Cum să-ți alegi costumul de mire. Sfaturi utile pentru bărbatul modern

academia barbatilor

Deși pare că doar rochia miresei va fi în centrul atenției în ziua nunții, este total greșit să crezi că vestimentația mirelui va trece pe locul al doilea. Toți invitații vor fi cu ochii pe cuplu, ceea ce înseamnă că și costumul de mire va atrage atenția în egală măsură. Nu este nici un secret că shopping-ul nu este punctul nostru forte, însă măcar pentru ziua nunții va trebui să facem un efort și să căutăm costumul care să ne garanteze o imagine impecabilă. Am întrebat experții în stil masculin și am primit, de la ei, câteva sfaturi utile în alegerea costumului de mire.

Alege culoarea care ți se potrivește, dar în funcție de anotimp

Să începem cu începutul…în primul, rând, e important să porți o culoare care te reprezintă, dar trebuie să ții cont și de anotimpul în care se desfășoară evenimentul. În al doilea rând, procedează inteligent și alege un costum într-o culoare care să se potrivească și în alte ocazii, ulterior evenimentului.

costum de mire

Sursa foto: Suitsupply

De exemplu, în anotimpul rece, dacă nu alegi clasicul smoching negru, poți opta pentru un costum din trei piese, cu croială clasică, bleumarin sau gri cărbune. Aceste două variante merg în egală măsură la alte ceremonii, cine speciale, întâlniri sau evenimente de business. Pentru o nuntă vara, alege un costum bej, ivory, bleu sau gri deschis.

costum de mire

Sursa foto: Suitsupply

Țesătura din care este făcut costumul de mire este al doilea element important

Calitatea unui costum stă în detalii precum materialul, cusăturile, accesoriile. În acest caz, alege un costum dintr-un material greu, 100% lână, o combinație de lână cu mătase sau lână cu mohair pentru lunile reci, care își păstrează forma timp îndelungat. Vara, mergi pe fie pe lână cu mătase, fie pe un material mai aerat, care lasă pielea să respire, precum in sau o combinație cu bumbac, însă trebuie să ții cont de faptul că acestea au un aer mai relaxat.

costum de mire

Sursa foto: Tom Ford

Acordă atenţie deosebită dimensiunii costumului 

Nu accepta nicio soluţie de compromis. Oricare ar fi brandul sau preţul vestimentaţiei achiziţionate, dacă aceasta nu ţi se potriveşte perfect, apariţia ta va fi mai degrabă ridicolă decât elegantă.

Lungimea pantalonilor reprezintă una dintre cele mai întâlnite greşeli în vestimentaţia masculină. Stând în picioare, marginea de jos trebuie să atingă tocul pantofului, iar în partea din faţă nu trebuie să formeze mai mult de o cută. De aceea, croiala potrivită este cea oblică, diferenţa între partea din spate şi cea din faţă a pantalonilor fiind de 1-1,5 cm.

costum de mire

Sursa foto: Suitsupply

Alege croiala care îţi pune în valoare calităţile

Există trei tipuri de costum din care poți alege:

Clasic – ideal pentru conservatori, care preferă un costum formal dar care le oferă libertate de mișcare. În general, acest tip de costum se potrivește bărbaților cu o constituție mai robustă.

Slim – o variantă contemporană potrivită bărbaților slabi și de înălțime medie.

Tailored – o opțiune de mijloc, cu o croială care urmează fidel linia trupului dar oferă suficientă libertate de mișcare.

costum de mire

Sursa foto: Pinterest

Dacă eşti înalt şi slab:

Renunţă la sacourile şi pantalonii largi care te fac să pari un adolescent! Optează pentru un material dens şi culori deschise, pentru a crea senzaţia de volum. Un costum de mire cu 2 nasturi va fi potrivit bărbatului înalt şi slab. Sunt recomandaţi pantalonii cu talie joasă, cei cu talie înaltă îţi vor alungi chiar mai mult silueta. Cel mai potrivit rever pentru costumul tău de nuntă este cel şal, mediu ca lăţime. Eşti norocos, tu poţi opta pentru un sacou colorat sau cu imprimeu bogat!

Dacă ai câteva kilograme în plus:

Nu alege un costum larg crezând că te va subţia, dar nici un costum mulat pe corp. Evită sacourile la două rânduri de nasturi şi poartă o vestimentaţie într-o singură culoare. Originalitatea ţinutei poate fi dată de accesorii colorate precum papionul sau batista. Reverele lungi îţi vor alungi silueta.

Accesoriile fac diferența

Este foarte important să injectezi o doză de personalitate costumului de mire. Iar acest lucru este posibil cu ajutorul accesoriilor. De exemplu, butonii îți dau un aer sofisticat, o cravată sau un papion cu imprimeu vor da culoare unui costum negru sau bleumarin, iar o batistă de buzunar este esențială pentru un look de mire complet.

costum de mire

Sursa foto: Pinterest

Dacă îţi doreşti o apariţie remarcabilă prin purtarea unui sacou cu imprimeu bogat, alege accesorii monocrom. La costumele negre sau navy poţi asorta accesorii colorate, cu detalii captivante.

În ceea ce privește pantofii, alege întotdeauna dress shoes cu șiret și cu talpa din piele. Pentru costumele închise la culoare, exceptând bleumarin, alege oxford shoes sau derby negri. Pentru cele bleumarin, modelele potrivite sunt în nuanțe de maro de la mediu la foarte închis. Dacă ești suficient de curajos să încalci regulile tradiționale și să aduci un pic de creativitate în ținuta de mire, poți alege și pantofi în nuanțe de burgundy sau verde închis.