7 cărți autobiografice din care să te inspiri pentru a avea succes

Marile personalități ale lumii au avut existențe fascinante, care ar fi fost păcat să rămână nepovestite și nescrise. Autobiografiile celor care au avut sau au ceva de spus într-un domeniu sau altul reprezintă oricând o sursă de inspirație pentru cei care-și doresc cu adevărat să facă ceva important în viață. De aceea am selectat mai jos 7 cărți autobiografice ale unor celebrități, din care să te inspiri pentru a avea succes.

1 Scurtă istorie a vieții mele, de Stephen W. Hawking

Editura Humanitas

hawking cărți autobiograficeStephen Hawking, poate cel mai mare savant al vremurilor moderne, recent dispărut, scrie pentru prima oară despre el însuși, disecându-și viața și opera de fizician. O autobiografie concisă și sinceră, bogat ilustrată cu fotografii rare, dezvoltată cu umor și înțelepciune.

Interesant este că Hawkins nu evită detalii legate de grava maladie care i-a marcat aproape întreaga viață și care l-a transformat într-un invalid. Dar care nu l-a împiedicat să gândească și să creeze, aducându-și contribuția în atâtea zone ale științei.

Am avut o viață plină și satisfăcătoare. Am convingerea că invalizii trebuie să se concentreze asupra lucrurilor pe care handicapul nu-i împiedică să le realizeze și să nu regrete ceea ce nu pot realiza. În ceea ce mă privește, am reușit să fac aproape tot ce am vrut”, scrie Stephen Hawking.

 


2 Eu sunt Zlatan, de Zlatan Ibrahimovic și David Lagerkrantz

Editura Publica

zlatan cărți autobiograficeSuedezul Zlatan Ibravimovic nu a câștigat niciodată Cupa Mondială. Dar este un fotbalist care și-a pus o amprentă puternică asupra tuturor echipelor pe la care a trecut, fie că acestea s-au numit Ajax, Juventus, Inter Milano, Barcelona, Milan, PSG sau Manchester United.

The Guardian a numit cartea „cea mai convingătoare aurobiografie apărută vreodată sub semnătura unui fotbalist”. Și nu e de mirare dacă ne uităm la declarațiile pe care le-a făcut Zlatan de-a lungul timpului. Pline de aroganță și umor. Întotdeauna având un schepsis și un adevăr.

Aceasta este povestea lui Zlatan, începând cu zilele copilului de emigranți care jongla cu mingea ca să nu primească bătaie și până la cele în care a ajuns să aibă lumea fotbalului la picioare, fiind considerat un adevărat geniu al balonului rotund.

 

 


3 Elon Musk, Tesla, Space X și misiunea construirii unui viitor fantastic, de Ashlee Vance

Editura Publica

musk cărți autobiograficeJurnalistul Ashlee Vance, care a obținut exclusivitatea publicării acestei cărți de la însuși Elon Musk, de la familia și prietenii acestuia, face o incursiune în viața și cariera vizionarului om de afaceri din Silicon Valley.

Vance prezintă detaliat evoluția lui Musk, de la copilăria grea, petrecută în Africa de Sud, până la momentele în care a ajuns în topul lumii afacerilor. Cartea e rezultatul a peste 50 de ore de conversații cu Musk dar și a peste 300 de discuții cu persoane care au avut, într-un fel sau altul, legătură cu el. Un portret complex al celui care a transformat industria americană, ieșind în evidență drept singurul om de afaceri cu suficient dinamism și cu viziunea de a aborda trei industrii diferite în același timp.

 

 

 


4 Regăsirea virginității, de Richard Branson

Editura Publica

richard bransonPrima parte a autobiografiei celebrului antreprenor britanic Richard Branson, proprietarul companiei Virgin, a apărut acum 20 de ani și s-a numit Pierderea virginității. Acolo, Branson povestea cu har despre modul în care reușise să construiască imperiul Virgin, pornind de la o revistă pentru adolescenți. Un tip încrezător, tenace, cu viziune, cu spirit de aventură, care a avut întotdeauna un motto fantastic: Screw it, let’s do it!

