7 destinații mai puțin cunoscute, pe care le-ai putea vizita în această toamnă

Academia Barbatilor

Ai epuizat toate city break-urile posibile din Europa. Te-ai săturat de orașe precum Roma, Amsterdam, Barcelona sau Berlin și ți se pare că ofertele pentru ele sunt banale. Vrei să vezi ceva nou și să te bucuri de lucruri inedite. Nu-i panică, man! Lumea e mare. Și are atât de multe locuri care te-așteaptă încât… uite, noi îți propunem (doar) 7 destinații mai puțin cunoscute. Ia-ți biletul de avion (sau urcă-te în mașină) și trimite-ne o vedere dintr-una dintre ele, în această toamnă.

1 Sarandë (Albania)

sarande destinații mai puțin cunoscuteNu subestima Albania, atunci când e vorba de turism. Țara crește pe această zonă ca Făt Frumos într-o zi cât alții în 7 ani. Sarandë (i se mai spune Saranda) e o stațiune de pe Riviera albaneză a Mării Ionice, cunoscută pentru vestigiile arheologice dar mai ales pentru plajele superbe.

În Sarandë vei găsi ruinele unui sinagogi din secolul 5 iar la numai 18 km distanță de oraș poți vizita un sit UNESCO, Butrint pe numele lui, care a funcționat drept colonie grecească, oraș roman și episcopie. Dar dacă vrei să cunoști și altceva decât istorie, îndreaptă-te către plajă. Sau către una dintre ele, pentru că acestea sunt numeroase, cele mai populare fiind Mirror, Santa Quaranta și Pulerbardha.

Iar dacă vrei și-un bonus, urcă într-un feribot și vizitează și insula grecească Corfu, aflată la o scurtă distanță. Ideea care ne-a venit acum este să pleci cu mașina în Albania și să te întorci prin Grecia, via Corfu. Hai, acum, cât încă e vreme frumoasă!

2 Lacul Bohinj (Slovenia)

bohijn destinații mai puțin cunoscuteLacul Bohinj, cu ale sale 318 hectare, e cel mai mare lac din Slovenia, țară cunoscută mai degrabă pentru pârtiile de schi și pentru golul lui Rudonja, care ne-a eliminat dramatic în play-off-ul Mondialului din 2002 (ca fapt divers, Rudonja nu dăduse niciun gol în toată cariera și ajunsese subiect de bancuri. Pe unicul l-a înscris împotriva României, la final de carieră, barându-i selecționerului Hagi calea spre Mondialul asiatic).

Revenind, lacul Bohinj e un paradis pentru iubitorii de natură, aflat în Munții Julieni, numai bun de explorat în cele mai sportive feluri posibile: cu caiacul (pe el) sau cu piciorul, bicicleta și calul (pe lângă el). Nu e la fel de cunoscut (și de spectaculos) precum Lacul Bled, dar e mult mai puțin aglomerat. Și, în definitiv, cine te oprește să mergi apoi și la Bled, care e la numai 20 km distanță?

3 Insulele Feroe

destinații mai puțin cunoscute feroeDacă te uiți cât de cât la fotbal e imposibil să nu fi auzit de Insulele Feroe, cu care ne-am tot „ciocnit” prin diverse preliminarii. Vorbim despre un arhipelag autonom, care aparține de Danemarca, format din 18 insule stâncoase, de origine vulcanică, aflate undeva în triunghiul format de Marea Britanie, Islanda și Norvegia, în partea de nord a Oceanului Atlantic. Insulele sunt interconectate prin tuneluri, poduri și feriboturi, așa cum stă bine oricărui loc civilizat.

Amatorii de drumeții, privitorii de păsări și fanii naturii vor fi mai mult decât încântați să pășească în acest loc dominat de pescari, pentru a-i descoperi munții, văile, cascadele, câmpurile verzi și peisajele marine dramatice, gestionate de mii de specii înaripate. Două dintre atracțiile locului sunt, în mod cert, luminile nordului și… pufinii, acele păsări bizare cu cioc portocaliu, cărora li se mai spune papagali de mare.

Ajungi în Insulele Feroe zburând din Edinburgh (circa o oră și jumătate), cu Atlantic Airways, compania națională feroeză. Până în Edinburgh te descurci, că ești băiat mare.

