7 lucruri înfricoșătoare despre Halloween

Academia Barbatilor

Halloweenul e doar una dintre tradițiile pe care românii abia au așteptat să le ”importe” de peste Ocean, acolo unde s-a dezvoltat o întreagă industrie legată de dovleci, povești horror, întâmplări înspăimântătoare și misterioase. Avem și noi noaptea sfântului Andrei (între 29 și 30 noiembrie), transmisă încă de la daci, dar întotdeauna ce au alții pare mai mare și mai frumos. Și, de multe ori, din păcate, chiar este.

Halloweenul are o poveste lungă și un trecut împănat de tradiții și învățăminte. Inițial, s-a numit Samhain și era un festival celt care marca sfârșitul verii și începutul lunilor reci. Păgânii care au sărbătorit pentru prima oară anticul Halloween credeau că de Samhain granița dintre viață și moarte se îngusta foarte mult și că morții puteau trece astfel în lumea reală pentru a umbla pe Pământ. Această natură suprarealistă a Halloweenului a alimentat imaginația oamenilor vreme de secole și a condus la apariția multor superstiții și tradiții legate de această zi: 31 octombrie.

1 Batjocorirea diavolului

Mulți creștini sunt deranjați de Halloween, considerând că e o greșeală să iei parte la aceste manifestări pe care le văd ca pe o sărbătorire a diavolului. Într-un fel, această teamă e de înțeles, atâta vreme cât, în tradiția creștină, diavolul reprezintă dușmanul suprem. Prin urmare, a te îmbrăca așa cum se îmbracă diavolul sau slujitorii lui nu e chiar modul în care ar trebui să se comporte o persoană cu un suflet bun. Și totuși, ca multe alte temeri, este mai degrabă ignorată.

În vremurile de mult apuse, creștinii credeau literalmente în diavol. Iar credința mergea mai departe, oamenii considerând că cea mai bună metodă pentru a lupta împotriva lui Scaraoțchi era să îl ataci în punctul său nevralgic: mândria absurdă care l-a făcut să devină un înger căzător. Prin urmare, cei care făceau referire la diavol îl batjocoreau: așa a ajuns să aibă imaginea cu coarne roșii și cu o coadă ridicolă, care s-a menținut de-a lungul vremurilor până în ziua de azi, mulți având impresia că diavolul chiar așa arată. Când, de fapt, aceasta e doar imaginea lui caricaturizată încă de-acum multe secole.

2 Felinarele din dovleci

O legendă irlandeză spune că, într-o zi, diavolul însuși va veni să ia sufletul unui hoț pe nume Jack. Dar Jack a reușit să păcălească diavolul, făcându-l să-i promită că nu-i va lua niciodată sufletul. După ce a trăit o viață îndelungată, Jack a încercat să treacă de porțile Raiului dar n a reușit, deoarece trăise o viață… diabolică. Atunci a încercat să pătrundă în Iad, însă diavolul și-a păstrat cuvântul, mai ales că nici el nu era un mare fan de-al lui Jack. Când Jack s-a plâns că nu are unde să se ducă, diavolul i-a râs în față și i-a aruncat niște tăciuni aprinși pe care Jack i-a transformat într-un felinar, folosind o ridiche pe care o avea în buzunar. Așa a devenit Jack cu Felinarul (Jack of The Lantern, în limba engleză) – omul care hălăduiește pe Pământ, fiindcă nu are în ce lume să se ducă. Așa au apărut și dovlecii transformați în felinare, care în original se numesc Jack-O’-Lantern.

Deși poate părea incredibil, această legendă se bazează pe un fenomen real. Gazele din mlaștini, care interacționează cu materia aflată în putrefacție, creează uneori o lumină ciudată care pare că dispare atunci când te apropii de ea. Înainte de a avea o explicație științifică, oamenii credeau că acestea sunt sufletele înlănțuite ale unora care nu-și puteau găsi calea nici către Rai nici către Iad. Unele legende spun că irlandezii foloseau ridichi sau sfeclă pentru a-și confecționa felinare în mai multe scopuri. Uneori felinarele erau folosite pentru a ghida sufletele prinse în purgatoriu iar chipurile îndurerate ale acestora trebuiau să alunge spiritele rele.

3 Costumele de Halloween

Halloweenul este ziua în care, practic, ne putem costuma în orice iar distracția principală constă tocmai în acest lucru. Multă lume nu știe însă de unde vine această tradiție. Pe perioada festivalului celt Samhain, în care se spunea că morții umblă nestingheriți pe Pământ, celții purtau costume morbide, în ideea de a se amesteca printre morți și a fi confundați de către aceștia drept unii dintre ei. Uneori, costumele erau făcute în scopuri mai proactive. Sătenii credeau că morții vor veni să ia parte la sărbătoarea lor așa că se mascau încercând la rândul lor să-i sperie pe aceștia și să-i facă să plece din sat.

