Cele mai frumoase călătorii cu trenul în Europa

Academia Barbatilor

Nu-i așa că n-ai mai mers de multă vreme cu trenul? În România, acest mijloc de transport a devenit un adevărat supliciu în ultimii ani, din cauza întârzierilor uriașe. Dar în Europa lumea circulă cu trenul în mod constant. Iar trenurile își fac treaba, asigurând călătorii decente, de multe ori prin mijlocul unor locuri de poveste. Hai să vedem care sunt unele dintre cele mai frumoase călătorii pe care le poți face cu trenul în Europa:

Eurostar, de la Londra la Amsterdam

călătorii cu trenul

Foto: gizmodo.uk

Începând cu primăvara lui 2018, există o cursă care face legătura între cele două mari capitale europene, cu plecare din stația londoneză St. Pancras, cu oprire în Rotterdam și cu punct final Amsterdam, pe un traseu cu o durată de aproape patru ore.

Este un tren rapid, cu vagoane care pot găzdui 900 de pasageri, cu wifi gratuit și cu mese care se oferă la vagonul restaurant, în variantele Standard Premier și Business Premier – cu sticle de Heineken gratis. Un bilet pe ruta Londra – Amsterdam costă 33 euro.

Funicularul Schwyz, Elveția

călătorii cu trenul

Foto: Wikipedia

E neobișnuit ca un funicular să înlocuiască un teleferic, dar asta s-a întâmplat în Schwyz, cantonul elvețian în care stațiunea de schi Stoos este deservită de cel mai abrupt funicular public din lume, ce funcționează pe o pantă cu o înclinație de 110 grade.

Distanța parcursă este de 1,6 km, funicularul trecând inclusiv printr-un tunel aflat deasupra unei piscine publice. E o călătorie care lasă turiștii cu gura căscată atât prin frumusețea peisajelor cât și prin funicularul în sine, ale cărui compartimente cilindrice se rotesc în așa fel încât pasagerii au întotdeauna o poziție orizontală. Prețul unui bilet este de 20 euro.

Trans-Siberianul BAM Explorer

călătorii cu trenul

Foto: Planet Rail

Fostul președinte sovietic Leonard Breșnev îl denumea „proiectul secolului”. Acest tren celebru parcurge o distanță de 4345 km prin nordul Rusiei, traversând Siberia până în estul extrem al țării, unde fusul orar te aduce cu 7 ore în avans față de ora Moscovei.

De fapt, există mai multe variante și trasee ale Trans-siberianului, dar cea pe care o recomandăm este a companiei Golden Eagle, cu care poți face un voiaj de 15 nopți, pe perioada verii, din Moscova până în îndepărtatul Vladivostok, cu o trecere de o zi prin Mongolia și capitala acesteia, Ulan Bator, unde poți participa la festivalul Naadam. Unul în care se întrec arcași, luptători și alți sportivi „tradiționali” mongolezi. Prețurile pornesc de la 14.000 de euro, cu precizarea că acesta e un voiaj de lux.

Railjet, de la Viena la Veneția

călătorii cu trenul

Foto: Wikipedia

Railjet-urile sunt varianta premium a Căilor Ferate Austriece, care străbat Europa Centrală, cu viteze de până la 225 km/h și care oferă pasagerilor internet gratuit (chiar și la clasa a doua), vin din partea casei, fotolii de piele (la Business Class) și servicii dedicate (pentru First Class).

Cel mai frumos traseu al unui tren Railjet – și cel mai popular – este călătoria de la Viena la Veneția. Un traseu de opt ore, care trece printr-un decor alpin fabulos, pe deasupra unor viaducte construite în urmă cu 150 de ani. Există și o variantă de noapte, confortabilul Nightjet, pe aceeași rută, care ajunge în Veneția la ora 8.24 dimineața. Prețul standard al unui bilet este de 29 euro. O cușetă costă 71,50 euro.

Glacier Express, Elveția

călătorii cu trenul

Foto: Rove.me

Trenul turistic favorit al elvețienilor parcurge ruta Zermatt – St Moritz încă din anul 1930, în 2008 devenind parte a Patrimoniului UNESCO. Traseul este de o frumusețe desăvârșită, dar cireașa de pe tort e dată de tunelul Albula, o adevărată capodoperă inginerească.

Toamna trecută a fost introdus un vagon special, de lux, cu doar 20 de locuri, în care se servește mâncare de cinci stele, care are propriul bar și un personal instruit să-ți satisfacă orice poftă. Prețul biletului, pe ruta St.Moritz – Zermatt, este de 152 euro la Clasa a 2-a și 268 euro la Clasa 1.

Golden Eagle Danube Express – Castles of Transylvania, de la Budapesta la Istanbul

călătorii cu trenul

Foto: Golden Eagle Express

Opt vagoane transportă pasagerii pe ruta Budapesta – Istanbul, traseu care parcurge, evident, câmpiile maghiare și peisajele fascinante ale Carpaților românești. Călătoria se focusează, de fapt, pe castelele din Transilvania și pe legenda lui Dracula, construită pe figura lui Vlad Țepeș.

Ruta include un tur prin Sighișoara, o vizită la Sibiu și, evident, la Castelul Bran, dar dacă nu ești neapărat interesat de țărișoara noastră, află că trenul trece și prin alte orașe interesante, precum Kecskemet, Lajosmizse sau Veliko Târnovo. Prețul pentru 2019 pornește de la 4995 euro, pe cușetă, în el fiind incluse tururile, hoteluri de 5 stele, mese etc.

Trenurile lente, din Asturia

asturia călătorii cu trenul

Foto: Wikipedia

Căile ferate cu ecartament îngust FEVE, care parcurg diverse trasee de-a lungul coastei provinciei spaniole Asturia (din nord-vestul țării), reprezintă o atracție turistică de dată recentă, promovată sub numele de Trenurile Lente ale Asturiei.

Pasagerii pot parcurge trasee de tip hop on-hop off, pentru a explora de-a lungul a șapte zile una dintre cele mai frumoase regiuni ale Europei, care îmbină fantasticele peisaje montane cu cele ale unor plaje fine, sătucuri de pescari și orașe încântătoare, precum Oviedo, capitala Asturiei. Călătoria include o cazare de două nopți în Casa de Indianos, mansion-uri tradiționale, transformate în hoteluri confortabile. Prețul biletului pornește de la 725 euro, în care este inclusă cazarea.

Citește și despre 7 dintre cele mai spectaculoase fiorduri ale lumii