Ce să spui când îți dai demisia. Cum îi spui șefului că demisionezi

Academia Barbatilor

Gata, s-a ajuns la capătul drumului: ești pregătit să-ți dai demisia, dar nu ai nici cea mai mică idee cum s-o faci. Cum să-i spui șefului? Mai ales când acesta a fost un șef bun, care nu ți-a creat probleme, și care a avut încredere în tine. E important să fii profesionist și la plecare, precum ai fost la angajare. Pleacă într-un mod nepotrivit și vei arde podurile în urma ta. Ceea ce nu e de dorit. Așadar, ce spui când îți dai demisia?

Cum îi spui șefului că îți dai demisia

E important (deși nu ușor) să adopți o atitudine calmă și rezonabilă, în special dacă până la acest moment ai fost tratat într-un mod nepotrivit și, din punctul tău de vedere, ai fost subapreciat. Cuvintele grele, spuse pe cale orală sau în scris, s-ar putea să te urmărească mult timp după ce pleci. În plus, nu știi niciodată dacă un fost coleg sau superior nu va fi întrebat despre un nou angajator despre caracterul tău.

Așa că păstrează o comunicare pozitivă și, în cele din urmă, neutră. Nu ai nimic de câștigat cu o atitudine negativă, chiar dacă-ți urăști jobul sau dacă șeful tău a fost un manager îngrozitor. Atunci când caută referințe despre tine, angajatorii obișnuiesc să-i întrebe pe foștii angajatori în legătură cu persoana celui pe care-l au în vizor. De aceea, nu trebuie să-i superi la plecare pe cei care, poate, te-au supărat când ai lucrat pentru ei. Negativismul nu-ți va aduce nimic bun în scrisorile de recomandare, Mai mult, dacă spui că nu ți-a plăcut fostul job sau fostul angajator, și arunci cuvinte grele asupra lui, nu vei fi privit cu ochi buni la noul loc de muncă. Sfatul? Demisionează cu grație.

Ce să spui când îți dai demisia

Întotdeauna e o idee bună să rămâi pozitiv când vorbești cu șeful, chiar dacă nu simți să faci acest lucru. Cererea de demisie și discuția față-n față ar trebui să conțină măcar câteva dintre aceste elemente:

  • Mulțumește pentru șansa care ți s-a oferit. Exprimă-ți gratitudinea că ai avut oportunitatea să crești în compania respectivă și să înveți lucruri noi. Le poți chiar menționa pe scurt (în caz că există).
  • Oferă o explicație, arătând motivele ce te determină să pleci. Nu e nevoie să dai detalii despre noul loc de muncă, ci doar să evoci lucruri generaliste. De exemplu, dacă lucrezi în vânzări de publicitate, poți menționa că te vei duce să lucrezi în zona vânzărilor de produse. Dacă pleci pentru că urmează o relocare sau o întoarcere pe băncile școlii, e în regulă să precizezi asta. E greu să-ți imaginezi un scenariu în care ar fi benefic pentru tine să povestești în scris lucruri care reflectă că ai avut un angajator oribil.
  • Oferă-te să ajuți compania pentru momentele de tranziție, în cazul în care dețineai o funcție importantă. Declară că ești gata să-l ajuți pe cel care-ți va prelua sarcinile, și să-l instruiești în așa fel încât tranziția să se realizeze cu ușurință.

Exemple de fraze pe care să le spui când demisionezi, legate de carieră:

  • Plec pentru că îmi doresc o schimbare de carieră, vreau să schimb industria
  • Simt că am ajuns la un nivel maxim pentru această poziție și caut noi oportunități pentru a evolua în carieră
  • Sunt gata să explorez o nouă traiectorie a carierei mele
  • Sunt recunoscător că am avut șansa să lucrez pentru dumneavoastră, dar mi s-a oferit o oportunitate imensă într-o altă companie
  • M-am decis să iau o perioadă de pauză pentru a mă pregăti pentru masterat

Exemple de fraze pe care să le spui când demisionezi, legate de motive familiale sau de sănătate:

  • Situația medicală a unui membru al familiei nu-mi mai permite să pun cariera pe primul plan
  • Trebuie să demisionez din motive familiale
  • Mă însor și mă mut din localitate
  • Trebuie să iau o pauză, pentru a-mi face niște investigații medicale serioase
  • Vreau să demisionez din motive personale

Cum să te descurci cu sentimentul demisiei

Ce să spui când îți dai demisiaChiar dacă ai lucrat o perioadă îndelungată de timp în compania respectivă, nu poți să știi ce se va întâmpla în momentul în care-ți dai demisia. E posibil ca managerul să-ți ceară să pleci imediat, fără a mai sta în perioada de preaviz, sau, dimpotrivă, să te roage să stai ceva mai mult. Sau să-ți reconsideri opțiunea.

Pentru a te descurca mai ușor în acest moment, trebuie să fii pregătit pentru orice situație. Planifică-ți următoarele mișcări, pentru a nu fi luat prin surprindere:

  • Fii pregătit să pleci pe loc. Înainte de a semna cererea de demisie, fă un back up la documentele și proiectele care-ți aparțineau. E posibil ca angajatorul să-ți ceară să pleci imediat și să-ți taie accesul la computer și la orice document electronic, să-ți ceară să predai telefonul de serviciu, mașina, laptopul, tableta etc.
  • Gândește-te dacă poți să stai o perioadă mai lungă, în caz că ți se cere asta. Dacă angajatorul te presează să stai mai multe săptămâni, pentru a ușura procesul de tranziție, ia în calcul să o faci, dar cere-i în schimb o scrisoare de recomandare în care să te ridice în slăvi.
  • Șeful nu-ți acceptă demisia. Pentru că te vrea în continuare. Dacă ești sigur că vrei să pleci, spune-i-o. Dacă nu ești decis, cere un timp de gândire. Fă o listă cu motive pentru care te-ai putea răzgândi și compară-le cu motivele pentru care pleci. Dacă există un sens pentru care ai putea să rămâi, pregătește-te să o faci, pentru o perioadă ceva mai lungă. Dar gândește-te că un angajator va avea rezerve asupra unui angajat care a vrut să plece, dar s-a răzgândit. Așa că pune totul în balanță.

Citește și cum să te prezinți și să te porți la un interviu de angajare

Foto: 123rf.com