Ce este un humidor și cum funcționează

Academia Barbatilor

Dacă ești un începător într-ale trabucurilor, vei vedea pe măsură ce subiectul începe să te intereseze din ce în ce mai mult, că orice trabuc are nevoie de un loc de depozitare adecvat. Trabucurile trebuie să beneficieze de o temperatură specifică și de un anumit grad de umiditate pentru a rămâne proaspete și a se păstra pe termen lung. Pentru aceasta ai nevoie de un humidor (sau de un umidificator, cum i se mai spune). Hai să vedem ce sunt humidoarele și cum funcționează ele.

Ce este un humidor?

Un humidor e un recipient al cărui scop este să mențină un nivel de umiditate propice pentru trabucuri, deoarece tutunul din acestea își evaporă în mod natural aromele și se contractă în contact cu umiditatea din jurul lor. Când un trabuc devine prea uscat se stafidește, își pierde aroma și gustul, elemente esențiale. Prin contrast, dacă trabucul e supus unei umidități prea ridicate, se poate mucegăi și chiar infesta cu gândăcei de tutun.

humidor

Humidoarele vin în toate formele și mărimile. Pot fi mici, de dimensiunea unei cutiuțe pe care o iei cu tine oriunde sau pot fi de dimensiuni mari, ca un adevărat dulăpior, acestea întâlnindu-se îndeosebi în magazinele de trabucuri. Indiferent de mărime, fiecare humidor este perfect etanșeizat, pentru a menține o temperatură internă constantă, și dispune de un termostat și un higrometru (instrument de măsură a umidității) prin care proprietarul menține condițiile optime de păstrare a trabucurilor.

Cum funcționează humidoarele?

Cea mai importantă parte a unui humidor este sistemul de umidificare, care poate fi simplu sau complex, în funcție de dimensiunea humidorului. Scopul humidorului este de a adăuga umiditate în așa fel încât trabucurile să rămână ferme și să ardă încet. De asemenea, humidorul păstrează uleiurile esențiale care dau aroma și savoarea trabucurilor. Un humidor trebuie să aibă întotdeauna în interior o umiditate de 70% pentru a asigura condiții optime de păstrare. În acest sens, humidorul are nevoie de o sursă de apă.

humidor

Există mai multe moduri de a introduce umiditatea în interior, inclusiv prin intermediul bureților, acesta fiind cel mai simplu tip de umidificator. Un burete îmbibat cu apă distilată asigură umezeala necesară. E important de știut că apa distilată e folosită pentru a se evita introducerea de minerale și mucegai în humidor. Spuma florală (acele blocuri verzui folosite în aranjamentele florale) păstrează cantități însemnate de apă, eliberând-o gradual, însă absorb totodată, în timp, aromele trabucurilor, fiind necesară înlocuirea lor anuală. Un humidor cu spumă funcționează cel mai bine cu propilen glicol în loc de apă, deoarece acesta este capabil să mențină automat un nivel de umiditate de 70%.

Higrometrul – este un alt element esențial al humidorului. Acesta măsoară nivelul de umiditate din interior și te înștiințează când și dacă e cazul să crești umiditatea sau să absorbi apa în exces, pentru a mai usca atmosfera. Un higrometru poate fi digital sau analog (acesta arătând ca un ac care se mișcă într-un cerc sau semicerc marcat). În humidoarele cu umiditate controlată electronic, acesta va fi conectat cu umidificatorul. E esențial să verifici higrometrul constant, o dată pe săptămână sau maxim la două săptămâni, asigurându-te că lucrurile sunt în regulă în interiorul humidorului.

humidor

Termostatul – trabucurile trebuie să aibă parte de o temperatură constantă pentru a fi păstrate în condiții optime. În majoritatea situațiilor, aceasta trebuie să fie de circa 21 grade Celsius, deși poți păstra prospețimea unui trabuc la temperaturi din intervalul 15-22 grade Celsius. Pentru humidoarele care nu dispun de controlul temperaturii, un simplu termometru va asigura feedback-ul necesar în legătură cu temperatura din interior. Dacă humidorul are un încălzitor sau un răcitor care-ți permite să setezi temperatura, termostatul îl va controla în mod direct. Acesta ajută la egalizarea nivelelor de umiditate.

Cedru spaniol – alegerea tradițională pentru interiorul unui humidor este cedrul spaniol. Unele humidoare au pereții făcuți din cedru, în vreme ce altele folosesc cedrul spaniol doar pentru rafturi sau sertare. Exact ca un dulăpior din cedru, humidorul făcut din cedru spaniol alungă insectele și protejează conținutul pe termen îndelungat. Cedrul spaniol are, de asemenea, calități absorbante, ajutând la menținerea condițiilor ideale legate de umiditate.

Așadar, unicul scop al unui humidor este acela de a adăposti trabucurile într-un mediu impecabil ce menține nivelul de umiditate în jurul a 70%. Indiferent dacă vei cheltui 40 de euro sau 40.000 de euro, în final humidorul își va face treaba, restul ținând doar de estetică și de… snobism.

Cele mai bune humidoare

Humidor Liebherr XS-200 Freestanding

humidor

Făcut în Austria, acest humidor poate găzdui peste 400 de trabucuri pe rafturile sale duale sau în cele două sertare ajustabile, din cedru spaniol. Beneficiază de o ușă de sticlă care asigură izolarea totală și care protejează trabucurile de razele ultraviolete. Ușa nu doar că se închide cu un sistem special ci are și o alarmă, care te avertizează când cineva încearcă să o deschidă. O a doua alarmă monitorizează temperatura și umiditatea din interior. De asemenea, are un display cu control digital tactil, cu opțiuni de setare a temperaturii și umidității.

Humidor Daniel Marshall Ambiente

humidor

Acest splendid humidor de culoare neagră este și cât se poate de „potent”. Poate găzdui până la 125 de trabucuri și beneficiază de două încăperi separate, perfecte pentru a păstra diverse stiluri de trabucuri. Spre deosebire de humidoarele standard cu alamă, acesta are balamalele, încuietoarea și cheia din aur.

Humidor Quality Importers Tuscany Cigar

humidor

Un humidor cu o capacitate de 120 de trabucuri, care vine cu un higrometru din alamă, un umidificator dreptunghiular, de dimensiuni mari, și un sertar din cedru spaniol divizat la partea superioară și cu alte două încăperi la cea inferioară.

Citește și: 5 lucruri pe care nu le știai despre trabucuri