Ce diferențiază un whisky scump de unul ieftin

Academia Barbatilor

Whisky-ul este una dintre cele mai controversate băuturi spirtoase din lume. Uneori, în disputele legate de whisky, ajungem să-l introducem în categoria fotbal+agricultură, cele două lucruri despre care se spune că la ele se pricepe toată lumea. Și totuși, nu oricine este un adevărat cunoscător de whisky.

Pentru cei care abia încep să se familiarizeze cu conceptul de whisky sau pentru cei care au nevoie să li se împrospăteze memoria, ne-am documentat cu scopul de a ajuta să înțelegem mai bine diferența dintre un whisky ieftin și unul scump, disecând factorii care afectează prețul unei sticle.

whisky scumpVârsta contează

Dacă pui mâna pe o sticlă de whisky decentă, e posibil ca primul lucru pe care să îl observi să fie numărul printat pe etichetă. O marcă a perioadei de timp în care whisky-ul a stat în butoi, mai exact vârsta care își pune amprenta și asupra prețului final al sticlei.

Un whisky vechi are costuri de producție mai mari, din cauza timpului necesar pentru învechirea și stocarea acestuia, dar și a faptului că o parte din cantitatea lui se evaporă în această perioadă.

Există însă și alte câteva aspecte de luat în seamă, indiferent dacă whisky-ul din fața ta are o vechime de 8 ani sau de 70 de ani. Chiar dacă vechimea determină prețul băuturii, aceasta nu se traduce automat într-o calitate superioară a whisky-ului respectiv.

Calitatea prelucrării whisky-ului

Iar aici intrăm în complexa lume a determinării calității whisky-ului. Formula de preparare a acestei băuturi alcoolice este simplă… în teorie (cereale + drojdie + apă = whisky), dar varietatea acestor ingrediente, împreună cu procesul de maturare sunt aspectele care definesc în final un profil distinct.

Ca atare, calitatea și prețul whisky-ului sunt adesea determinate de acești factori:

Temperatura și condițiile meteo: Rata de învechire a whisky-ului este afectată semnificativ de climatul extern. Temperaturile mai ridicate duc la un proces de maturare mai rapid. În zonele mai calde, procesul de producere a whisky-ului poate dura mai puțin în comparație cu, de pildă, whisky-ul care se maturează în distileriile scoțiene. Producția mai rapidă și în cantități mai mari poate face un whisky mai accesibil ca preț.

Calitatea apei: Profilul aromei depinde de sursa de apă. Cu cât aceasta este mai exotică, cu atât este mai scump produsul final. De exemplu, unele dintre cele mai importante distilerii din Japonia își au ca sursă de apă unele dintre cele mai curate locuri – zăpada virgină care se topește și curge pe versanții munților înainte de a fi filtrată de rocile de granit care se află acolo de mii de ani.

Aceste lucruri fac diferența când vine vorba de calitatea whisky-ului, dar, desigur, și strategia de marketing contează, multe povești fiind frumos împachetate.

Spațiul de depozitare: acesta este un aspect adesea neglijat, dar care-și poate pune amprenta pe  prețul final. Cu cât procesul de îmbătrânire este mai lung, cu atât e nevoie de mai mult timp în care sticla să fie depozitată în același loc, capacitatea de producție fiind, astfel, limitată. E ca o chirie pentru sticlele de whisky, factura finală fiind transmisă cumpărătorului.

whisky scumpButoaiele: ajungem și în lumea butoaielor, una extrem de importantă. Aici se pune accent pe tipul de lemn folosit în construcția butoiului, care poate varia de la stejar spaniol, stejar american la Mizunara, pentru a numi doar câteva. Există o varietate de compoziții, unele mai poroase decât altele. Acest lucru permite ca lichidul să pătrundă mai adânc în butoi (și invers) pentru a crea o aromă lemnoasă distinctă.

Proveniență, branding și popularitate

whisky scump

Whisky-urile japoneze, foarte scumpe

Aici e vorba despre factorii externi care determină prețul unui whisky. Reputația din țara de origine joacă, evident, un rol important, iar acest lucru se aplică oricărui brand de lux.

Regiunea este un factor cheie. Să luăm exemplul whisky-ului japonez. În momentul actual există câteva whisky-uri japoneze excelente pe piață, dar entuziasmul și politicile de marketing fac ca multe branduri din această țară să aibă prețuri extrem de piperate.

De multe ori, un whisky de calitate medie este vândut la un preț mult mai ridicat doar pentru că este japonez. Se ajunge chiar în situația ca unele dintre ele nici măcar să nu fie de origine japoneză, ci să fie produse în distilerii din Scoția și vândute sub un brand japonez.

Investiția inițială

Acest lucru nu necesită prea multe explicății. Un whisky scump nu se va deprecia niciodată și, odată cu vârsta și cu fiecare schimbare de proprietar, prețul devine pur și simplu mai mare. Așa se face că unele sticle de whisky ajung să se vândă la licitații cu sume astronomice.

Ambalajul face diferența

whisky scump

Un ambalaj frumos și special adaugă bani buni la prețul final al produsului. Un whisky ieftin nu vine niciodată într-un ambalaj sofisticat, pentru simplul fapt că acesta (ambalajul) ar costa mai mult decât băutura în sine.

Whisky-ul de lux necesită un ambalaj estetic și prezentabil, care să-i justifice prețul. De pildă, Glenfiddich are un whisky single malt, vechi de 50 de ani, care vine într-o carcasă din piele cusută manual, căptușită cu mătase și decorată cu argint scoțian. La acestea, se adaugă o ștampilă de ceară. Nu căuta prețul, ți-l spunem noi: 27.000 dolari.

Citește și cum să bei whisky ca un gentleman