7 sugestii de cadouri de Crăciun pentru iubita ta

Academia Barbatilor

Să cumperi un cadou pentru iubita ta cu ocazia Crăciunului poate fi o sarcină dificilă, mai ales atunci când intri în pană de idei. Ca să-ți venim în ajutor, îți facem 7 sugestii de cadouri de Crăciun pentru ea, care acoperă o gamă variată de zone. Știm că e ca și cum am vorbi despre picătura de apă din ocean, dar, nu-i așa?, uneori și o picătură de apă îți poate salva viața. Spor la cumpărături!

Troler Pioneer

cadouri de CrăciunE pasionată de călătorii (ca și tine)? Atunci cu siguranță îi place să plece la drum însoțită de un troler șic, frumos și de o calitate bună. Crash Baggage reinventează conceptul de troler, prin filosofia de tip „călătorește fără griji”. Iar trolerele Pioneer sunt realizate din materiale speciale, care-și mențin rezistența pe o perioadă îndelungată, indiferent de nepăsarea lucrătorilor care le aruncă pe/de pe benzile de bagaje. Sunt prevăzute cu 4 roți, mâner telescopic, au o capacitate de 36 l, o greutate de 2,7 kg și dimensiunile 36/20/55. Vin în trei variante de culori. Le găsești aici. Preț: de la 365 lei.

Imprimantă portabilă Canon Ivy

cadouri de CrăciunDacă femeia pentru care cauți cadouri este sentimentală și adoră să păstreze amintirile sub formă de fotografii printabile, atunci e imposibil să nu-și dorească această imprimantă. Lasă la o parte faptul că e roz (sau vernil sau neagră). Dar e de mărimea palmei, se conectează prin Bluetooth la orice device și e capabilă să printeze fotografii direct din contul de social media, prin intermediul propriei aplicații Canon Mini Print. Practic, e ca o cameră foto instant, dar mai bună, fiindcă ea va fi cea care va alege fotografiile pe care le dorește printate. Nu o găsești încă în România, dar o poți comanda de pe Amazon Germania, de aici. Preț: 139 euro

Difuzor cu uleiuri esențiale și bețișoare Wonderwick

cadouri de CrăciunPentru serile romantice, petrecute în doi sau pur și simplu pentru… a avea o încăpere care să miroasă frumos. Una e să aprinzi bețișoare precum chinezii de rând și alta e să le aprinzi cu stil. Difuzorul cu uleiuri esențiale e realizat din ingrediente vegane (deci, dacă ai o iubită vegană e cadoul perfect), nemodificate genetic. Nu conține ulei de palmier și are arome de mandarină, rodie, patchouli, mosc cu note lemnoase. Îl poți achiziționa de aici. Preț: 71 lei

Set de șosete din bambus Pirin Hill

Pentru zilele friguroase de iarnă (dar nu numai) șosetele Pirin Hill reprezintă o alegere potrivită, mai ales că au și un design care cu siguranță o va încânta. Setul luxury conține 7 perechi de șosete din bambus, moi și plăcute la atingere, care au cusătură plată, elastic confortabil, sunt moi și plăcute la atingere, au vârf și călcâi întărit și protecție antibacteriană. Alege dintre mai multe modele, pe care le poți achiziționa aici. Preț: 99,5 lei

Smartwatch Michael Kors Rose Gold

cadouri de CrăciunÎn zilele noastre, a avea un smartwatch e aproape o necesitate, nu un lux. În cazul acestui ceas inteligent Michael Kors, avem câte puțin din ambele. Pe parte practică, ceasul măsoară pulsul, semnalizează notificații, face plăți NFC, are GPS, se încarcă rapid, are display tactil, spațiu de stocare pentru melodii, microfon și asistent Google, pentru a trece în revistă doar câteva dintre cele mai importante funcții. Din punct de vedere estetic, e finisat în aur roz, având curea de silicon. Există și variante cu curele metalice, pe diverse nuanțe. Cumpără-l de aici. Preț: de la 295 $.

Set business woman dark purple DP Paris 1964: pix și stilou cu peniță de aur 18 carate

cadouri de CrăciunAi o iubită preocupată de carieră? Atunci imaginea ei trebuie întreținută cu cele mai rafinate cadouri. Setul DP Paris 1964 conține două instrumente de scris, stilate și exclusiviste: un stilou și un pix, de culoare mov închis, cu accesorii cromate, livrate într-o cutie elegantă, cu interior de catifea crem. Penița stiloului e realizată din iridium și oțel inox, placat cu aur de 18 carate, de lățime M, pentru o flexibilitate crescută. Ambele instrumente sunt îmbrăcate în multiple straturi de lac alb, detaliu care le conferă o strălucire intensă. Cumpără setul de aici. Preț: 199 lei.

Geantă Cacharel cu două fețe și portofel din piele naturală

cadouri de CrăciunCărei femei nu-i plac gențile? Iar geanta de mână Tourbillon Reversible, de la Cacharel, e unică prin faptul că dispune de două ipostaze… într-una. Astfel, ea va putea purta aceeași geantă, în două variante diferite, prin rotirea sacului interior geanta schimbându-și culoarea: albastru sau alb. Este confecționată din piele ecologică de calitate, având mânere puternice și cataramă pe nit. Portofelul are 14 cm, este din piele naturală, de culoare bleumarin. Cumpără setul de aici. Preț: 610 lei.

Citește și cum să alegi bradul de Crăciun