care nu ai avut succes, iar din acestea te invit să iți notezi ce ai învățat și cum vei acționa pe viitor, însă sunt și momente în care succesul a fost la cote maxime.
Învață să te bucuri de fiecare succes și să îl consideri o altă piesă de puzzle, ce face parte din tabloul vieții tale. Folosește succesul din trecut pentru a dovedi minții tale că poti reuși și astfel gândurile distructive își pierd intensitatea.

Oferă

Oferă timp, un cadou, o apreciere, un zâmbet unei persoane care are nevoie. Suntem mai bucuroși de bucuria altora decât de a noastră, uneori nici nu stim ce ne bucură cu adevărat. Te rog să îi bucuri pe alții dacă în felul acesta tu te simți mai bine. A oferi este opusul lui a primi. De primit vei primi propria mulțumire! Dacă este de ajuns sa te facă, măcar, să zâmbești atunci oferă cu inima deschisă.

Încrederea în propria persoană o definim noi pentru noi. Atunci când știm cum arată încrederea în noi, știm și cum să o creștem atunci când apare îndoiala.
Care a fost acel moment când ai avut încredere în tine? Cu această imagine ar fi indicat să compari atunci când apar dubiile, după care să acționezi spre a atinge un alt nivel de încredere în tine. Da, se poate și depinde în întregime de noi ce alegem: să stam în îndoială sau să acționăm spre încredere.