70 de abilități pe care orice bărbat trebuie să le stăpânească până la 40 de ani (2)

Academia Barbatilor

E greu să fii bărbat în lumea modernă? Dacă ne gândim că acum sute de ani să fii bărbat adevărat însemna să-ți pui armura și să pleci la război, de unde ori te întorceai cu capul la subraț ori rămâneai înfipt în vreo mlaștină pe câmp, cu ochii ficși, azi e ceva mai bine. Masculinitatea modernă e definită în fel și chip – depinde cine vorbește. Și oricum, ea e într-o permanentă transformare, nu neapărat întotdeauna în bine.

Continuăm cu prezentarea următoarelor 30 de abilități esențiale pe care trebuie să le stăpânească orice bărbat. Citește prima parte aici.

În bucătărie

Bărbații sunt cei mai buni bucătari, nu-i așa? Și aici nu vorbim despre sandvișuri sau cartofi prăjiți ci despre faptul că atunci când își pun mintea și talentul în funcțiune, din mâinile lor ies delicii culinare.

1 Învață să mixezi cel puțin un cocktail de efect. Ca sugestii, Manhattan sau Old Fashioned.

2 Ascute un cuțit și învață să tai o ceapă în doi timpi și trei mișcări.

3 Învață să gătești orice fel de carne.

4 Deschide o sticlă fără să folosești un deschizător ci orice alt obiect: o brichetă, catarama, cheia, un inel etc. Poți și cu ochiul dar să ne oprim aici.

5 Transformă resturile într-o cină copioasă. Iar când nu ai idei – fă o omletă.

6 Descurcă-te cu orice listă de vinuri.

7 Învață să cureți homarul ca un adevărat chef.

8 Învață să gătești pentru o masă cu trei feluri.

9 Fă-ți propriul aluat de pizza. Apoi prepar-o ca un maestru.

10 Cizelează un preparat vegan, pentru cazurile disperate.

Acasă

Bărbatul modern nu stă doar la sală sau în aer liber. Treburile casnice sunt și ele parte esențială a masculinității secolului 21. Ce trebuie să știi să faci prin casă?

1 Schimbă un bec. Și o siguranță.

2 Bate un cui și agață un tablou. Posterele lipite cu bandă adezivă nu se pun.

3 Învață să coși un nasture. Cu un kit de cusut pe care deja se presupune că-l ai.

4 Învață să-ți calci hainele.

5 Fă patul.

6 Scoate o pată. Soluția? Apa e mai bună decât nimic dar vodca e ideală (când nu e?)

7 Pune tapet pe un perete. Sau dă jos tapetul de pe un perete.

8 Pregătește bagajul pentru o călătorie. Un adevărat călător își rulează tricourile, nu le împăturește. De ce? Spațiul – ultima frontieră.

9 Pune niște rafturi pe-un perete. Misiune reușită doar dacă acestea nu cad după ce așezi ceva pe ele.

10 Ai grijă de o plantă, fără ca aceasta să moară, măcar timp de un an. Eventual, nu un cactus.

Ca un bărbat adevărat

Trăim în epoca în care masculinitatea capătă noi fațete și unghiuri dar un bărbat rămâne un bărbat și aplică întotdeauna zicala potrivit căreia… „un bărbat trebuie să facă ceea ce trebuie să facă un bărbat”. Și aici nu vorbim despre a ucide o căprioară cu mâinile goale.

1 Dă mâna ca un bărbat. Felul în care dai mâna spune multe despre personalitatea ta.

2 Șofează. Bine.

3 Fii în stare să cunoști lucrurile simple legate de mecanica unei mașini. Când te vei trezi cu pană în mijlocul pustietății ne vei mulțumi.

4 Învață să aprinzi focul.

5 Negociază o bătaie. Dacă nu merge, măcar învață cum îl faci KO pe nemernic.

6 Învață lucrurile de bază despre acordarea primului ajutor. Și despre manevra Heimlich. Și despre situațiile în care se aplică acestea.

7 Flotări, abdomene, genoflexiuni.

8 Cere o mărire de salariu dacă simți că o meriți. Și obține-o.

9 Învață tot ce trebuie despre diverse băuturi și comandă-le cum se cuvine, fără să fii indecis când ajungi într-un bar.

10 Ia apărarea celor care au nevoie. A rămâne tăcut e cea mai simplă opțiune.