Charles Bukowski, povestea unui controversat scriitor de geniu

Academia Barbatilor

Uneori, în cazul scriitorilor celebritatea apare abia după moartea lor. Este exact ceea ce s-a întâmplat, în bună măsură, cu un nume mare al literaturii universale moderne: Charles Bukowski (1920-1994). Personaj excentric, cu un stil de viață controversat, Bukowski era privit în același timp drept o persoană erudită.

Ceea ce a atras pe toate lumea în operele lui este o onestitate nemiloasă. Charles Bukowski era de origine germană. Scriitorul a considerat că cea mai mare dragoste a lui în timpul vieții a fost alcoolul. L-a încercat prima oară când era foarte tânăr, apoi a făcut o pasiune constantă pentru alcool pe parcursul întregii existențe. Toate romanele lui Bukowski sunt autobiografice, iar personajul lor principal, Henry Chinaski, este alter ego-ul scriitorului.

charles bukowski

În copilărie, viitorul scriitor avea conflicte permanente cu familia lui, în special cu tatăl, care și-a pus o amprentă majoră asupra caracterului său. Comportamentul lui Bukowski era adesea însoțit de o agresivitate deschisă. În același timp, el iubea foarte mult animalele și îi ura din tot sufletul pe cei care erau cruzi cu acestea. Bukowski menționează în cărțile lui că a avut atât de multe scandaluri pe parcursul vieții încât nici măcar nu și le mai poate aminti. Caracterul puternic și îndrăzneț l-a scos de multe ori din situații dificile dar, pe de altă parte, el nu a avut niciodată probleme serioase cu legea.

Mulți ani, Bukowski a fost angajat la poștă. Evenimentele care s-au petrecut în această perioadă a vieții au stat la baza romanului Poșta. Aproape toate dintre operele scriitorului abundă în limbaj obscen, prin urmare mai toate au pe copertă avertismentul de „+18”.

Bukowski ura să fie în preajma oamenilor

charles bukowski

Afirmația că scriitorii sunt anti-sociali poate fi un clișeu. Despre J.D. Salinger se știe că era foarte retras. Alții, precum Cormac McCarthy și Thomas Pynchon dădeau interviuri, apoi nu știau cum să fugă mai repede din lumina reflectoarelor. Comparativ, Bukowski ieșea mai mult: era mai sincer la interviuri, dar în multe rânduri a admis că e un mizantrop. „Chiar dacă scriu despre oameni, cu cât stau mai departe de ei, cu atât mă simt mai bine. Doi kilometri e o distanță bună, 2000 km e o distanță minunată. Nu-mi place specia umană. Nu-mi plac capetele oamenilor, figurile lor, picioarele lor și nici conversațiile lor. Nu-mi plac frizurile lor și nici mașinile lor”.

Avea o pisică

În consecință, Bukowski avea un motan pe care-l chema Minx. În poemul Pisicile mele, el spune: „Pisicile se plâng dar nu se îngrijorează niciodată, merg mai departe cu o surprinzătoare demnitate. Dorm cu o simplitate directă, pe care oamenii nu o pot înțelege. Când ma simt deprimat, tot ceea ce trebuie să fac este să mă uit la pisicile mele și îmi revine curajul”. E unul dintre rarele momente în care Bukowski își arată latura sentimentală.

Era prieten cu Sean Penn și cu Bono

Bukowski a devenit mult mai cunoscut după moarte, dar nici în timpul vieții nu era un neica-nimeni. Și, în ciuda disprețului pentru oameni, a fost suficient de interesa(n)t pentru a lega amiciții cu personaje celebre. Ieșea la băute cu Sean Penn și primea bilete gratis la concertele U2 de la Bono. În documentarul Born into this, Penn descrie o seară de beție cu Bono, în care amândoi recitau versuri din Bukowski. După ce a vorbit la telefon cu scriitorul și a descoperit că soția lui, Linda, este mare fan U2, Bono i-a invitat la următorul concert din Los Angeles, acolo unde le-a dedicat o piesă. Conform declarațiilor lui Bono, Bukowski a fost luat prin surprindere: „Cred că l-am mișcat pe bătrânul fucker”.

Îl ura pe Mickey Mouse

Bukowski nu ura doar oamenii, ci și alte personaje celebre. În Born into this, Linda, soția lui, explica ura scriitorului față de Mickey Mouse, în special pentru cele trei degete ale personajului. „Nu putea să admită faptul că un personaj cu trei degete avea un impact atât de mare asupra a milioane de oameni. Spunea că Mickey e un personaj prostesc, care nu te învață nimic, care nu exprimă nimic real, o fantezie nenorocită, un șoarece care nu e bun de nimic și nu e nici măcar creativ. Era consternat de Mickey Mouse și îl ura spunând că nici măcar nu are suflet”.

Uneori era un mare ticălos

Rapper-ul Modest Mouse are o piesă intitulată „Bukowski”. Versurile sunt cam dure, dar nu departe de adevăr: „Da, știu că e un scriitor foarte bun, dar, Doamne, de ce trebuie să fie atât de ticălos?”. Te-ai putea întreba de ce, însă după ce privești acest clip în care Bukowski își lovește cu violență soția și o numește „curvă nenorocită” înțelegi sensul. Uneori se comporta, într-adevăr, ca un ticălos, iar Linda Lee Bukowski a cunoscut în profunzime acest termen.

A supraviețuit cu tablete de ciocolată

charles bukowski

Când avea 40 de ani și era un scriitor care se străduia să se întrețină lucrând pe unde apuca, Bukowski locuia în camere mizerabile, închiriate, și în camere de hotel jegoase. În acea perioadă abia reușea să-și cumpere mâncare și trăia mai degrabă cu ciocolată ieftină. „La un moment dat ajunsesem să trăiesc cu o tabletă de ciocolată pe zi. Costa 10 cenți. Și îmi amintesc că se numea Payday. Era atât de gustoasă încât noaptea mă trezeam să iau o mușcătură și mi se părea minunată”.

Matt Dillon l-a interpretat pe Bukowski

mickey rourke
Mickey Rourke în Barfly

În filmul Barfly, din 1987, Mickey Rourke îl interpretează pe Henry Chinaski, alter-ego-ul literar al lui Bukowski. O alegere bizară, pentru că în acea vreme, Rourke încă avea o imagine de sex-simbol masculin al Hollywood-ului. Indiferent de cât de mult s-a cocoșat și a bombănit pe post de Chinaski, Rourke nu a reușit să scoată la vedere tot acel manierism de bețiv – era prea fin iar gesturile pe care le făcea păreau exagerate.

Două decenii mai târziu, Matt Dillon a clacat interpretându-l pe același Chinaski, pierzând pe aceleași greșeli. În 2013, James Franco a pus în scenă biopic-ul Bukowski, în care scriitorul e interpretat de Josh Peck. Un alt eșec. Și atunci ne amintim de o declarație a lui Bukowski: „Am aflat că Hollywood-ul e mai strâmb, mai tâmpit, mai crud și mai stupid ca toate cărțile pe care le-am citit despre el”.

Citește și: 5 cărți care au fost interzise din motive aberante