Cele mai elegante apariții masculine de la nunta regală

Academia Barbatilor

Indiferent de nivelul pregătirilor, orice nuntă trece la fel de repede. Ce rămâne însă pentru totdeauna sunt fotografiile. Vezi mai jos cel mai bine îmbrăcați bărbați de la nunta regală dintre Prințul Harry și Meghan Markle și lasă-te inspirat de către ei. Cine știe, poate într-o zi va trebui să-ți alegi propria ținută.

Prințul Harry

Prințul Harry în uniformă

Sursă foto: cosmopolitan.com

La cununia religioasă de la castelul Windsor, prințul Harry a purtat o uniformă roială din stofă neagră. Uniforma a ieșit în evidență tocmai prin finețea detaliilor în aceeași nuanță, pe care unii, cel puțin la prima vedere, poate le-ar fi omis.

Astfel, uniforma nu este lipsită de broderii, elementele de contrast fiind cureaua albă din partea superioară și dunga roșie a pantalonilor. Împreună cu puținele insigne și cu pălăria cu detalii aurii, acestea dau clasă unei ținute demne de un prinț, subtilă și deosebită.

Prințul Harry în tuxedo

Sursă foto: cosmopolitan.com

La petrecere, prințul s-a îndepărtat de rigurozitatea uniformei și a îmbrăcat un tuxedo negru, din catifea. Nici papionul negru nu a lipsit, perfect pentru această ocazie.

Nu în ultimul rând, observăm acel centimetru lăsat la vedere din manșeta cămășii, de parcă nu am fi știut deja că familia regală are norocul unor croitori de excepție.

Prințul Charles

Prințul Charles la nunta regală

Sursă foto: harpersbazaar.com

Dacă nu erai convins că așchia nu sare departe de trunchi, privește-l pe prințul Charles. Acesta a apărut într-un impecabil morning coat gri, emblema englezească a vestimentației formale de zi.

Dacă nu cunoșteai încă Morning Coat-ul, află că acesta este diferit de frac, specific evenimentelor formale de seară. Morning Coat-ului se distinge în primul rând prin cromatică – gri (cărbune) sau negru – reverul ascuțit și faptul că se închide cu o singură butonieră. La această ținută, se poartă mai ales pantaloni gri cu dungi negre, însă și carourile sunt permise. Gulerul cămășii trebuie să fie neapărat alb, iar restul cămășii poate fi atât alb, cât și altă culoare tonală.

Punctul de rezistență al acestei ținute este vesta, care poate fi atât la un rând, cât și la două rânduri de nasturi, de preferat cu rever. În cazul Morning Coat-ului compus din culori diferite, se poartă adesea vestă gri, sub jachetă neagră, de exemplu. Totodată, sunt de dorit și alte mici detalii, ca niște nasturi aurii, ori chiar un lanț. În final, ținuta mai poate fi condimentată și cu o batistă albă, pălărie sau chiar mănuși, făcând-o una dintre cele mai importante ținute de ceremonie.

Prințul Philip

Prințul Philip la nunta regală

Sursă foto: townandcountrymag.com

Nici prințul Philip nu a fost mai prejos, într-un Morning Coat negru construit în jurul unei veste statement, cu rever larg și nasturi aurii. Doar nu credeai că măiestria croitorului stă doar în croială, nu? Fii atent la detalii, căci foarte des acestea fac totul.

 

David Beckham

David și Victoria Beckham

Sursă foto: cosmopolitan.com

Și Beckham s-a conformat și a purtat Morning Coat, de data aceasta parcă pentru a evidenția diferențele dintre generații. Ținuta sa a avut o croială contemporană, însă nu mai puțin elegantă. Și acesta a adus în centrul atenției o vestă gri, iar locul nasturilor aurii ai prințului Philip a fost luat de către un lanț auriu.

 

George Clooney

George Clooney îmbrăcat în costum gri

Sursă foto: cosmopolitan.com

Seria oaspeților bine îmbrăcați este continuată de apariția lui George Clooney, alături de frumoasa sa soție Amal Clooney.

Acesta ne-a amintit tuturor că griul este cea mai potrivită culoare pentru evenimentele de zi. Deși actorul a purtat un costum la două piese, măsura potrivită și culoarea cravatei ne demonstrează că stilul său nu este mai prejos.

Alexis Ohanian

Alexis Ohanian în frac

Sursă foto: cosmopolitan.com

Seria morning coat-urilor impecabile este dusă și mai departe de către soțul Serenei Williams, Alexis Ohanian. Pe lângă ținuta impecabilă, apreciem și atenția pe care i-a acordat-o părului facial, ceea ce ar trebui să urmezi și tu.

 

James Blunt

James Blunt îmbrăcat în frac

Sursă foto: today.com

Nu în ultimul rând, James Blunt a demonstrat că nu știe doar să cânte, ci și să se îmbrace pe măsură. E clar, cu morning coat și pantaloni în dungi, succesul nu poate întârzia.