4 Ne dați ori nu ne dați?

Această formulă magică pe care o spun copiii în momentul în care le deschizi ușa, și care în America echivalează cu binecunoscutul Trick or treat?, are origini misterioase. În diverse țări ale lumii există tradiții similare. De pildă, în UK, copiii merg din ușă-n ușă, de ziua Guy Fawkes și cer ”un penny pentru tip”. În Irlanda, de vechea sărbătoare Samhain, orfanii și văduvele cereau de pomană diverse bunuri.

Sintagma trick or treat este, de fapt, de dată mult mai recentă. Unii afirmă că ea a început să fie folosită în America abia la începutul secolului 20, odată cu sosirea imigranților irlandezi, care au adus necazurile cu ei. Pentru a combate glumele de prost gust ale copiilor sărmani, oamenii obișnuiau să le dea dulciuri, drept ”mită” pentru ca aceștia să se potolească. De aceea, în vremuri moderne, noaptea de Halloween e cunoscută și drept ”noaptea cerșetorilor”.

5 Superstițiile

Imaginează-ți că mergi spre casă în noaptea de Halloween, întorcându-te de la o petrecere. Totul pare în regulă dar la un moment dat auzi pași în urma ta. Grăbești și tu pasul, la rândul tău, dar cineva pare să te urmărească. Ești tentat să te întorci și să vezi cine e pe urmele tale dar aceasta ar putea fi o greșeală fatală. Conform unei superstiții, există o șansă ca de Halloween să fii urmărit de Moartea însăși iar dacă te întorci să privești acesta va fi sfârșitul tău. Mwahaha!

Multe dintre superstițiile de Halloween se referă la preziceri, altele la dragoste iar altele la lucruri concrete. O tradiție sugerează să ții o lumânare într-o mână, o oglindă în cealaltă și să cobori scările cu spatele. Acest lucru îți va permite să îți vezi viitoarea parteneră sau viitorul partener, altfel mai degrabă vei ajunge să vezi un doctor.

6 Bomboanele stricate

Una dintre cele mai comune legende legate de Halloween este avertismentul repetat cum că printre bomboanele primite în noaptea groazei ar putea fi unele otrăvite sau că printre bomboane s-ar ascunde lame de ras. O foarte răspândită legendă povestește despre un copil pe nume Timothy O’Brien, care plecase la ”ne dați sau nu ne dați”-ul de rigoare împreună cu tatăl său și la întoarcerea acasă a mâncat un băț de zahăr care fusese impregnat cu acid, după care a murit. Adevărul era, însă, că tatăl copilului avea o poliță de asigurare pe numele lui, fiind condamnat pentru otrăvirea propriei odrasle și încercarea de a da vina pe legendele din popor legate de Halloween.

O altă poveste vorbește despre un copil de cinci ani care a murit de la o supradoză de heroină după ce a mâncat o bomboană ”otrăvită”. După ce presa s-a implicat în aflarea adevărului, s-a dovedit că micuțul își băgase de fapt nasul în borcanul cu heroină al unchiului său și că bomboana nu avusese prea mare legătură cu asta.

Dincolo de orice poveste, există însă un adevăr legat de pericolul nopții de Halloween. Conform unui studiu american, noaptea aceasta este cea mai periculoasă noapte din an pentru pietoni. Combinația de copii care aleargă în costume bizare și șoferi beți la aflați la volan, generează o adevărată furtună. Părinții sunt sfătuiți să-și supravegheze îndeaproape copiii și să le facă un minim instructaj despre cum să stea în siguranță.

7 Salem

Salem este auto-proclamata capitală mondială a Halloweenului. Orașul american e plin de magazine cu obiecte de vrăjitorie, are și un muzeu al vrăjitoarelor, plus multe alte locuri înfricoșătoare. Dar cum oamenii sunt cei care dau o mare parte din șarmul unui oraș, locuitorii din Salem au suficient de multă experiență în zona de ”Halloween” încât să creeze o atmosferă pe măsură. Iată de ce, aici vei vedea o sumedenie de oameni costumați cât mai horror, care stau pe străzi și dau impresia că te afli într-un film de Stephen King.

Pe de altă parte, Salem e un oraș ce poate fi colindat la fel ca oricare altul, construindu-și șarmul turistic pe ideea de Halloween și respirând tradițiile și cultura acestei sărbători.