Top 7 greșeli de purtare a costumului și cum le poți evita

Costumul este uniforma de business a oricărui bărbat modern, însă modul în care îl alegi și îl porți contează foarte mult pentru imaginea ta. Un costum prea larg sau cu prea fix te poate face să arăți ridicol, chiar dacă este unul foarte bine realizat și căruia i-ai alocat un buget pe măsură. De la detalii legate de mărimea potrivită, culoare, momentul când poate fi purtat și până la alte elemente vestimentare cu care poate fi asociat, există o serie de reguli de armonie sartorială și estetică ce se impun pentru a beneficia de un aspect impecabil. Însă mulți dintre bărbați fie nu le cunosc, fie nu reușesc să le pună în aplicare și, de cele mai multe ori, imaginea le este pusă în pericol. Împreună cu specialiștii în stil masculin de la SARTO bespoke, am identificat 7 dintre cele mai întâlnite greșeli de purtare a costumului. Bonus, îți oferim soluția pentru a le putea evita.

1. O pereche de pantaloni și un sacou nu formează întotdeauna un costum

În primul rând, trebuie să înțelegi că un costum este alcătuit din sacou și pantaloni din același material, create pentru a fi purtate împreună. Unii bărbați aleg să combine aceste două elemente separat, ceea ce nu este indicat atunci când vorbim despre ținuta business. Nu încerca să obții un costum din două piese similare. Dacă nu sunt din același material, diferențele vor fi vizibile și nu vei scăpa de privirile critice.

În schimb, la o ținută business-casual, poți alătura cu încredere o pereche din pantaloni din bumbac sau lână cu sacou în altă nuanță sau textură, însă vom aborda acest subiect într-un articol viitor.

Sursa foto: SARTO Bespoke

2. Alege măsura potrivită cu simț de răspundere!

Un costum care îmbracă perfect forma corpului, chiar dacă nu a costat o avere, te va face să arăți mai bine decât un costum scump dar care stă (prea) lejer sau, dimpotrivă, este prea strâmt la umeri și în jurul taliei. Întotdeauna, când alegi costumul, fii atent la lungimea pantalonilor și a mânecilor sacoului și ai grijă să îl simți perfect la umeri și în talie (sacoul nu trebuie să îți blocheze mișcarea brațelor atunci când le îndoi sau le ridici).

Sursa foto: sarto.ro

Magazinele care se respectă ar trebui să ofere un serviciu de consiliere vestimentară, iar dacă vrei să te asiguri că vestimentația îți vine perfect, apelează la croitor. De exemplu, la SARTO bespoke, fie că este vorba despre achiziția unui singur element vestimentar, fie că este vorba despre construirea unei ținute complete de la zero, consilierul este alături de client pe parcursul întregului proces. Acesta va ține întotdeauna cont de ocazia de purtare, preferințele și nevoile purtătorului, precum și de stilul său personal.

Un lucru extrem de util pentru cei care doresc să-și reevalueze garderoba și să își rafineze stilul, SARTO bespoke pune la dispoziție două servicii foarte utile: auditul de garderobă și serviciul de personal shopping. Dacă te gândești că te-ai putea descurca și singur, află că un profesionist adevărat te poate ajuta să economisești până la 90 de ore pe an. Iar rezultatul va fi unul sigur.

3. Nu ignora calitatea în favoarea prețului! Alege costume din țesături naturale în locul celor sintetice

Există multe variante de materiale din care poți alege. Iar dacă nu ești un connaisseur în domeniul costumelor bărbătești sau dacă ești prea comod sau prea ocupat pentru a merge într-un showroom să alegi unul și preferi să comanzi online, poți achiziționa o variantă din poliester în locul unui model din cașmir.

