Ce foloseau oamenii înainte de a se inventa hârtia igienică?

Academia Barbatilor

Pandemia declanșată de coronavirus a atras după ea isteria golirii magazinelor. Unul dintre produsele pe care oamenii s-au grăbit să le facă dispărute de pe rafturile marketurilor este hârtia igienică. Nu doar românii și-au făcut provizii enorme de hârtie igienică ci și alte popoare ale lumii, în scurt timp viralizându-se pe net glumițe cu Schwarzenegger cărând baxuri de hârtie igienică și alte asemenea. O goană întrucâtva ilogică după un produs care, aparent, nu ar avea de ce să intră în zona roșie a crizei, pentru că nimic nu pare a justifica un consum exagerat de hârtie igienică, fie și-n săptămânile de izolare, în care oricum trebuie să mai facem din când în când câte un drum la magazin.

Având aceste imagini proaspete în minte, inevitabil ajungi să te întrebi, măcar ipotetic, ce faci dacă rămâi fără hârtie igienică? Și, automat, gândul te duce la vremurile când nu se inventase acest obiect care astăzi pare indispensabil pentru orice locuință civilizată. Ce foloseau oamenii în trecut? Cum se descurcau fără hârtie igienică? Înainte de a face o scurtă trecere în revistă a evoluției umane din punct de vedere igienic în privința statului pe tron, trebuie spus că, indiferent de situație, oamenii s-au descurcat, parcurgând cu mândrie (și ingeniozitate) vremurile… urât mirositoare.

Epoca de piatră (acum circa 1 milion de ani)

Din păcate, numele epocii spune totul. Dacă a fost să fie de piatră, atunci a fost de piatră până la capăt! Vreme de mii de ani, pietrele au jucat rolul hârtiei igienice, iar dacă era și o apă curgătoare alături… cu atât mai bine. Pe băieții ieșiți din peșteră i-a dus capul să aprindă focul, dar nu și l-au bătut ca să rezolve mai delicat lucrurile în partea „întunecată”.

Grecia Antică (cca. 800 î. Hr.)

Despre grecii antici nu se poate spune că au pus prea mult umărul la aspectul în cauză. Piese sparte de ceramică utilizate pe post de obiecte de șters apar în scrierile antice grecești, în reprezentările artistice și chiar în proverbe („Trei pietre sunt suficiente pentru a șterge fundul cuiva”). De pildă, pe o cupă de vin din Grecia Antică se află desenul unui bărbat aflat în procesul defecării, care se pregătește să se șteargă, având un baston într-o mână și o bucată de ceramică în cealaltă (artefactul cu pricina se află la Muzeul de Arte Frumoase din Boston – v. foto).

grecia antica
Foto: mfa.org

Unele fragmente ceramice utilizate pentru ștergerea la fund erau inscripționate cu numele unor persoane, ceea ce presupune că grecii făceau asta pentru a „murdări” imaginea dușmanilor și a celor pe care nu-i plăceau. Lucru regăsit azi pe hârtia igienică întipărită cu figura unei persoane intrate în dizgrație (obicei început de când Saddam Hussein era inamicul public numărul 1).

Ceramica și porțelanul nu sunt considerate foarte igienice, conform standardelor moderne. Culmea e că, în antichitate, deși textura dură și marginile ascuțite puteau provoca iritații și hemoroizi, acestea erau unicele obiecte folosite pentru igienizarea părții dorsale.

Roma Antică (cca. 750 î. Hr.)

Romanii, oameni cu minți strălucite, aveau latrine publice, unde mergeau în grup și care erau dotate cu un instrument numit tersorium. Acesta era un băț care avea la un capăt un burete de mare și care folosea, evident, pentru curățarea anală. Pentru sanitizare, el era îmbibat într-o soluție de oțet sau apă sărată care, din punct de vedere medical, avea cam același efect cu spălatul într-un canal.

tersorium
Replică de tersorium. Foto: Wikipedia

Politețea obliga, însă, ca după ce foloseai tersoriumul, să-l treci prin soluția respectivă, înainte de a-l pune la loc. Romanii înstăriți aveau, desigur, propriul tersorium, dar țăranii erau nevoiți să-l folosească la comun. Evident, latrinele publice erau focare de răspândire a infecțiilor urinare și a altor boli.

toatelta publica romana
Toaletă publică romană. Foto: nature.com

Cu toate acestea, e de remarcat efortul romanilor de a schimba ceva în legătură cu aspectul igienei. Iar marele lor merit constă în inventarea sistemului de canalizare, care avea să ajute enorm omenirea în secolele următoare.