4 La Roque-Gageac (Franța)

La Roque-GageacLa Roque-Gageac e unul dintre cele mai frumoase sate din Franța. Ocupă o poziție incredibilă, pe malurile de nord ale râului Dordogne, având în „cârcă” un deal stâncos și  abrupt și afișând o imagine care abia dacă s-a schimbat în ultimii 300 de ani. La Roque-Gageac este satul pe care, dacă ai vrea să faci un tablou peisagist, în mod cert l-ai alege drept model.

Casele galbene, tradiționale, se aliniază pe marginea râului, întinzându-se totodată și pe dealul din spate. Sunt aici unele proprietăți extraordinare iar una dintre acestea este castelul de la Malartrie, construit în stil renascentist în secolul 19, și aflat la intrarea dinspre Beynac. În sat se mai află un fort din secolul 12 și o grădină exotică. Iar pentru a vedea superba regiune Dordogne, e suficient să iei din La Roque-Gageac balonul cu aer cald. C’est magnifique… cum ar spune românul!

3 Liechtenstein

liechtensteinHai, că dacă-l pronunți de două ori, a treia oară îți iese. Dar să nu te-auzim cu expresii gen Lichenștain sau ceva de genul, că ne supărăm! Liechtenstein e una dintre cele mai mici țări ale Europei, un principat cuibărit între Elveția și Austria, ce par să-l țină sub aripile lor protectoare mai ceva ca două cloște.

Are o capitală, Vaduz, cu un castel foarte frumos (reședința Prințului de Liechtenstein), cu Catedrala Sf. Florin, o construcție neo-gotică ce datează din secolul 19 și un pod (Old Rhine) de lemn, ce datează din anul 1901 și peste care trec mașini din anul 1975. Iar dacă traversezi acest pod, te trezești în Elveția.

Dar Liechtenstein oferă mai multe lucruri, în special iubitorilor de drumeții, fiindcă are acces la Alpi, via dealurile Rhätikon. Așa cum știm, esențele tari se țin în flacoane mici. Prin urmare nu te uita la cei doar 160 de km pătrați ai țării, ci exploreaz-o cu încredere.

2 Extremadura (Spania)

extremadura destinații mai puțin cunoscute

Foto: insearchofunusualdestinations.wordpress.com

Poate că ai fost în marile și cunoscutele orașe spaniole. Dar în Extremadura nu credem că ai ajuns. Nu e vorba de un oraș, ci de o regiune aflată în vestul țării, care cuprinde provinciile Caceres și Badajoz, într-un areal amestecat de munți, păduri, lacuri și rezervații. Între acestea, Parcul Național Monfrague și parcul Natural Cornalco, ambele adăpostind diverse specii interesante de păsări și animale.

Capitala regiunii este orașul Merida, cunoscut pentru ruinele romane care includ un teatro și un circo, apeducte dar și un pod care trece peste râul Guadiana.

1 Insula Gozo (Malta)

gozo destinații mai puțin cunoscuteMalta e o țară formată, în principal, din trei insule – două mai mari, Malta și Gozo, și una micuță, care are pe ea doar un hotelaș, Comino. Mulți se duc în Malta și se îngroapă în capitala Valetta sau se pierd în distracțiile din St. Julian’s, ambele orașe aflate pe insula principală, uitând să viziteze și Gozo. Care e, pe alocuri, și mai frumoasă.

Pe Gozo du-te în satul de pescari Marsaxlokk, unde să mănânci iepure și să privești romantic tradiționalele și coloratele bărci luzzu cum vin în port la apus. Sau vizitează cele 46 de biserici (glumim, da?, nu trebuie să vezi decât 40). Nu rata nici templul megalitic Ggantija, al cărui nume derivă din cuvântul maltez ce înseamnă „gigant”.

Gozo are o istorie bogată și, conform legendelor, se spune că pe vremuri insula se numea Ogyia, cea pe care, în mitologia greacă, nimfa Calypso l-a ținut prizonier pe Ulise. Iar dacă mai vrei un argument în plus, află că în Gozo s-au filmat unele scene din Game of Thrones. Și acum, ia de la WizzAir un bilet de Malta (te duce direct) și caut-o pe Mama Dragonilor!

Citește și despre 7 destinații de vizitat pentru burlaci