7 lucruri pe care trebuie să le cunoști înainte de a-ți face un tatuaj

Academia Barbatilor

Un tatuaj bine făcut e un lucru frumos, care ar putea fi trecut chiar în rândul operelor de artă. Dar despre un tatuaj făcut din impuls nu se poate spune același lucru. Ba dimpotrivă. De aceea, vom trece în revistă 7 lucruri pe care ar trebui să le cunoști înainte de a-ți face un tatuaj. Chiar dacă ai găsit cel mai bun salon, cel mai bun artist și cel mai frumos model, ține cont și de următoarele:

1 Documentează-te înainte

tatuajVrei un tatuaj. De multă vreme. Și ce faci? Dai o fugă la cel mai apropiat salon și o rogi pe prima persoană pe care o vezi să-ți bage niște cerneală-n piele? Nu. Mai întâi, te documentezi pentru a găsi cel mai bun salon și cel mai bun artist. În privința salonului, acesta trebuie să fie impecabil în privința curățeniei. Tatuarea poate fi comparată cu chirurgia, deci nu ai vrea să-ți faci o operație într-un subsol jegos.

Cu cât locul e mai curat, cu atât scade riscul de a te pricopsi cu o infecție a pielii sau chiar cu ceva mai grav. Apoi, artistul. Uită-te la portofoliul acestuia, găsește un stil care-ți place și care se potrivește cu ideea pe care o ai în minte. Nu îl alege pe primul care-ți iese-n cale. Documentează-te, compară și, după ce vezi mai multe portofolii, alege-l pe cel care-ți place cel mai mult.

2 Educă-te

Ți-ai dori un simbol al infinitului pe braț iar o simplă căutare pe Google ți-l aduce în fața ochilor. Doar că un milion de oameni l-au văzut și un procent însemnat și l-au tatuat deja. Sapă un pic mai mult atunci când alegi designul. Revistele reprezintă o sursă mai bună, dar cea mai bună sursă tot în salon o găsești, răsfoind oferta artiștilor de acolo.

Doar cei mai buni artiști ajung în paginile revistelor de specialitate, prin urmare aici vei vedea multe lucrări creative. Dacă vrei ceva original, va trebui să cauți un pic mai mult, însă rezultatul merită efortul, fiindcă doar așa vei avea ceva unic și individualizat.

3 Nu alege un tatuaj mic cu multe detalii

tatuaj mareJoacă în stil mare. Când e vorba de tatuaje, aceasta nu e o idee rea deloc. Cu cât mai mare e tatuajul, cu atât detaliile realizate în cerneală se vor vedea mai bine. Dacă alegi un tatuaj mic, cu multe detalii, acesta va arăta pur și simplu prost. Nu trebuie să te temi, făcându-ți tatuaje „timide” – vei fi mai fericit cu unul original și… mare.

În plus, mai e ceva: tatuajele mici nu „îmbătrânesc” bine. Liniile se întrepătrund, culorile se amestecă, iar calitatea tatuajului scade odată cu înaintarea în vârstă. În schimb detaliile unui tatuaj mare se vor vedea bine și după trecerea anilor.

4 Alege bine locul

E foarte important ca tatuajul să se muleze perfect pe rotunjimile și curbele mușchilor, pentru că în acest fel va arăta natural și nu ca și cum l-ai fi aruncat strâmb pe piele. Un design frumos poate fi complet stricat de o plasare nereușită pe corp. Dacă ai senzația că se va întâmpla acest lucru, spune-i artistului temerile tale. Pentru că vei avea tatuajul pentru tot restul vieții, deci nu e cazul să fii timid sau să mergi pe ideea „merge și-așa”.

5 Gândește-te la job

Doi potențial angajați, ce au același nivel de pregătire și aceleași calități, unul îmbrăcat la costum, celălalt îmbrăcat la costum dar cu un tatuaj uriaș pe gât. Care dintre ei crezi că va fi alesul angajatorului?

Tatuajele pe gât și pe brațe sunt rezervate cântăreților și artiștilor. Acestea sunt cunoscute drept frâne reale pentru cei care încearcă să se angajeze pe diverse posturi din companii. Înainte de a-ți tatua un mesaj belicos într-un loc vizibil, gândește-te la cariera ta viitoare. Să nu primești jobul râvnit din cauza unui tatuaj e ultimul lucru pe care ți l-ai dori.

6 Banul contează

tatuaj artistLucrul bine făcut nu e ieftin iar lucrul ieftin nu e bun. Pur și simplu. Dacă găsești un artist care are modele drăguțe dar prețul lor este mult mai mic decât al altora similare de pe piață, atunci sunt șanse să existe „costuri” nevăzute, pe care le vei regreta mai târziu.

Curățarea și mentenanța cum se cuvine a echipamentului dintr-un salon e scumpă. Echipamentul în sine e scump. Nu cumperi un televizor, un cuptor cu microunde sau o mașină, ci un „produs” pe care-l vei avea pe tine toată viața. Dacă vrei un tatuaj, fă-l cum se cuvine și nu te zgârci.

7 Nu te grăbi

Nu e deloc o idee bună să-ți faci un tatuaj la primul impuls. Diferența dintre un tatuaj făcut așa (îți amintești filmul Hangover?) și oricare altul ar putea fi regretul de mai târziu. Ce mai contează 6 luni de așteptare pentru un tatuaj pe care-l vei purta în următorii 50 de ani?

Gândește-te bine ce-ți dorești, găsește salonul și artistul, iar după ce i-ai găsit, oprește-te și gândește-te din nou. Vrei cu adevărat să te tatuezi? Lasă câteva luni să treacă, timp în care privește din nou modelul. Îți place azi mai puțin cu în urmă cu două luni? Dacă da, atunci poate ar trebui să te gândești la alt tatuaj. Sau chiar să-ți scoți din cap această idee.

Citește și 25 de lucruri interesante despre tatuaje