Asia Antică (cca. 700 d.hr.)

Culturile asiatice antice erau cunoscute pentru utilizarea bețelor de lemn. „Bețele de rahat” folosite pe post de hârtie igienică au fost introduse de budiștii chinezi și japonezi, care le-au importat din India. A rămas în istorie răspunsul unui călugăr budist, care, atunci când l-a întrebat pe Maestrul Yunmen „Ce este Buddha?”, a primit un răspuns stupefiant: „Un băț uscat, de rahat”.

bete asia
Bețe folosite de asiatici. Foto: Wikipedia

Aceste bețe de lemn (denumite chügi la japonezi) se găseau la liber în latrine de-a lungul Drumului Mătăsii. Multe dintre ele, bine conservate, au fost descoperite de arheologi și au oferit indicii despre… dietele antice și paraziții provocați de acestea. Bețele de lemn erau ieftine, se spălau și se reutilizau.

Chinezii au fost cei care au inventat hârtia igienică, iar prima atestare documentară a ei provine din secolul 6, când Yan Zhitui, politician, om de cultură, artist chinez, nota: „Hârtia pe care se află comentarii ale celor Cinci Clasici sau numele înțelepților, nu îndrăznesc să o folosesc la toaletă”. Și totuși, hârtia igienică nu a fost produsă pe scară largă până în secolul 14 în China (provincia Zhejiang) și până în secolul 20 în America.

Coloniștii (sec. 17-18)

De-a lungul vremii, în diverse părți ale lumii, au început să se utilizeze diverse obiecte pentru curățarea în urma defecării. De pildă, în comunitățile agrare, se utilizau pe scară largă cocenii uscați de porumb, care erau eficienți din acest punct de vedere, putând fi răsuciți pe toate fețele și manevrați cu ușurință, fiind și suficient de moi pentru a nu irita. Chiar și după ce hârtia igienică s-a răspândit suficient de mult, unii oameni au preferat să folosească în continuare cocenii.

cocean de porumb
Cocenii de porumb, precursori ai hârtiei igienice

Alte formule aveau în vedere frunzele, paiele sau cochiliile de scoici. Francezii înstăriți din secolele 15 și 16 foloseau frunzele de cânepă și, din când în când, mătasea și lâna. Ca fapt divers, regii Franței nu se înjoseau să se șteargă singuri, ci aveau servitori care îndeplineau acest serviciu „nobil”.

Mateloții din secolele 17-18 foloseau frânghiile pe post de hârtie igienică. Erau frânghii speciale, lungi, ale căror capete atârnau în mare și care erau fixate permanent de zona corabiei în care se afla toaleta. Marinarii scoteau frânghia din mare și o foloseau ștergându-se cu capătul acesteia. La final o aruncau din nou în apă, lăsând-o să se curețe până la următoarea utilizare.

Bideul

bideu
Bideul a pătruns încet-încet în dormitoare în secolul 18. Foto via The Atlantic

Bideul a reprezentat, în felul său, o metodă de curățare, și nu putem vorbi despre istoria igienei anale fără a-l menționa. Bideul are origini franceze, deși prima lui menționare documentară provine din Italia anului 1726. La început (până când s-au făcut progrese în privința canalizării), bideurile nu erau altceva decât un fel de aparat păstrat în dormitor și folosit pentru curățarea intimă cu apă.

Secolul 19 și hârtia igienică

Primul model de hârtie igienică fusese creat în 1391, avea „foi” parfumate și era destinată familiei imperiale chineze. Și totuși, nu s-au grăbit prea mulți să preia modelul. Cel puțin, nu până în 1857, când Joseph C. Gayetty, un american, a inventat „hârtia terapeutică”, produs ce s-a dovedit a fi prima hârtie igienică împachetată din istoria omenirii. Pachetul consta din foi de hârtie subțiri, care avea pe ele numele inventatorului.

hartia igienica
Hârtia igienică produsă de Scott Paper Company și patentul pentru hârtia igienică perforată

În 1879, frații Scott au creat Scott Paper Company, aceasta fiind prima companie care a comercializat hârtia igienică sub formă de role. Însă compania care a produs prima rolele standard, perforate, așa cum le știm astăzi, a fost Albany Perforated Company.

Cât despre Europa, lucrurile s-au mișcat mai greu. Hans Klenk a fost primul comerciant de hârtie igienică de pe Bătrânul Continent, în 1928. În 1942, moara britanică St. Andrew’s Paper a scos pe piață o variantă de hârtie igienică mai moale, cu care a dat lovitura, înregistrând vânzări colosale.

Citește și: Istoria costumului de baie bărbătesc