În Regăsirea virginității, la 50 de ani de la înființarea primei sale firme, Branson revine cu povești despre viața lui, bogată în succese, împărtășindu-ne părerile personale despre ceea ce a însemnat împingerea limitelor de orice fel cât mai departe, pentru a cunoaște triumful. Astăzi, cele peste 12 afaceri ale sale valorează miliarde de dolari, înglobând sute de companii. Mass media, telefonie mobilă, servicii bancare, aviație etc – în orice a investit, Branson a făcut-o păstrându-și spiritul rebel și ideile inovatoare.

Și la toate acestea s-a adăugat efortul intelectual și emoțional pentru a aduce noțiunea de zbor spațial privat la o realitate iminentă, fie și după criza cu care Branson a trebuit să se confrunte, una deloc ușoară. O poveste a unui om care va lupta toată viața să ajungă la stele.


5 Invențiile mele, de Nikola Tesla

Editura Herald

Nikola Tesla a fost un geniu iar lumea îi datorează enorm de multe inovații și invenții. Dar lumea nu știe mare lucru despre omul Nikola Tesla, fizicianul care se „deschide” în această autobiografie povestind despre întâmplările neobișnuite din copilăria și tinerețea lui. Perioade în care și-a schițat metodele de lucru și modul în care avea să ajungă la ideile sale revoluționare.

Pasiunea lui pentru fizică și spiritul inventiv l-au ajutat pe Nikola de multe ori să scape din situații periculoase, câștigându-și astfel respectul celor alături de care lucra. Cartea punctează momentele capitale ale vieții savantului dar și perspectiva lui asupra societății și conflictelor mondiale ale cărui martor a fost.

O poți achiziționa de AICI.

 

 


6 Born to run, de Bruce Springsteen

Editura Polirom

bruce springsteenBruce Springsteen este unul dintre cei mai mari muzicieni ai Americii și rareori s-a întâmplat ca un artist să-și povestească viața cu un talent narativ atât de puternic, cuprins parcă de forța celebrelor sale piese – Thunder Road, Badlands, The River, Born in the USA etc.

Springsteen povestește cum a crescut într-o familie religioasă, în New Jersey, înconjurat de poezie, de pericol și de întuneric, elemente care i-au stimulat imaginația mai târziu, până la momentul în care a avut o revelație magică, marcată de debutul lui Elvis Presley la The Ed Sullivan Show. De atunci și-a dorit cu ardoare să devină muzician, carieră pe care avea s-o înceapă ca solist al formațiilor de bar din Ashbury Park și fondarea trupei E Street Band. Springsteen vorbește totodată despre frământările personale care au fost sursă de inspirație pentru multe dintre cântecele sale.

 

 


7 Noroi, transpirație și lacrimi, de Bear Grylls

Editura Nemira

bear gryllsLumea a avut dintotdeauna aventurierii ei iar unul dintre cei mai mari aventurieri ai lumii moderne se numește Bear Grylls. Bear a copilărit pe o insulă de pe coasta britanică, acolo unde a învățat de la tatăl lui cum să navigheze și cum să urce pe stânci. Un spirit de explorator încă de mic copil, care s-a regăsit apoi la studentul ce urma prestigiosul colegiu Eton.

Aceea a fost perioada în care Bear s-a îndrăgostit de alpinism și arte marțiale. A ajuns la poalele Himalayei, s-a pregătit cu un maestru de karate, apoi s-a pregătit alături de trupele speciale britanice SAS. Într-un accident în timp ce zbura cu parașuta în Africa, Bear își rupe spatele în trei locuri, doctorii nedându-i șanse să mai meargă vreodată. După numai 18 luni, escalada Everestul.

Bear Grylls, poate cel mai mare supraviețuitor al zilelor noastre, își povestește viața plină de curaj și îndrăzneală, sursă de inspirație pentru orice aventurier.

Citește și 7 cărți interesante, care ne fac mai inteligenți