7 mâncăruri bizare pe care unii oameni le consumă cu plăcere

Academia Barbatilor

Se spune că ești ceea ce mănânci. Dar chiar așa să stea lucrurile? Dacă-ți place să mănânci șnițele, asta nu înseamnă că ești neapărat austriac, nu-i așa? În tot cazul, oamenii din diverse colțuri ale lumii obișnuiesc să mănânce tot felul de ciudățenii. Și, câtă vreme ei nu-și consumă semenii, lucrurile rămân într-o oarecare normalitate. Mai jos vei citi despre 7 mâncăruri bizare pe care le consumă unii oameni, ba chiar cu mare plăcere:

1 Kopi Luwak

kopi luwak mâncăruri bizareMai toată lumea are nevoie de o cafea bună pentru a se trezi cu adevărat de dimineață. Întrebarea este cine are nevoie de cea mai scumpă cafea din lume, având în vedere că aceasta e produsă în cel mai bizar mod cu putință. În Asia de Sud-Est există un mamifer, care se numește civet și care înfulecă boabele unui anumit soi de arbore de cafea. Le digeră, apoi le scoate pe partea cealaltă, după care boabele sunt culese cu grijă, prăjite și transformate în cafeaua care costă minim 700 dolari pe kilogram.

2 Casu marzu

casu marzu mâncăruri bizareCasu marzu e o brânză ilegală, din Sardinia, făcută din lapte de capră și lăsată afară timp de patru săptămâni, timp în care muștele își fac cuib și își îngroapă ouăle în ea. După trei luni, viermii rezultați fermentează brânza iar rezultatul este un fel de cașcaval cu o consistență moale și cu un gust aparte, care se consumă cu larvele în interior. Dacă muștele sunt moarte, acesta e un semn că brânza nu e bună. Important este să mesteci bine brânza înainte de a o înghiți, deoarece dacă înghiți larvele vii, viermii îți pot invada intestinele, răspândindu-se în organism. Cei care au încercat brânza, susțin că mișcarea larvelor în gură creează o senzație unică.

3 Fugu

fugu mâncăruri bizareFugu este un pește care trăiește în apele japoneze și care poate fi extrem de toxic, dacă nu este preparat cu mare atenție. Doar bucătarii foarte bine pregătiți sunt lăsați să gătească peștele fugu, cu toate acestea existând patru cazuri de persoane care au decedat în urma degustării unui pește fugu prost preparat, precum și alte 40 care au suferit intoxicații. Un preparat costă de la 50 la 200 de dolari, iar gustul peștelui fugu este cu adevărat extraordinar. El se servește în circa 50 de restaurante din lume, 12 dintre acestea aflându-se în New York.

4 Haggis

haggis mâncăruri bizareHaggis e mâncarea națională a Scoției: o budincă ce conține organe de oaie (ficat, plămâni, inimă) amestecate cu ceapă, condimente și supă, toate introduse în mațul original al animalului. Deși nu sună și nu arată foarte apetisant, scoțienii adoră pur și simplu acest preparat pe care, ca fapt divers, americanii l-au interzis la import.

5 Balut

balut mâncăruri bizareÎn mod surprinzător, acest preparat poate fi întâlnit la tot pasul în Filipine, unde este chiar destul de popular. Balut e un embrion de pasăre, fiert în apă cu sare. Ouăle fertilizate sunt păstrate calde până ce-și încep ciclul de maturizare. După două săptămâni, embrionul e preparat. Pe măsură ce decojești oul, descoperi pasărea parțial dezvoltată, având un trup firav, subdezvoltat, și doar câteva pene. Un adevărat șoc pentru cultura occidentală.

6 Biscuiți cu viespi

mâncăruri bizareJaponezii îi numesc senbei și îi devorează pur și simplu. Ceea ce un european nu prea ar face, având în vedere că e un aluat plin de viespi, care sunt gătite direct în el. Gustul, așa cum este descris de către cei care au gustat biscuiții, e asemănător cu cel al stafidelor prăjite, plus o aromă bizară. Poți cumpăra două pachete de biscuiți cu viespi, la prețul de 17 dolari. Apoi îi poți servi oaspeților, la o ceașcă de ceai. Sau de sake.

7 Testicule de taur

mâncăruri bizare testicule taurTesticulele de taur se mănâncă în mai multe părți ale lumii și se pot prepara în mai multe feluri. Pot fi poșate, sotate, prăjite sau făcute-n aluat. Testiculele provin în urma castrării tăurașilor, acțiune ce se întreprinde de regulă la sfârșitul primăverii. Le întâlnești în supe și plăcinte, iar în America se numesc „Rocky Mountain oysters” și se servesc prăjite.