7 moduri prin care să previi durerile de spate

Academia Barbatilor

În timp ce unii bărbați trăiesc bine-merci toată viața fără a avea niciun fel de durere de spate, pe alții îi chinuie în mod constant această problemă. Durerile de spate pot fi uneori atât de puternice, încât îți pot afecta întreaga activitate cotidiană, imobilizându-te în pat. Oricare ar fi cauza lor, cel mai bine ar fi să le previi, ca să nu fii nevoit să le suporți tratându-le cu tot felul de medicamente, creme și unguente. Cum?

1 Fă exerciții fizice

cum să previi durerile de spate
Foto: Pixabay

Când te lovește o durere de spate, instinctul îți spune că trebuie să te întinzi pe canapea iar cei din jurul tău să devină niște servanți pe care să-i răsplătești cumva mai târziu. Dar acest lucru s-ar putea chiar să înrăutățească lucrurile, în special dacă stai întins mai mult de două zile.

Exercițiile fizice desfășurate în mod regulat reduc tensiunea musculară și inflamațiile. Așa că încearcă să faci exerciții pentru durerile de spate. Mușchii se vor „trezi” cu o invazie sangvină, se vor detensiona și nu vor mai produce durere. Prin urmare, dacă începe să te doară spatele, ridică-te de pe canapea, îmbracă echipamentul de sport și începe să faci mișcare. Chiar și o simplă plimbare prin cartier poate fi uneori suficientă pentru a te elibera de durerea de spate.

2 Acordă atenție posturii

O postură corectă a corpului îți poate salva uneori spatele. Îți amintești de vremurile când erai copil și mama te lovea peste spate, spunându-ți să nu mai stai cocoșat? Cei mai în vârstă cunosc foarte bine beneficiile unei posturi corecte. În special în ziua de azi, când majoritatea tinerilor sunt cocârjați și din cauza faptului că stau tot timpul cu ochii în telefon.

Dacă ai o muncă sedentară la birou, scaunul tău s-ar putea să fie principalul vinovat de durerile de spate. Încearcă să faci rost de un scaun cu spătar drept sau de unul cu suport pentru partea inferioară a spatelui. Dacă petreci mult timp în picioare, stai drept, cu bărbia ridicată și abdomenul plat. Fii atent în permanență să nu adopți o postură gârbovită.

3 Renunță la fumat

cum să previi durerile de spate
Foto: Pixabay

Dacă ți-ai pierdut motivația în legătură cu renunțatul la fumat, faptul că acest lucru îți ajută spatele s-ar putea să-ți redea entuziasmul. Fumatul nu doar că are efecte nocive asupra sănătății, dar îți poate chiar înrăutăți durerile de spate. Și asta pentru că fumatul contribuie la îngustarea vaselor de sânge, ceea ce duce la mai puțin oxigen în organism.

O cantitate mai mică de oxigen și de nutrienți care ajung la șira spinării cauzează automat dureri de spate. Fumatul contribuie și la slăbirea sistemului osos, crescând riscul de osteoporoză. Odată ce șira spinării e afectată, s-ar putea să ajungi chiar până la nevoie unei operații – un risc pe care fumătorii îl au mult mai crescut decât nefumătorii.

4 Dormi în mod corect

Postura corectă trebuie continuată și pe timp de noapte, nu doar de zi. Și somnul își aduce o contribuție importantă la sănătatea spatelui. Cel mai corect este să dormi pe o parte, cu o pernă de susținere și cu genunchii trași. Dacă preferi să dormi pe burtă, poți folosi o pernă pe care să o așezi în partea de jos a abdomenului, pentru a înlătura presiunea de pe spate. De asemenea, alege, dacă se poate, saltele cu spumă de memorie, care sunt tari, și nu opta pentru saltele moi și pline de cocoloașe, care-ți distrug spatele.

5 Ridică greutăți în mod corespunzător

cum să previi durerile de spate
Foto: Pixabay

A ridica greutăți în mod greșit poate conduce către dureri teribile de spate. S-au văzut cazuri în care o simplă ridicare de jos a unei pungi a dus la spitalizare din cauza blocării coloanei. Bărbații mai în vârstă sau cei care știu că au probleme cu coloana, trebui să fie foarte atenți la ce și cum ridică.

Atunci când ridici o greutate, nu-ți arcui spatele și evită să te apleci de mijloc. Mai bine ghemuiește-te, aplecându-te din genunchi, apoi ridică obiectul. Și ia în considerare că poți împinge obiectul respectiv, în loc să-l ridici. Vei evita astfel mișcări inoportune ale coloanei, eliminând riscul de a rămâne înțepenit de spate.

6 Atenție la pantofi!

Nu te grăbi să te gândești că pantofii reprezintă o problemă doar pentru femei. Chiar dacă nu poartă tocuri înalte, bărbații pot suferi de dureri de spate tocmai pentru că poartă o pereche de pantofi nepotrivită. Iar dacă ai o viață cotidiană ce presupune multe deplasări pe jos, fii atent la ce încălțări îți cumperi. Ține-te departe de pantofii cu talpă înaltă și alege-i mai degrabă pe cei care au talpa ce nu depășește 3 cm.

7 Atenție la ce mănânci!

Sintagma „ești ceea ce mănânci” nu e niciodată mai adevărată ca atunci când ne referim la durerile de spate. Unele mâncăruri pun presiune pe sistemul nervos și, automat, pe coloană. Mâncărurile condimentate și cele grase nu sunt prietenele spatelui. Cu cât consumi mai multe astfel de mâncăruri, cu atât vei acumula kilograme în plus și coloana îți va fi supusă presiunii. O burtă mare e o idee nefericită, iar centrul tău de greutate va începe să-ți solicite din ce în ce mai tare partea inferioară a spatelui. Prin urmare, fii atent la dieta zilnică și alege alimente sănătoase, precum legumele, fructele și peștele.

Citește și: 7 alimente care te fac puternic și sănătos