În mediul de business, un costum de o calitate îndoielnică nu va face deloc o impresie bună. Este important să mergi să alegi costumul din magazin, să-i simți textura, să-i verifici cusăturile și căptușeala. Materialul din care este făcută căptușeala și modul de prindere al acesteia de sacou sunt importante pentru longevitatea și modul în care se așează costumul pe corp.

tesaturi zegna

Sursa foto: Pinterest

Dacă te orientezi către un serviciu de croitorie bespoke, cum este cel de la SARTO, vei beneficia de o selecție impresionantă de țesături de care cu siguranță ai auzit dacă ești preocupat de stilul vestimentar:

  • Scabal, Loro Piana, Ermenegildo Zegna, Dormeuil, Carnet, Tessuti di Sondrio, Tallia di Delfino și Cerruti pentru costume
  • Cotonificio Albini, Thomas Mason Bespoke și David & John Anderson pentru cămăși

Acești furnizori s-au făcut cunoscuți prin finețea țesăturilor, tehnicile inovative de prelucrare, dar și prin culori, texturi și pattern-uri. Astfel, poți alege dintre mii de opțiuni, toate din fibre naturale: lână, cașmir, amestecuri cu mătase, in și chiar bumbac pentru costume și matase, in sau renumitul bumbac egiptean pentru cămăși.

4. Cusăturile manuale, care mențin forma costumului intactă pentru transport și probă în magazin, trebuie eliminate la purtare

Un costum creat cu migală vine cu acele cusături de susținere la umeri, la buzunarele din față, la cel de la piept, la șlițurile din spate ale sacoului și la buzunarele pantalonilor. Aceste cusături sunt acolo doar pentru a păstra forma și structura costumului impecabile. Ele trebuie înlăturate la purtare pentru a putea lăsa sacoul să preia forma corpului. În plus, cele de pe șlițuri, de exemplu, sunt la vedere. Nu ai nicio scuză să le lași acolo.

vestimentatie business barbati

Sursa foto: SARTO bespoke

5. Etichetele la vedere sunt o greșeală de neiertat

De obicei, brandurile mari aplică eticheta cu logo în partea de jos a unei mâneci a sacoului. Această etichetă, însă, nu trebuie să rămână acolo odată ce ai adus costumul în garderoba proprie. Nu trebuie să arăți tuturor de unde l-ai cumpărat. Calitatea se vede cu ochiul liber. Cu eticheta pe mânecă nu vei face decât să arăți ridicol.

6. Moda trece, costumul clasic rămâne. Alege înțelept!

În mediul business, funcționalitatea este mai importantă decât atenția la tendințele din modă. De fapt, un costum “la modă” nu este neapărat indispensabil în acest domeniu, deoarece o imagine impecabilă se construiește mai puțin prin noutate și mai mult prin respectarea unor principii generice, pe care le-am detaliat la punctele 2 și 3.

În plus, dacă mediul de lucru este solicitant și presupune deplasări sau program prelungit, costumul perfect va fi acela care își va păstra aspectul îngrijit și care poate oferi extra confort în timpul purtării. Ne gândim aici la țesăturile care au rezistentă sporită la șifonare și care lasă pielea să respire, la construcțiile care favorizează mobilitatea și la dunga permanentă a pantalonilor.

Un astfel de costum, pe care te poți baza în cele mai stresante circumstanțe fără să te îndoiești o clipă de aspectul tău, este un costum atemporal. Iar pe acesta îl poți purta în următorii 10 ani fără să pari demodat.

costum clasic barbati

Sursa foto: SARTO bespoke

7. Când nu te simți bine în costumul pe care îl porți, de vede! 

În costumul pentru serviciu trebuie să te simți atât de natural ca și cum ar fi o a doua piele. Dacă îl porți ca pe un costum care te incomodează, îl simți rigid și te miști greoi, vei fi perceput ca un bărbat nesigur pe el, care îmbracă costum doar ocazional, constrâns de împrejurări. Soluția este să alegi un costum care să îți placă, să te reprezinte și să îți vină perfect. Iar dacă ești la început în acest stil vestimentar, încearcă să porți costum cât mai des pentru a te obișnui cu noul look. Rezultatele în business vin odată cu încrederea pe care o afișezi. Iar atitudinea îți este influențată foarte mult de vestimentație.

O recomandare extra ar fi să faci deosebirea între costumele gata făcute (ready to wear) și cele construite de la zero pentru corpul tău (bespoke). Un costum cu un tipar realizat după conformația ta, te va pune mult mai bine în valoare și îți va permite să te miști cât mai natural, să fii în elementul tău. Un astfel de serviciu poți găsi la brand-urile cu atelier propriu de croitorie, cum este SARTO bespoke.