7 lucruri care s-ar putea să dispară în următorii 5 ani

Academia Barbatilor

Lumea se mișcă. Iar în ultimii ani se mișcă din ce în ce mai rapid, în fiecare săptămână progresul tehnologic spunându-și cuvântul într-un domeniu sau altul. Practic, orice lucru pare că este sau va fi în curând înlocuit cu o versiune mai nouă și (aparent) mai bună. Îți amintești că nu cu multă vreme în urmă închiriam casete video, pe care le introduceam într-un aparat de dimensiuni considerabile pentru a le vedea pe un televizor mai greu ca dalmațianul din living? Gândește-te că acum vedem filmele pe delicatul display al telefonului mobil.

Dar în tot acest șuvoi al schimbărilor, unele lucruri nu evoluează, ci pur și simplu dispar, urmând a purta o etichetă pe care scrie, simplu, istorie. Iată 7 dintre acestea:

1 Camerele digitale

lucruri care vor dispareaScoate o cameră digitală în public și câteva capete se vor întoarce mirate către tine. Smartphone-urile au acaparat aproape complet această zonă, pentru că în acest moment există deja câteva modele pe piață ale căror camere foto sunt mai performante decât cele digitale. Și atunci, care mai e sensul să cumperi una, câtă vreme faci fotografii de distracție și pentru a le pune pe Instagram? Plus că, să ne amintim: ca să descarci pozele de pe o cameră digitală, trebuie să o conectezi la un computer. Noile generații mai au răbdare pentru așa ceva?

2 Hărțile tipărite

lucruri care vor dispareaÎți amintești când stăteai în dreapta tatălui tău, aflat la volan, și desfășurai ditamai harta rutieră ca să-i spui omului unde să facă la dreapta ca să ajungă la Vășcăuți? Odată cu apariția Google Maps, această epocă a apus, iar hărțile printate au devenit obiecte nostalgice pe care nici măcar nu credem că le va mai păstra cineva. Iar ele vor trebui să „mulțumească” pentru această dispariție aplicațiilor cu GPS și sateliților.

3 Parcometrele

lucruri care vor disparea

Foto: stiridecluj.ro

Parcometrul e un „obiect” cu care românii nu au apucat să se obișnuiască, fiindcă primăriile nu prea au considerat necesar să le instaleze. Cu toate astea, cine a fost cu mașina p-afară a văzut că parcometrul era obiectul la care te duceai ca la Mecca după ce, într-un final, reușeai să găsești un loc de parcare. Numai că epoca lor apune, fiindcă din ce în ce mai multe orașe fac tranziția către aplicațiile de parcare cu plată, cu ajutorul cărora oamenii pot să plătească de oriunde, în funcție de numărul de minute staționate.

4 Cheile de la casă

lucruri care vor dispareaSe vorbește mult despre progresele făcute în legătură cu securitatea datelor, dar securitatea fizică avansează la rândul ei. Cheile, care pot fi cu ușurință furate și copiate, sunt încet-încet înlocuite cu sisteme de securitate high-tech. Vom ajunge ca la propriile uși de la apartamente să avem sisteme cu cod, pe care să le deschidem fără a fi nevoie să mai purtăm după noi chei sau carduri.

5 Harduri externe

lucruri care vor dispareaOamenii au din ce în ce mai multă nevoie de spațiu virtual, unde să-și depoziteze datele. Dacă acum 10 ani, 1 terrabit însemna ceva imens, acum această unitate de măsură a ajuns de-a dreptul banală. Hardurile externe încep să nu mai reprezinte o soluție viabilă pentru stocarea datelor, mai ales că există întotdeauna riscul de a se strica. Cu ce le înlocuim? Evident, cu stocarea în cloud, care este deja căutată și utilizată de multă lume. Datele sunt accesibile instant, iar spațiul este nelimitat (chiar dacă pe bani).

6 Ziarele și revistele

A fost o dată o vreme când ziarele erau aproape vitale pentru oameni, reprezentând unica lor sursă de informare. Apoi, a fost o vreme în care revistele se cumpărau ca pâinea caldă, iar advertiserii se înghesuiau să-și facă publicitate în paginile lor. A apărut, însă, Internetul, au apărut e-book readerele, au apărut display-urile de tot felul. Și s-a terminat cu publicațiile pe hârtie, care s-au mutat, încet-încep, pe platforme digitale. Din moment ce azi poți afla absolut orice din uriașul ocean online, cine mai are nevoie (din păcate) de ziare și reviste?

7 Scrisul de mână

lucruri care vor dispareaLucrăm din ce în ce mai mult cu device-uri digitale și interacționăm din ce în ce mai puțin cu instrumentele de scris. În unele școli, din unele țări, scrisul de mână nici măcar nu mai este predat, ceea ce ne face să ne întrebăm dacă nu cumva asistăm la o analfabetizare modernă. Sigur, mai sunt persoane care susțin că scrisul de mână e foarte bun pentru că ajută persoanele cu dislexie, că ajută la potențarea capacității de citire, dar, în același timp, mulți susțin că își pierde sensul și că mai bine ar fi înlocuit cu ceva mai practic. De pildă, cu coding-ul.

Citește și 7 jocuri pentru smartphone, pe care să le descarci în 2019